Violențele asupra profesorilor, din partea elevilor sau părinților, inclusiv cele pe internet, introduse în proiectul normelor de aplicare pentru Legea bullyingului. Se anunță modificarea Statutului Elevului și a ROFUIP

Violențe asupra profesorilor

SURSA: USLIP Iași/FaraAparare

Bullyingul profesor-elev și elev-elev nu sunt singurele forme de violență prevăzute de Legea care reglementează aceste fapte. Potrivit proiectului normelor de aplicare pus în dezbatere publică de ministerul Educației, din cele 6 forme de bullying fac parte și sunt pedepsite inclusiv bullyingul elev-profesor, bullyingul părinte-elev, bullyingul părinte-profesor și bullyingul profesor-părinte, în spațiul școlii. Normele de aplicare ale legii bullyingului ar trebui aprobate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii 221/2019, adică peste 23 de zile – pe 20 februarie – potrivit actului normativ.

Definiția dată de proiectul de norme bullyingului este că acesta reprezintă ”comportamentul abuziv, realizat în mod repetat şi cu intenţie directă sau indirectă, care duce la prejudicierea fizică și/sau psihică a victimei/victimelor, prin umilire, rănire, persecuţie, intimidare sau alte fapte. Acest tip de comportament se manifestă prin forme diverse, putând fi verbal, emoţional/ nonverbal, fizic, relaţional, inclusiv sexual, deposedare de lucruri și electronic (cyberbullying),” arată documentul.

Violențe asupra profesorilor

Edupedu.ro a scris recent despre componența Grupului Anti Bullying, format din 63 de perosoane, majoritatea profesori, dar și membri în diverse organizații și asociații, oameni de radio, specialiști, avocatul poporului Renate Weber și alții.

Ce tipuri de bullying definește noul proiect:

  1. Bullying elev-elev
  2. Bullying elev-profesor
  3. Bullying profesor-elev
  4. Bullying părinte-elev, în spațiul școlii
  5. Bullying părinte-profesor, în spațiul școlii
  6. Bullying profesor-părinte, în spațiul școlii

În toate cazurile de mai sun bullyingul poate fi de mai multe tipuri: verbal prin apelative denigratoare, tachinare, insulte, poreclire, țipete, sarcasm, minciună, bârfă, amenințări verbale, șantaj, jigniri repetate referitoare la: trăsături fizice sau psihice, orientarea sexuală, dizabilitate, gen, religie, etnie, naționalitate. Mai poate fi emoțional, adică nonverbal, iar asta înseamnă priviri sau gesturi amenințătoare repetate; intimidarea, gesturi de exludere, ignorare referitoare la situația socio-economică etc.

Bullyingul fizic înseamnă lovire, bătaie, pus piedică, îmbâncire, plesnit, blocarea căii, înghesuire, împingere, agresiuni fizice diverse repetate etc. Violențele de tip relațional, inclusiv sexual sunt: comportamente repetate de: respingere, subminare, excludere, izolare, ignorare, intimidare, agresiuni sexuale (hărțuire, atingere, avansuri etc.), comportament ironic, răspândirea de zvonuri malițioase, insulte în locuri publice etc.

Un ant tip de bullying poate fi cel provocat prin deposedare de lucruri: comportamente repetate de cererede bani, bunuri sau echipamente, însoțite de amenințări; furt; provocarea sau forțarea de a fura, ascunderea de lucruri, vandalism, distrugere, incendiere etc.

Bullyingul de tip electronic se poate defini prin mesaje repetate supărătoare, amenințătoare, insultătoare, obscene, filmări/imagini/mesaje denigratoare la telefon, computer; ridiculizarea unui elev prin crearea unui profil sau a unui blog fals, conţinând informaţii umilitoare; publicarea online a unor videoclipuri sau poze personale fără acordul persoanei în cauză etc.

După aprobarea normelor de aplicare, o serie de acte normative se vor modifica, pentru a fi în acord cu noile reguli, potrivit proiectului. Printre acestea Regulamentul ROFUIP și Statutul elevului:

  1. OMEN nr. 1409/2007, privind aprobarea Strategiei pentru reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare
  2. OMENCS nr. 5079/ 2016, privind aprobarea Regulamentuluide organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare
  3. OMENCS nr. 4742/ 2016, privind aprobarea Statutului elevului
  4. OMEN nr. 4831/2018 privind aprobarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar
  5. Legea privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ(Legea nr. 35/2007 completată și modificată prin Legea nr. 29/2010).

