BREAKING Licitația pentru 3,7 milioane de manuale de clasa a VIII-a, lansată de Ministerul Educației. Cea mai rapidă lansare din ultimii ani

5.063 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Procedurile de licitație în vederea asigurării manualelor școlare pentru elevii claselor a VIII-a în anul școlar 2020-2021 a fost lansată pe 5 decembrie, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Procedura va fi derulată prin Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), în calitate de autoritate contractantă. Este cea mai rapidă lansare de licitație din ultimii ani pentru aceste manuale noi, după ce în repetate rânduri ministerul a lansat cu întârziere aceste proceduri, manualele pentru elevii care sunt acum clasa a VII-a ajungând mereu cu întârziere foarte mare în școli.

De asemenea, a fost anunțată și licitația al cărei obiectiv îl constituie asigurarea manualelor școlare pentru o serie de discipline (clasele I-VII), care nu au avut oferte eligibile în cadrul procedurii derulate în acest an, mai precizează instituția.

În total, este vizată achiziția de manuale pentru 66 de titluri/discipline, inclusiv pentru elevii minorităților naționale (58 de titluri pentru clasa a VIII-a și 8 titluri pentru clasele I-VII). Numărul total de exemplare pentru aceste discipline este de 3.739.522 (3.697.917 exemplare – clasa a VIII-a, respectiv 41.605 exemplare – clasele I-VII).

Calendarul licitației destinate achiziției de manuale pentru disciplinele prevăzute în planul-cadru aferent clasei a VIII-a are ca termen de încărcare a ofertelor în SEAP data de 3.02.2020, în timp ce pentru a doua licitație, termenul-limită a fost fixat pentru data de 6.01.2020.

”Prin organizarea acestor proceduri, având ca scop achiziţia de manuale şcolare elaborate în conformitate cu noile abordări curriculare din învățământul gimnazial, elevii vor beneficia de manuale corespunzătoare din punct de vedere al conținutului științific, adaptate nivelului de vârstă și în acord cu nevoile de formare ale societății.

Potrivit atribuțiilor stabilite de reglementările în vigoare, Centrul Național de Evaluare și Examinare coordonează derularea mecanismelor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, conform metodologiei de profil. În acest sens, CNEE cooptează evaluatori – cadre didactice şi specialişti externi (experți cooptați).  De asemenea, CNEE are și misiunea de a forma experţi evaluatori de manuale şcolare, prin derularea de programe adecvate.

Procedurile de licitație se vor desfășura în conformitate cu prevederile specifice (ordinul de ministru nr. 3.103/2019 privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și HG 395/2016 privind normele de aplicare a acestei legi).”

Știrea este în curs de actualizare


3 comments
  1. Nu știm cât este de corect să lansezi o licitație pentru a face manuale în 45 de zile! Mai degrabă este o mascare a atribuirii directe către „titanii” manualelor: Iacob (Art), Vidrașcu (Litera), Greșenu (Corint), Diaconescu (CD Press), Sainger (Sigma), Ana Munteanu (Aramis) care au manualele deja lucrate. Ca să nu uităm de EDP din curtea ministerului primii beneficiari ai informației.
    Vom avea manuale de caliate!

  2. Manuale facute intr-o luna jumate, Doamne sfinte! Pe ce lume traiesc oamenii astia? Cu evaluatori care sunt alesi pe dosar, multi habar nu au, altii sunt corupti… afacerea merge mai departe….

  3. Foarte bine. Dar înainte sa lăudăm aceasta performanta, nu ar fi grozav sa avem mai întâi manualele de clasa a VII-a. Copiii mai au pic și termina semestrul I, au avut teza la matematica și manualul, “Ia-l de unde nu-i”. Sa speram ca îl vom avea odată cu cel de clasa a VIII-a. Niște penibili. Am sperat sa vina cineva cu mai multa minte, dar e aceeași mizerie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Repartiția candidaților la Rezidențiat 2023 în timp real: poziția la care s-a ajuns, locurile și posturile disponibile / După prima zi, la Medicină au rămas neocupate 3.201 locuri și posturi / UPDATE: Situația locurilor neocupate la finalul zilei de 27 noiembrie

Ministerul Sănătății a pus la dispoziția candidaților pagina web repartitie.ms.ro unde se pot urmări în timp real poziția la care s-a ajuns în timpul repartiției, locurile și posturile rămase disponibile…
Vezi articolul

EXCLUSIV G4Media.ro: Dumitru Prunariu, sancționat pentru conflict de interese. Nu mai are acces la fonduri publice pentru cercetări și nu mai poate ocupa posturi de conducere timp de 3 ani / Reacția singurului cosmonaut român: O situație abuzivă

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării l-a sancționat, în august 2023, pentru conflict de interese, pe Dumitru Dorin Prunariu (71 de ani), scrie G4Media.ro. Decizia…
Vezi articolul