Ar trebui să existe sancțiuni la adresa elevului, dar să îl afecteze și pe părinte, pentru a fi eficiente, spune Cristian Comșa, președintele Asociației Școlilor Particulare

Foto: captură - Facebook.com

Președintele Asociației Școlilor Particulare, Cristian Comșa, a spus că ar trebui să existe sancțiuni la adresa elevului, dar să îl afecteze și pe părinte, pentru a fi eficiente: “Eu o spun din perspectiva conducătorului de unitate de învățământ, în momentul în care sancțiunea atinge părintele, atunci acesta reacționează și se pot realiza îmbunătățiri, fiindcă trebuie coroborat cu fenomenul acesta al neglijării”. Cristian Comșa a făcut declarația în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022, în cadrul comisiei de învățământ din Senat.

În cadrul discuției din comisia de învățământ din Senat, unde s-a prezentat raportului privind respectarea Statutului Elevilor în anul școlar 2021-2022, președintele Asociației Școlilor Particulare, Cristian Comșa, a atins subiectul eliminării posibilității de exmatriculare a elevilor, din ROFUIP (n. red. prevederea este valabilă de la începutul anului școlar 2022-2023). El a precizat, într-un context în care statisticile arată că tot mai mulți elevii sunt neglijați acasă, într-o formă sau alta, că trebuie totuși să existe o formă de sancțiune a elevilor care nu respectă niște reguli ale școlii în care învață. Iar dacă sancțiunea îl va afecta pe părinte, situația elevului s-ar putea schimba în bine:

“Părerea mea este că ar trebui să existe sancțiuni. Eu spun din perspectiva conducătorului de unitate de învățământ, cum spune și doamna Dogaru, pe lângă elevi comunitatea este formată și din profesori și din părinți, și de multe ori trebuie să existe instrumente și la îndemâna unității de învățământ și la îndemâna profesorilor. Dacă nu pot să ofer o sancțiune… Ce am constatat este că în momentul în care sancțiunea atinge părintele, atunci acesta reacționează și se pot realiza îmbunătăți, fiindcă trebuie coroborat cu fenomenul acesta al neglijării. Foarte mulți părinți spun: puteți să-l sancționați, să-i dați să lucreze suplimentar în școală, dar să fie școală, nu îl trimiteți acasă. În momentul în care îl trimiți acasă o zi și trebuie să stea cu acel copil, atunci lucrurile se schimbă. Poate vorbim și într-un context socio-economic sau familii diferite, dar trebuie să vă gândiți și la zona aceasta… nu sancțiuni, ci mai degrabă consecințe ale nerespectării unor drepturi care trebuie să fie de ambele părți”.

Informații de context

Potrivit ROFUIP 2022 (Regulamentul de organizare și funcționare al școlilor) începând cu acest an școlar, 2022-2023, elevii nu mai pot fi exmatriculați, invocându-se dreptul elevului la educație.

„Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în comunicatul din iulie, al Ministerului Educației.

Articolul 127 al ROFUIP a fost modificat astfel:

„(1) Consiliile profesorale din unităţile de învăţământ de stat, particular sau confesional validează situaţia şcolară a elevilor, pe clase, în şedinţa de încheiere a cursurilor, iar secretarul consiliului consemnează în procesul-verbal numărul elevilor promovaţi, numărul şi numele elevilor corigenţi, repetenţi, amânaţi, exmatriculaţi (în cazul elevilor din învățământul postliceal), precum şi numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7, respectiv 8 pentru profilul pedagogic şi unităţile de învăţământ teologic şi militar/calificative mai puţin de “Bine””, potrivit ROFUIP.

Exit mobile version