Alianța organziațiilor studențești cere un buget mai mare pentru Educație și Cercetare / Reprezentanții studenților vor să discute cu ministrul Mihai Dimian despre burse și facilități de transport

162 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Alianța Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat, printr-o adresă, o întâlnire cu ministrul Educației și Cercetării Mihai Dimian, învestit în funcție marți, 3 martie. Reprezentanții studenților cer un buget „adecvat” pentru Educație și Cercetare, creșterea cuantumului burselor studențești și facilități de transport feroviar și local, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.
  • Amintim că Mihai Dimian a criticat măsura tăierii fondurilor de burse pentru studenți, punctând că va conduce la creșterea abandonului universitar: „Sper ca la finalul lunii iunie, când încheiem acest an universitar cu examenele respective, să vorbim de asemenea despre o trecere cu succes a acestei provocări”. Referitor la finanțarea Educației, acesta a declarat că „acum există condițiile unui învățământ de calitate în România, el trebuie finanțat, educația costă, deci nu se poate opri”.

„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) va continua demersurile pentru restabilirea echilibrului în sistemul de învățământ superior, în vederea respectării misiunii de a contribui la un mediu universitar accesibil și echitabil pentru toți tinerii din România, solicitând Guvernului României și membrilor Parlamentului României alocarea unui buget adecvat Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2026”, se arată în comunicatul ANOSR.

Reprezentanții studenților atrag atenția că limitarea reducerii 90% la transportul feroviar a avut un impact negativ asupra accesului studenților la oportunități educaționale. În plus, măsura „a generat o economie nesemnificativă, de mai puțin de 0.0021% din buget”, se arată în comunicat.

În plus, aceștia au subliniat că reducerea fondului de burse și protecție socială și restrângerea perioadei în care bursele sunt acordate reprezintă o problemă pentru elevi, în contextul în care cheltuielile esențiale ale acestora ajung la aproximativ 2.028 de lei lunar.

Un alt subiect pe care organizația îl propune spre discuție noului ministru este legat de „situația implementării mai multor acte normative, inclusiv la nivel universitar, precum și stadiul în care se află diversele platforme lansate”.

DOCUMENT Comunicat Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă…
Vezi articolul

Directoarea Violeta Estrella Bontilă: Ministrul este profesor universitar / Ar trebui să se gândească, înainte să învinuiască profesorii pentru analfabetismul funcțional în rândul elevilor, că universitățile au un cuvânt foarte mare de spus în pregătirea cadrelor didactice

Violeta Estrella Loga, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga”, a declarat că, în calitate de profesor universitar, ministrul Daniel David nu ar trebui să afirme că analfabetismul funcțional în rândul…
Vezi articolul

„Alege Europa pentru Știință”, program de sute de milioane de euro pentru atragerea cercetătorilor prinși în lupta Administrației Trump cu universitățile din SUA – anunțat de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Franței, Emmanuel Macron

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, luni, un plan evaluat la jumătate de miliard de euro pentru atragerea de cercetători străini în Europa, plan ce vizează în…
Vezi articolul

Scădere dramatică a concurenței la școlile militare postliceale de pe un an pe altul, atrage atenția Ministerul Apărării, confruntat și cu un val de demisii din armată în condiții de război la graniță. Soluția: școlarizarea de absolvenți de licee civile – proiect de OUG

În anul 2022, numărul tinerilor care s-au înscris pentru admiterea la școlile militare de subofițeri s-a redus aproape la jumătate față de anul 2021, potrivit profit.ro. Aceste informații se găsesc…
Vezi articolul