15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale. Sunt 173 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

7.571 de vizualizări
Foto: © Marian Mocanu | Dreamstime.com
Ziua Culturii Naționale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătorește această zi este data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). „Fiind foarte român, Eminescu e universal”, spunea poetul Tudor Arghezi, scrie agenția națională de presă Agerpres.

Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri, mai scrie sursa citată.

  • Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. În Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităţilor acestei ţări, potrivit Agerpres.

Motivul pentru care a fost aleasă ziua lui Eminescu drept Zi a Culturii Naţionale ar putea fi acela că este poetul „nepereche” al neamului românesc ori acela că personalitatea marcantă a lui Mihai Eminescu – nu doar în literatură, ci şi în jurnalism ori în filosofie – i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât şi pe cei din generaţiile următoare. Inteligenţa lui, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului eminescian nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate.

Statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român, București / Foto: © Douglas Mackenzie | Dreamstime.com

„A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurătate ca slavă. Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o ştie oricine citeşte”, spunea poetul Tudor Arghezi, într-o înregistrare de arhivă din fonoteca radio, realizată în 1955.

Criticul literar Tudor Vianu spunea că ”fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci” (sursa: http://lyberti.com/), iar Constantin Noica afirma că Mihai Eminescu reprezintă „omul deplin al culturii româneşti” (în volumul „Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”, Editura Humanitas, 2014), mai notează Agerpres.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică – de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel.

Poemul „Luceafărul”, într-o versiune de carte de buzunar / Foto: © Adrea | Dreamstime.com

A fost activ în societatea „Junimea” şi a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Deşi a trăit doar 39 de ani, a lăsat posterităţii o amplă creaţie literară – poezii, proză, dramaturgie – şi publicistică. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.

Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române, potrivit site-ului academiaromana.ro.

Foto: © Marian Mocanu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Matematica redevine probă obligatorie la BAC în Franța în 2026, care introduce noi reguli pentru telefoane la școală, fără mesaje despre note și absențe seara și în weekend, un program de educație sexuală / Elevii s-au întors la școală pe 1 septembrie

Elevii din Franța s-au întors la școală luni, 1 septembrie 2025, într-un an marcat de noi reguli și programe. Ministerul Educației de la Paris vorbește despre „o școală exigentă pentru…
Vezi articolul

OFICIAL A fost înființat un comitet interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar. O atribuție constă în propunerea de noi programe naționale de sprijin pentru reintegrarea copiilor care au părăsit școala

A fost înființat Comitetul interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, potrivit unei decizii publicate vineri, 17 februarie, în Monitorul Oficial. Acesta este un organism fără personalitate juridică, cu caracter…
Vezi articolul

Profesorii din România spun că cel mai mult au nevoie să fie învățați cum să predea la elevii cu CES, potrivit studiului internațional TALIS 2024 / Managementul clasei și utilizarea AI în educație, următoarele pe lista celor mai mari nevoi de formare

Cea mai mare nevoie de formare a profesorilor români este predarea pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (37,4%), urmată de managementul clasei și al comportamentului elevilor (32,6%) și utilizarea inteligenței…
Vezi articolul