Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nu este de acord cu propunerea Ministerului Educației de a introduce camere audio-video în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al părinților – Alina Săvoiu, director juridic al instituției

Foto: © Kusmina Svetlana | Dreamstime.com

Alina Săvoiu, director juridic al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a spus, într-o intervenție la TVR 1, că instituția „nu este de acord cu propunerea Ministerului Educaţiei” de a introduce camere audio-video în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și părinților. „Considerăm că este o prelucrare excesivă de date cu caracter personal”, a menționat aceasta.

„Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nu este de acord cu propunerea Ministerului Educaţiei. Considerăm că este o prelucrare excesivă de date cu caracter personal. Nu sunt consultaţi părinţii, nu sunt justificate cazurile în care este necesară această supraveghere video. Nu se stabileşte cine de la nivelul unităţii de învăţământ ia o asemenea decizie de instituire a camerelor”, a spus Alina Săvoiu.

Instalarea unor sisteme de supraveghere audio-video în toate școlile, „fără discriminare, fără acordul celor implicați”, reprezintă o măsură „clar neproporțională și în contradicție cu articolul 8 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, care protejează dreptul la viață privată”, a apreciat Bogdan Manolea, director executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a reiterat, vineri, la Sibiu, că înregistrările realizate de echipamentele audio-video din şcoli vor putea fi accesate doar de către autorităţile abilitate – poliţie, procuratură, respectiv, directorul unităţii de învăţământ, pe baza unei cereri scrise şi motivate, cu respectarea prevederilor de protecţia datelor personale, transmite Agerpres, potrivit G4Media.ro.

Informații de context

La începutul săptămânii trecute, Ligia Deca a anunțat că pot fi instalate camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor: „Am considerat necesară modificarea cadrului legislativ, pentru ca școlile să poată decide instalarea sistemelor de supraveghere audio-video, pentru asigurarea bazei și protecției persoanelor și a bunurilor, precum și ca măsură de prevenție a actelor de violență ce pot apărea în spațiul școlar.”

Psihologul Ioana Podină este de părere că „introducerea camerelor de supraveghere în școli poate schimba modul în care elevii și profesorii interacționează”, după cum a transmis pentru Edupedu.ro.

Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, a spus miercuri, într-o intervenție la TVR 3, că „aceste sisteme de supraveghere, din punctul meu de vedere, sunt binevenite și vor reduce numărul de incidente” în școli, dar în rândul părinților „există două tabere” pe această temă.

Consiliul Național al Elevilor a anunțat, vineri, că susține măsuri „care să conducă la creșterea gradului de siguranță în școli”. CNE apreciază că aceste camere „sunt un instrument valoros în acest sens, descurajând incidentele negative și oferind probe audio-video pentru investigarea lor. Înregistrările pot ajuta la identificarea agresorilor, protejarea elevilor vulnerabili și eficientizarea procesului de anchetă. Atât timp cât stocarea sigură a imaginilor video va fi o prioritate, nu vor exista probleme.”

Montarea obligatorie în școli a camerelor de supraveghere audio-video și monitorizarea permanentă a elevilor și cadrelor didactice, plus a celorlalți angajați, fără consimțământul acestora, este o îngrădire a drepturilor acestora, spune Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data Protection Officer (DPO) certificat internațional.

Foto: © Kusmina Svetlana | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Școlile să fie dotate cu sisteme de supraveghere audio-video, biblioteci online sau offline cu ghiduri pentru părinți, elevi, profesori și un concurs anual – măsuri propuse în Planul Național de Combatere a Violenței Școlare pe următorii 3 ani – proiect
Ligia Deca: Înregistrările audio-video din şcoli, accesate doar de către poliţie, procuratură, directorul unităţii de învăţământ
Supravegherea audio-video în clase: Un proiect de lege pentru introducerea sistemelor de monitorizare în grădinițe a primit aviz negativ și de la Consiliul Economic și Social, și de la Consiliul Legislativ / Filmarea fără consimțământ „încalcă drepturile individuale, dreptul la confidențialitate și demnitate personală”
Camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor, anunță Ligia Deca: Școlile nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice
Să introduci camere de supraveghere în toate școlile fără consultarea profesorilor, părinților și elevilor „este, pur și simplu, o inepție” – directorul Asociației pentru Tehnologie și Internet, Bogdan Manolea, despre schimbările propuse de ministra Ligia Deca
Supravegherea permanentă cu aparatură audio-video, în școli, a elevilor și angajaților este o îngrădire a drepturilor persoanelor vizate cu multiple consecințe de ordin juridic, care poate afecta și psihicul acestora, spune Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor
Supravegherea audio-video în toate școlile – Consiliul Național al Elevilor susține inițiativa Ministerului, dar cere reglementări privind amplasarea camerelor, tipul lor, durata stocării și proceduri de acces
Camere de supraveghere în toate școlile: inițiativa „este bună”, dar fără o procedură unitară „va rămâne doar un articol din lege”, pe care directorii „vor avea temeri să-l implementeze” – Iulian Cristache, președintele Federației părinților / Noi discuții cu ministrul Educației, săptămâna viitoare
Psihologul Ioana Podină, despre introducerea camerelor audio-video în școli: Anxietatea poate crește în rândul elevilor când știu că sunt supravegheați, mai ales în momentele de evaluare. Există și riscul ca unele persoane care vor să fie în centrul atenției să se comporte paradoxal
Exit mobile version