În școlile din mediul rural pare că toate deciziile sunt luate împotriva elevilor și nu în interesul lor, așa cum prevede atât Legea Educației nr. 198/2023 cât și Statutul Elevului. La 2 săptămâni de când a început școala elevii de la sate nu își cunosc încă toți profesorii pentru că încă se caută cadre didactice. Cine să mai vină să predea în mediul rural unde cu greu un profesor își face norma de 20 de ore într-o singură școală? Problema a recunoscut-o în weekend și președintele Nicușor Dan care a spus clar și răspicat: „Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să corectăm dezechilibrul pe educație între urban și rural”. Șeful statului spune că este nevoie atât de o viziune în această direcție, cât și de bani pentru stimularea profesorilor care aleg să lucreze în școlile de la sate, în condițiile în care orașele oferă mai multe oportunități”.
Nu avem destui elevi pentru a se înființa suficiente clase în mediul rural, iar profesorii să poată aduna cele 20 de ore necesare pentru o normă completă, așa că multe cadre didactice aleg școlile de la oraș unde le cresc șansele de a-și întregi catedra doar într-o școală. Este un cerc vicios din care autoritățile pare că nici măcar nu caută o ieșire pentru a veni în sprijinul elevului.
Viziunea despre care vorbește Nicușor Dan înseamnă planuri pe termen lung și asumare. Un ministru și partidele politice care-l susțin pe post, indiferent dacă sunt la putere azi, mâine, peste 3 luni sau peste 6 ani, să pună pe hârtie politicile publice care trebuie aplicate pe termen lung. Indiferent dacă se schimbă guverne sau miniștri, clasa politică să facă tot ce e posibil pentru a aplica o reformă a școlii din rural, gândită pe baze de date, de știință, de bune practici, legată de câți copii avem în sate, ce vârste au, cum pot ajunge la școală și în ce școală trebuie investiții. Avem prea puțini elevi nu doar în sate îndepărtate, cum era pe vremuri. Scade numărul copiilor și în comune și sate aflate aproape de orașe mari, orașe care atrag magnetic copiii din împrejurimi. E o problemă de demografie ce nu mai poate fi ignorată în politicile statului, trebuie scoasă la lumină și folosită ca element cheie pentru a da șanse și celor de la sat.
Școli dotate prin PNRR, fără elevi
În multe sate și comune trăim un paradox: primarii care au făcut școli noi, moderne, dotate cu cele mai performante table inteligente, mobilier sau laboratoare smart prin PNRR în care în sfârșit elevii de la sat ar învăța la standarde civilizate. Dar nu sunt copii destui pentru ca școala să fie deschisă, pentru că același Guvern care a aprobat finanțarea investițiilor în infrastructură școlară – fie prin PNDL, prin PNRR, prin fonduri de la Banca Mondială sau altele asemenea – ia măsuri de austeritate prin care școlile cu puțini elevi se desființează. Direcția economică din MEC a trimis la începutul anului o adresă tuturor inspectoratelor prin care le cereau măsuri cuantificabile pentru încadrarea în buget. Evident, ISJ-urile au mers la școlile ineficiente economic – unele și ineficiente educațional, probabil, dar fără o cercetare care să arate asta – ca să le închidă. Edupedu a scris despre o situație din satul Ciocotiș, în județul Maramureș, unde Inspectoratul Școlar Maramureș a vrut să mute 11 elevi la o școală aflată la câțiva km depărtare, dar a renunțat la presiunea comunității locale. Motivul din spatele deciziei ISJ era chiar Legea Educației modificată prin Legea Bolojan, care nu mai permite ca o clasă să aibă sub 12 elevi în mediul rural și să învețe simultan, adică mai mulți elevi de clase și vârste diferite să învețe în același timp cu un cadru didactic. Comunitatea de acolo ar fi avut la dispoziție microbuze electrice, cumpărate prin PNRR, microbuze de 16 locuri cumpărate la prețuri astronomice anchetate de Parchetul European, să ducă elevii din sat la școala mai mare din comună. Dar nu și nu, primarul și părinții au vrut școala lor. Conform surselor Edupedu.ro, ar fi sunat telefonul chiar de la minister, la ISJ Maramureș, ca să mențină școala respectivă în funcțiune – același minister care cerea măsuri concrete de tăiere a cheltuielilor, dar de data asta cu interes clar politic – să nu deranjeze primarul de la partidul x.
