Anișoara Boitor, ISJ Satu Mare: În ultima perioadă am înregistrat mai multe cereri de pensionare ale colegilor noștri profesori, în special pe discipline din sfera realului – fizică, chimie, biologie – mai sunt și învățători, educatoare. Abia după 4 septembrie vom putea avea o situație clară

8.093 de vizualizări
Foto: ISJ Satu-Mare
Șapte posturi de directori ai unor instituții de învățământ din județul Satu Mare au fost desființate în urma reorganizărilor din acest an, însă deocamdată nu se cunoaște numărul total al persoanelor afectate de noua legislație, a declarat inspectorul școlar general, Anișoara Boitor, joi, în ședința Colegiului Prefectural, relatează Agerpres. Aceasta a semnalat faptul că mai mulți profesori, în special pe disciplinele din zona științelor, au depus cereri de pensionare în contextul schimbărilor din ultima vreme.

Ea a explicat că procesul de ocupare a posturilor nedefinitive nu s-a finalizat la nivelul județului.

„Există un număr de aproximativ 3.900 de titulari, iar până la 5.500 sunt suplinitori. Obligația Inspectoratului Școlar și a directorilor este de a asigura post titularilor de catedră, lucru care s-a și întâmplat. Mai sunt și cei care au continuități, ne asigurăm să continue, însă nu sunt probleme în ce privește încadrarea pe post. Posturile sunt afișate, sunt candidați care vin și sunt repartizați în continuare. În acest moment nu avem o situație clară pentru că sunt etape în derulare, chiar în acest moment colegii mei repartizează profesorii pe posturile și orele rămase vacante, astăzi se fac înscrisuri pentru concursul județean care va avea loc în 2 septembrie pentru posturile rămase vacante. Din moment ce se organizează concursul județean, la care pot participa și necalificați, există posturi și avem nevoie de personal didactic”, a declarat Anișoara Boitor.

Aceasta a explicat că o situație clară a tuturor celor afectați se va cunoaște la începutul lunii septembrie.

„În ultima perioadă am înregistrat mai multe cereri de pensionare ale colegilor noștri profesori, în special pe discipline din sfera realului – fizică, chimie, biologie, mai sunt și învățători, educatoare, pentru că au decis ca până la 31 august să își încheie activitatea, iar aceste posturi vor fi ocupate la ședințele publice care urmează, ultima ședință publică fiind în 4 septembrie. Abia după 4 septembrie vom putea avea o situație clară și transparentă”, a mai spus inspectorul școlar general.

În municipiul Satu Mare au avut loc mai multe fuziuni prin absorbție: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 și Grădinița „Guliver” au devenit Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 au devenit Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6; Grădinița „14 Mai” și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 au devenit Grădinița „14 Mai”, iar Grădinița cu Program Prelungit Nr. 33 împreună cu Școala Gimnazială „Ion Creangă” au devenit Școala Gimnazială „Ion Creangă”.

Au mai avut loc și divizări urmate de absorbție în cazul unităților: Grădinița „Voinicelul” cu Grădinița „Samus”; Grădinița „Draga Mea” cu Grădinița „Caritas” și cu Grădinița cu Program Normal Nr. 21; Grădinița „Dumbrava Minunată” cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 cu Grădinița „Castelul Fermecat”.

La Carei Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 a preluat structura Nr. 4 de la Grădinița Nr. 3 și Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” a preluat structura Grădinița Nr. 8 de la Grădinița Nr. 3.

La Negrești-Oaș Grădinița „Licurici” s-a unit cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 și Liceul Teoretic Negrești-Oaș cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”.

În comuna Odoreu, Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Lotus” a fost absorbită de Școala Gimnazială Odoreu, iar la Ardud, Grădinița cu Program Prelungit Ardud a fost absorbită de Liceul Tehnologic Ardud.


2 comments
  1. Ce-ai zice sa vi tu si sa predai de ex. matematică…
    Te-ar duce capu? La ce scrii pe aici nu cred!

  2. Se pensionează că aveau 16 ore norma pe săptămână,in medie 2 ore și 40 minute pe zi,cine mai lucrează așa puțin intr o zi.Lasati ne va își prgateau lecțiile,de aceea stăteau până la 68 de ani in activitate .La piata sau la hipermarket stai mai mult.Un copil de 6 ani are 4 ore pe zi la școală ,unde adăugăm și temele 1- 2 ore.Asta este învățământul din Romania,ore puține pentru profesori,elevi putini la clasa și rezultate ale activității lor profesionale 60% analfabeți funcționali .Romania educata😥

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Un profesor bun creează emoție, își construiește curriculumul în funcție de elev, nu îl reproduce: Ne aducem aminte ce emoție trăiam la o lecție pe care ne-o preda un profesor extraordinar. Acea trăire te motivează atât de tare, încât uneori îți alegi cariera așa, spune profesorul și psihologul Mircea Miclea

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător și psiholog, a enumerat patru lucruri pe care profesorii trebuie să le știe atunci când predau: „Un…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Am fost întrebat care cred că este cel mai bun ministru al Educației din ultimii 30 de ani. Niciunul, începând cu mine / Întrebat ce garanții oferă pentru creșterea resurselor: “Dacă luptăm, avem o șansă”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus, sâmbătă, în cadrul Forumului Educației la Iași, că, la întrebarea care crede că este cel mai bun ministru de profil din ultimii 30 de…
Vezi articolul

Profesorii trebuie să iasă în spațiul public, spune ministrul Educației, Daniel David: Să ducem din nou lumina cunoașterii în zone în care a început să reapară întunericul și obscurantismul

Ministrul Educației, Daniel David, a susținut un discurs la Academia Română, miercuri, de Ziua Culturii Naționale. El a subliniat legătura dintre educație și cultură și a subliniat că profesorii au…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Mulți dintre colegii noștri uită că nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației. Nu este suficientă nota / Foarte prost a mers programul de educație remedială, a declarat ministrul Educației

„Mulți dintre colegii noștri uită că nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației, disponibilă în momentul actual în zeci, sute, mii de surse de informare…
Vezi articolul