Admitere liceu 2022 pentru elevii cu cerințe educaționale speciale: Pe 9 mai vor fi afișate locurile în școlile de masă

Foto: © Mangpor2004 | Dreamstime.com

Locurile alocate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale în unitățile de învățământ de masă vor fi afișate pe 9 mai 2022, potrivit calendarului de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023. Vor fi 1-2 locuri pe fiecare clasă sau grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare, conform sursei citate.

Conform calendarului, pe 27 mai 2022 au loc ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii, organizate de profesorii diriginți, privind admiterea pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru elevii cu CES.

Calendarul admiterii candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă:

9 mai 2022: Afișarea locurilor distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații elevi cu CES (1-2 locuri/fiecare clasă/grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare).

27 mai 2022: Ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii, organizate de profesorii diriginți, privind admiterea pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru elevii cu CES.

NOTĂ: Ședințele vizează orientarea școlară a elevilor cu CES care doresc să candideze pe locuri distinct alocate în unități de învățământ de masă și la acestea pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai unităților de învățământ liceal, profesional și profesional dual de masă, specialiști din cadrul CJRAE/ CMBRAE, precum și alți factori reprezentativi. După fiecare ședință, se va întocmi proces-verbal de informare/instruire.

4 – 5 iulie 2022: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator.

NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! 

7 iulie 2022: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.

Citește și:
Elevii cu cerințe educaționale speciale se pot înscrie la admiterea la liceu 2022, pe locurile destinate lor, până la data de 8 aprilie

Foto: © Mangpor2004 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version