Cine decide, însă, care este interesul educațional al fiecărui elev dintr-un sat? Primarul care a ridicat o școală nouă pentru copii? Părinții care, firește că vor să o școală aproape de casă, cu atât mai mult cu cât este una modernă, sau inspectorul școlar care e presat de șeful de la minister, șeful politic în pixul căruia este numirea sa în funcție? Inspectorul Ioan Muntean spunea că a vrut să mute copiii pentru că în școala lor, proaspăt renovată, dar cu puțini elevi, vor învăța în sistem simultan, iar „acest tip de învățământ nu este benefic pentru elevi”.
Ministerul Educației nu are o viziune coerentă în privința învățământului simultan: fostul ministru Daniel David a modificat legea anul trecut pentru că spunea el, sunt prea multe clase cu 1, 2 3, 5 copii și „nu e în regulă pentru că nu poți aduce acolo profesori”, nu doar profesori buni. Tot un ministru pusese în lege regula că la clasa a VIII-a nu exista învățământ simultan, indiferent de numărul copiilor dintr-o clasă, predecesoarea sa Ligia Deca.
Așa că Daniel David a decis să impună această limită, de cel puțin 12 copii într-o clasă. Altfel inspectoratul trebuie să caute soluții pentru a le găsi o școală nici măcar în apropiere, cu care să aibă clasa necesară.
În paralel însă, tot ministerul Educației a pilotat un program prin care profesori și învățători să fie formați să predea simultan, pentru că problema demografiei în scădere nu va dispărea, ci din contră se va accentua. Și nu o avem doar noi. Și Franța se confruntă cu această problemă iar ei investesc în formarea de profesori, spunea fostul ministru. Deocamdată nu există rezultate publice ale acestei pilotări.
Soluția nu poate fi să le tai posibilitatea de a învăța într-o școală aproape de casă, mai ales dacă e o școală dotată. Dar poate o școală nouă și modernă să atragă elevi, poate din alte sate și să ridice comunitatea? Realitatea arată că da, dacă ai și profesori care știu să folosească dotările și să predea bine pentru elevii pe care-i au în față.
Ciugud este prima localitate din România care crește datorită Educației. Autoritățile locale au anunțat că vor investi 9 milioane de euro din bani europeni în construcția unei noi școli, după ce vechea școală a devenit neîncăpătoare. De la 60 de elevi au ajuns la 200 de elevi.
Așadar, există un precedent pe care autoritățile îl pot scala. Primăriile și ministerul Educației trebuie doar să stea la aceeași masă și împreună să conceapă o reformă a mediului rural, fiecare județ cu particularitățile sale.
Dacă ridici o școală nouă trebuie să depui eforturi pentru a atrage elevi și pentru asta e nevoie de profesori buni care să se adapteze la tehnologie și la generația din fața sa. Nu e suficient doar să construiești o școală într-o comună fără niciun elev și fără nicio perspectivă că demografia sau natalitatea se va îmbunătăți peste noapte.
Este cazul din comuna Brebu Nou din județul Caraș-Severin, unde se construiește o școală cu opt săli de clasă și grupuri sanitare cu 4 milioane de lei, bani din PNRR, deși în localitate nu există în prezent niciun copil, conform unui reportaj „România, te iubesc!”, difuzat de Pro TV pe 13 septembrie. Întrebat de ce a făcut investiția în condițiile în care în sat nu este niciun copil, viceprimarul Maletici Zlatomir a răspuns: „Nu se știe niciodată, poate se repopulează”.
Profesorii își fac greu norma în școlile din mediul rural pentru că nu sunt copii
Într-o școală cu 50 – 200 de elevi, un profesor de istorie, biologie, muzică sau geografie cu câte o oră sau două pe săptămână nu are cum să adune cele 20 de ore din normă pe care trebuie să le îndeplinească, chiar dacă ar merge în 2-3 școli în sate vecine.
Are ca soluție legală să ceară ore ca să predea și o altă disciplină, la care nu este calificat, pentru a-și întregi norma: adică un profesor de istorie care să predea desen, sau muzică, sau orice materie care nu e acoperită de un profesor de specialitate în școala respectivă. Astfel, directorul dacă alege varianta în care profesorul face naveta între mai multe școli trebuie să coordoneze orarul profesorului din toate școlile, în cazul în care școlile sunt împreună în același PJ sau să se coordoneze cu directorul altei școli. Unde este interesul elevului în acest caz? Pare că interesul aici este doar orarul profesorului, nu calitatea educației.