Tipurile de intervenții prevăzute de noile reguli:

Intervenție specifică la nivel de caz-victimă, agresor, martor:

Intervenție extinsă-familie, clasă de elevi, grup:

Intervenție extinsă la nivel de unitate de învățământ:

    1. definirea clară și funcțională a criteriilor de disciplină scolară și de conduită în școală a tuturor actorilor școlari (elevi, profesori)
    2. adaptarea prevederilor la contextul specific în care funcționează instituția consultarea tuturor actorilor de la nivelul școlii (elevi, cadre didactice, părinți) în definirea și aplicarea prevederilor acestuia
    3. operaționalizarea conținutului la nivelul activității didactice concrete, prin negocieri directe între profesor și eleviInițierea la nivelul școlii si/sau al inspectoratului școlara unor structuri cu rol de medierecare să contribuiela identificarea surselor de conflict
    4. aceste structuri/grupuri de inițiativă ar trebui să fie formate dintr-un nucleu de elevi, cadre didactice și părinți; astfel de structuri pot fi coordonatede personal specializat (profesori consilieri școlari, asistenți sociali, psihologi) și pot iniția și derula programe de prevenire a bullying-uluiîmpreună cu parteneri de la nivelul comunității (ONG-uri, poliția de proximitate, autorități locale)
    5. Dezbaterea, în timpul orelor de consiliere și orientare/dirigenție, a situațiilor de tip bullying petrecute în școală sau în vecinătatea acesteia și încurajarea exprimării opiniei elevilor privind aceste situații și posibile căi de soluționare
    6. Valorificarea temelor relevante pentru problematica bullying-ului, care se regăsesc în curriculumul diferitelor discipline școlare (drepturile și îndatoririle individului, libertate și normă/regulă de comportament, decizie siconsecințele deciziilor, abilități sociale etc.), prin utilizarea unor strategii activ-participative (studiu de caz, joc de rol, analiză critică a mesajelor audio-vizuale de tip bullying, problematizare etc.), care să conducă laconstientizarea și dezvoltarea unei atitudini critice a elevilor față de problematica bullying-ului.
    7. Derularea unor programe și activități extra școlare pe tema combaterii bullying-ului (de exemplu: săptămâna anti-bullying; jocuri, concursuri și expoziții tematice; întâlniri cu specialisti care să prezinte în mod interactiv teme legate de bullying, la care să participe elevi, cadre didactice și părinți).

Intervenție extinsă la nivel comunitar-UAT:

Intervenție extinsă la nivel național

Tipurile de intervenții, după cine sunt cei implicați

Situaţie de bullying în care sunt implicaţi elevi (pașii de urmat)

  1. Cadrul didactic (învăţător/diriginte) va organiza, cu sprijinul consilierului şcolar, discuţii cu colectivul de elevi, cu rol de conștientizare a efectelor negative a acestui comportament și de promovare a unui climat școlar pozitiv, constructiv, sentimentului de solidaritate între elevi, cu scopul de a face intolerabil comportamentul abuziv.
  2. Cadrul didactic (învăţător/diriginte) va purta discuţii cu elevii direct implicaţi în situaţia de bullying. Acestora li se va explica clar modul în care situaţia de bullying a încălcat regulile unui climat şcolar sănătos şi a adus prejudicii stării de bine a elevilor în mediul şcolar.
  3. Vor fi contactați părinţii acestora (atât cei ai elevului victimă, cat şi cei ai elevului agresor) și vor fi invitați la o discuţie, pentru a analiza situaţia şi pentru a realiza, de comun acord, un plan de consiliere psihopedagogică pentru copii.
  4. Consilierul şcolar va elabora şi aplica măsuri de consiliere individuală a elevilor direct implicaţi în situația de bullying.
  5. În vederea soluţionării situaţiei de bullying, la nivelul unităţii de învăţământ, după caz, sunt implicați membrii Comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei in mediul şcolar
  6. Dacă situaţia de bullying este gravă, conducerea unităţii de învăţământ va anunţa alte instituții/entități cu atribuții și responsabilități în domeniu: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Poliţia (în cazul în care s-a produs o infracţiune).

Violențe asupra profesorilor: Ce face DGASPC în caz de bullying

În vederea soluţionării situaţiei de bullying, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) care a primit sesizarea are următoarele atribuţii:

Ce face Poliția în caz de bullying

În vederea soluţionării situaţiei de bullying, secția/structura de poliție care a primit sesizarea are următoarele atribuţii:

Pentru situaţia de bullying în care sunt implicate cadre didactice, directorul unității de învățământ convoacă Comisa de disciplină, care, în urma analizei cazului, va propune o soluție de rezolvare, ce va fi supusă dezbaterii, la nivelul Consiliului profesoral, și, după dezbaterea din Consiliul profesoral, va fi supusă aprobării Consiliului de administrațieal unității de învățământ.

Exit mobile version