Admitere liceu 2022 pentru elevii cu cerințe educaționale speciale: Pe 9 mai vor fi afișate locurile în școlile de masă

3.465 de vizualizări
Foto: © Mangpor2004 | Dreamstime.com
Locurile alocate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale în unitățile de învățământ de masă vor fi afișate pe 9 mai 2022, potrivit calendarului de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2022-2023. Vor fi 1-2 locuri pe fiecare clasă sau grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare, conform sursei citate.
  • Până pe data de 8 aprilie 2022, părinții copiilor cu CES au depus și au înregistrat, la unitatea de învățământ de proveniență, certificatul de orientare școlară și profesională emis CJRAE/CMBRAE, care atestă existența unei cerințe educaționale speciale a elevului, în vederea înscrierii acestora pe locurile distinct alocate în unități de învățământ de masă. 

Conform calendarului, pe 27 mai 2022 au loc ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii, organizate de profesorii diriginți, privind admiterea pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru elevii cu CES.

Calendarul admiterii candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă:

9 mai 2022: Afișarea locurilor distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații elevi cu CES (1-2 locuri/fiecare clasă/grupă pentru fiecare filieră/profil/specializare/domeniu de pregătire/calificare).

27 mai 2022: Ședințe de informare și instruire cu părinții și elevii, organizate de profesorii diriginți, privind admiterea pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru elevii cu CES.

NOTĂ: Ședințele vizează orientarea școlară a elevilor cu CES care doresc să candideze pe locuri distinct alocate în unități de învățământ de masă și la acestea pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai unităților de învățământ liceal, profesional și profesional dual de masă, specialiști din cadrul CJRAE/ CMBRAE, precum și alți factori reprezentativi. După fiecare ședință, se va întocmi proces-verbal de informare/instruire.

4 – 5 iulie 2022: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ. Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere, verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator.

NOTĂ: Orice fișă depusă după această dată nu va mai fi luată în considerare. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! 

7 iulie 2022: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.

  • Amintim: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis în februarie 2020 că elevii cu cerințe educaționale speciale trebuie să aibă locuri speciale în licee, școli profesionale și universități, la admitere, pe modelul celor alocate rromilor și copiilor din Republica Moldova. Hotărârea a fost luată după ce forul a fost sesizat de către Ana Dragu, psiholog clinician și președintele Asociației Autism Europa Bistrița.
  • În luna iunie a anului 2020, Monica Anisie, ministrul Educației la acea vreme, a emis Ordinul care a reglementat pentru prima dată, la admiterea la liceu 2020, locuri distincte pentru elevii cu CES (cerințe educaționale speciale) din școlile de masă și școlile speciale, peste numărul de locuri din unitățile respective de învățământ.
Citește și:
Elevii cu cerințe educaționale speciale se pot înscrie la admiterea la liceu 2022, pe locurile destinate lor, până la data de 8 aprilie

Foto: © Mangpor2004 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andronescu 2009-2019. Când a desființat Școlile de Arte și Meserii: “liceele tehnologice sunt mai bine pregătite”. Când a văzut rezultatele la BAC 2019: “îi trimitem să învețe o meserie, pentru că nu ne naștem egali”

Anul acesta “îi trimitem pe cei care poate au mai puține abilități teoretice spre a învăța o meserie”, susține ministrul Educației despre absolvenții clasei a VIII-a care acum susțin Admiterea…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Corectarea în baza de date a opțiunilor elevilor transcrise greșit și rezolvarea cazurilor medicale au loc în perioada 26-28 iulie / Model de cerere pentru situații speciale și ce trebuie să conțină dosarul

În perioada 26-28 iulie 2023, comisiile de admitere județene rezolva situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată la Admiterea la liceu 2023, cum ar fi cazuri medicale speciale, schimburi de…
Vezi articolul