Anglia și Portugalia, ultimele țări care au decis să impună restricții extinse pentru combaterea pandemiei, țin totuși școlile deschise

2.822 de vizualizări
Ce se mai întâmplă cu școlile europene
Foto: © Pojoslaw – Dreamstime.com
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat, sâmbătă seară, noi restricții majore în Anglia, menite să ajute sistemul de sănătate să facă față creșterii acelerate de cazuri de Covid-19, potrivit BBC. Dar, spre deosebire de primăvară, măsurile de acum nu includ închiderea școlilor, care pot să funcționeze în continuare – în pofida apelului sindicatelor profesorilor ca unitățile de învățământ să fie închise. Școlile rămân deschise și în Portugalia, unde, tot sâmbătă seară, guvernul a anunțat extinderea restricțiilor pentru cea mai mare parte a teritoriului țării, conform Reuters.

Marea Britanie a devenit, sâmbătă, a noua țară unde a fost depășit pragul de un milion de cazuri de Covid-19 (după SUA, India, Brazilia, Rusia, Franța, Spania, Argentina și Columbia). Din cauza creșterii accelerate a numărului de cazuri, relatează BBC, premierul Boris Johnson a anunțat un al doilea „lockdown” național în Anglia, după cel din primăvară (în Marea Britanie, măsurile sunt luate descentralizat în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord). Guvernul a încercat să evite această decizie, dar în cele din urmă a deci să o facă, pentru a prevenit „un dezastru medical și moral” pentru sistemul public de sănătate, după cum a spus premierul.

Anglia: Restricțiile ocolesc școlile, colegiile și universitățile

Timp de o lună, începând de joi vor fi închise magazinele care nu oferă produse esențiale, la fel și unitățile din domeniul ospitalității. Oamenii trebuie să stea acasă dacă nu au nevoie neapărat să se deplaseze, potrivit BBC.

Dar, spre deosebire de primăvară, școlile, colegiile și universitățile pot funcționa în continuare.

Măsura a fost adoptată în pofida criticilor și avertismentelor adresate guvernului:

  • Unul dintre experții care au coordonat închiderile din primăvară, profesorul Neil Ferguson, a apreciat că, dacă școlile și universitățile rămân deschise, numărul infecțiilor ar urma să scadă mai încet, restricțiile de acum având o plajă largă a impactului potențial – scădere de la 20% la 80%.
  • În același timp, unul dintre principalele sindicate din preuniversitar și un mare sindicat din mediul universitar au criticat decizia de a ține instituțiile de învățământ deschise.
Portugalia: Oamenii să stea acasă, dar copiii pot merge la școală

Tot sâmbătă seară, noi restricții au fost impuse și în cea mai mare parte a Portugaliei, urmând să fie aplicate începând din 4 noiembrie, potrivit Reuters. Premierul Antonio Costa a anunțat că măsurile vor acoperi 121 de municipalități, acoperind și principalele orașe și 70% din populația țării.

Acolo, oamenilor li se cere să stea acasă, dar pot merge în continuare la muncă (unde nu este posibil lucrul de acasă), iar copiii – la școală.

Noile măsuri urmează să fie revizuite la fiecare două săptămâni. Portugalia, țară cu aproximativ 10 milioane de locuitori, a înregistrat peste 4.000 de cazuri zilnic în ultimele zile, cu un record de 4.656 vineri.

  • Amintim că restricții extinse au fost decise în ultimele zile și în Franța și Germania, fără ca școlile să fie închise, în timp ce în Belgia, altă țară care a introdus restricții majore, vacanța de acum a fost prelungită, dar școlile urmează să-și reia activitatea înainte să se încheie perioada de aplicabilitate a interdicțiilor.

Photo © Pojoslaw – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


6 comments
  1. Daca ramane Trump Președinte, PLAN_DEMIA va fasssai ca un clabuc de săpun…
    Daca iese Adormitul, e de RĂU !

  2. Păi si atunci la ce sunt închise restul?Daca lasi școlile deschise de ce sa închizi un restaurant ,un cinematograf,un teatru?Sunt mai mulți copii la o școală decât clienti la un restaurant.
    Sa zicem ca in UK ii testează tot timpul de Covid în școli și au si suficiente paturi încât să facă față unui val de bolnavi,au resurse ,au personal dar copii au familii si se duc acasa.

  3. Ce in Romania sunt inchise scolile?
    30% din scoli sunt in scenariu rosu iar in rest se merge la scoala.
    Noi avem si alte probleme: numarul de elevi in clasa (35 in clasa), numarul de ore al elevilor(28 ore+), infrastucra de secol XX si profesori prost platiti.

  4. Ne-ați obosit cu ce fac alți..

    1. Franta nu au inchis scolile dar elevii sunt in vacanta, degeaba tot ne spuneti ce se intampla dar mai verificati si alte informatii. Mai au si altii vacanta, chiar si la noi a fost o saptamana vacanta pentru 1-4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Digitalizarea evaluărilor naționale a început. Dosar cu șină și depunere fizică la registratură, cerute de Centrul pentru Politici în Educație candidaților la concursul pentru două posturi la Serviciul „evaluări și examene” / În atribuții intră și „alte sarcini de lucru” date de directorul general

Prin documente „așezate în ordine într-un dosar cu șină”, așa se face înscrierea la un concurs de angajare pentru două posturi de „consilier clasa I grad profesional superior” la Centrul…
Vezi articolul

Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională, solicitate într-o scrisoare deschisă Ministerului Educației, de un părinte al unui elev de clasa a 8-a: „Elevii din clasa a opta sunt la a patra variantă de subiecte de examen pe care o cunosc de-a lungul gimnaziului”

Modele sunt în continuă schimbare, iar cele mai recente, publicate în noiembrie 2021 nu sunt clare, acuză mama care a trimis scrisoarea către ministerul Educației. Elena Ungureanu, mama unui elev…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, mesaj pentru profesori: În ultimii ani am scăzut normele didactice, am scăzut numărul de copii în clasă, am crescut salariile. N-am văzut o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ

Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ultimii ani, în educație, au fost luate măsuri precum reducerea normelor didactice, scăderea numărului de elevi din clasă și creșterea salariilor profesorilor. Însă…
Vezi articolul

Standardizarea structurii anului școlar, cu 36 de săptămâni de școală pentru elevii de clasele a IX-a – a XI-a și 34 de săptămâni de școală pentru elevii claselor a XII-a, indiferent de filieră – propunerea oficială a Ministerului Educației care lansează noile planuri-cadru pentru liceu

Ministerul educației propune oficial o standardizare a structurii anului școlar pentru elevii de liceu, indiferent de filieră. Elevii de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a ar urma să…
Vezi articolul