Inspectorul general școlar din Botoșani, Bogdan Suruciuc, a spus că în județ „sunt profesori care au ore și în 5 școli, ca să-și poată completa norma”.
Inspectorul explică faptul că a ales această variantă în detrimentul profesorilor necalificați: „mai bine un profesor calificat dar pe altă materie decât unul necalificat”.
Și inspectorul general al ISJ Suceava, Ciprian Anton, spunea că nu va mai organiza în acest an examen pentru profesorii necalificați: Orele care vor rămâne vor fi împărțite profesorilor calificați, după ce județul a avut anul trecut printre cele mai multe norme ocupate de personal fără studii corespunzătoare din țară.
Edupedu.ro a scris că aproape 4.800 de norme din școli au fost ocupate anul trecut școlar, de personal fără studii corespunzătoare: situația pe discipline.
Să fie acesta viitorul școlii din rural? Profesori care predau orice materie e nevoie în școală, indiferent de formarea lor uni-disciplinară sau în cel mai bun caz cu dublă-specializare? Cum poate fi monitorizată formarea competențelor din profilul absolventului în acest caz, cum poate fi profesorul îndrumat să dezvolte eficient și bine acele competențe, dacă el nu stăpânește partea științifică a disciplinei, fondul predării?
Recent, ministrul Educației îi tot îndeamnă pe părinți, în aparițiile sale publice: „Spuneți-le copiilor zilnic să meargă la școală, să respecte profesorii”, iar elevilor le spune că „locul din care pornesc nu hotărăște locul în care puteți ajunge”.
Rezultatele PISA 2025 îl contrazic însă pe ministru: Elevii români din medii avantajate socio-economic au avut rezultate considerabil mai bune decât cei din medii dezavantajate în cadrul evaluării la Științe.
Cum îi îndemnăm să meargă la școală dacă nu le oferim condiții minime? Nu doar săli și table inteligente, scannere și ochelari VR, ci profesori, oameni care să știe ce predau, care nu sunt obosiți după ce aleargă în 3-4-5-6 școli ca să acopere cele 20 de ore de predare pe săptămână.
Ce măsuri poate lua ministerul pentru a atrage profesori în mediul rural și mai ales unde vor învăța elevii de la sate? Este nevoie de bani investiți în această direcție dar și de o politică coerentă cum să fie investiți acești bani: „Dai banii ca voucher unui elev, prin care el își poate cumpăra cărți pe care el să le citească sau dai bani ca să cumperi table interactive, de exemplu, care nu spun că sunt inutile, dar aduc prea puțină valoare adăugată la performanța elevului”, spunea fostul ministrul Mircea Miclea.
Ministrul Educației Mihai Dimian nu ratează nicio ocazie să spună la fiecare intervenție publică pe care o are în ultima vreme că școlile sunt dotate prin PNRR cu laboratoare performate de tip smart și că trebuie folosite la toate disciplinele, nu doar la TIC.
Dar profesorii care predau alte materii știu să le folosească? Au fost sute de cursuri de pedagogie digitală anul școlar trecut, prin care s-au format zeci de mii de profesori, iar acum pot pune în practică ceea ce au învățat, pot deveni la rândul lor creatori de resurse educaționale, pot fi pe placul elevilor prin folosirea lumii în care ei se simt cel mai bine – lumea digitală – ca pretext pentru învățare prin descoperire. După sute de milioane de euro băgați în formari mamut în ultimii 5 ani de MEC, ISJ-uri și Casele corpului didactic, resursa umană când va fi pregătită? Ultimul val este acesta cu prima didactică – bani băgați tot în formare, tot din fonduri europene.
Așa că revin cu întrebarea: cine urmărește, cu adevărat, interesul elevului din mediul rural? Inspectorii generali numiți politic din pixul ministrului, și mai departe inspectorii școlari numiți din pixul inspectorului general? Ministrul, numit și el politic, într-un guvern interimar sau plin, prea puțin preocupat de Educație? Sau chiar președintele țării, care a recunoscut public dezechilibrul, dar nu a spus încă, concret, cu ce bani și prin ce reformă îl corectează?
Deocamdată, elevul de la sat rămâne undeva între o școală nouă și goală, un profesor care aleargă între cinci comune și o vorbă bună spusă la o conferință de presă de un potențat al zilei. Iar viziunea de care vorbea Nicușor Dan nu corectează niciun dezechilibru cât timp rămâne doar o propoziție, fără o strategie scrisă, fără termene și fără finanțare care să supraviețuiască următoarei schimbări de guvern.