Azamfirei se pregătește pentru al treilea mandat de rector al UMF Târgu Mureș. Agenția ungară de presă MTI: A jucat un rol important în tensionarea relaţiilor româno-maghiare

Foto: Facebook.com/Leonard Azamfirei

Leonard Azamfirei se pregăteşte pentru al treilea mandat de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, speculând o portiță legislativă, relatează agenția ungară de presă MTI, preluată de Rador. Agenția ungară scrie că Azamfirei “a jucat un rol important în tensionarea relaţiilor româno-maghiare din cadrul instituţiei”.

Tibor Szilágyi, membru al Senatului Universităţii, a declarat pentru MTI că Leonard Azamfirei este singurul care şi-a depus candidatura pentru acest post. Universitatea din Târgu Mureş a decis în mai anul trecut să nu aleagă următorul rector prin alegeri directe, ci prin concurs

Secţia maghiară nu mai boicotează prin neparticipare activităţile organismelor de conducere ale universităţii, și-a încheiat protestul, a spus Tibor Szilágyi. Agenția ungară precizează că cei 19 membri maghiari ai senatului au participat la şedinţa de săptămâna trecută şi au considerat că cel de-al treilea mandat al lui Leonard Azamfirei este un fapt decis şi nu au nicio şansă să se opună.

Edupedu.ro a scris pe larg despre intenția lui Leonard Azamfirei de a candida pentru a treia oară la funcția de rector.

Ioan Abrudan, Leonard Azamfirei, Sorin Cimpeanu, Marilen Pirtea, la intalnirea Delegatiei Romaniei cu Ministrul de Externe din Capul Verde, pentru sustinerea candidaturii Romaniei la CS ONU / Foto: Facebook/ Sorin Cimpeanu

În cazul său, cel de-al treilea mandat ar urma să fie de fapt primul mandat în fruntea unei instituții juridic nou înființate – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), creată prin fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș cu Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, în 2018, prin contopirea acesteia din urmă sub umbrela Universității de Medicină.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST) condusă de Leonard Azamfirei este succesoarea în drepturi a fostei UMF, care a absorbit-o între timp pe Petru Maior.

Amintim că parlamentarii UDMR au încercat să-i blocheze candidatura lui Azamfirei la al treilea mandat de rector; au făcut-o introducând într-un proiect de lege inițiat de USR un amendament care spune că nu poți fi rector pentru al treilea mandat nici al universității proaspăt-înființate prin fuziunea a două instituții de învățământ superior, deși juridic este vorba despre o altă universitate. Proiectul a picat la vot.

De ce nu îl susține UDMR pe Azamfirei? Este cel care de 9 ani le refuză maghiarilor facultatea în limbă maghiară. Linia maghiară de la Universitate cere constant înființarea unei facultăți în limba maghiară; răspunsul rectorului a fost permanent negativ, iar la începutul anului trecut Azamfirei a anunțat că înființează facultate în limba engleză, gest considerat sfidător de linia maghiară (sursa).

Teodor Melescanu si Leonard Azamfirei, la Sesiunea Adunarii Generale ONU in 2019 / Foto: Facebook.com/ Leonard Azamfirei

Leonard Azamfirei a făcut parte din delegația României pentru promovarea candidaturii țării la Consiliul de Securitate al ONU. “Sesiunea Adunarii Generale ONU. Statutul de membru in Consiliul de Securitate a fost ratat din ratiuni straine diplomatiei romanesti. Raman insa consecintele pozitive ale puntilor academice create, capabile sa creasca nivelul de internationalizare a invatamantului superior romanesc”, scria Azamfirei pe 9 iunie 2019 pe pagina sa de Facebook, alături de fotografia de mai sus.

Citește și:

 

Exit mobile version