Burse tehnologice 2026-2027. Elevii de clasa a IX-a de la liceele tehnologice duale ar urma să primească bursă – proiect de modificare a legii educației, care prevede bursa doar pentru învățământul profesional

finanțarea cercetării în universități

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com

Elevii de clasa a IX-a care încep în anul școlar 2026-2027 liceul tehnologic în sistem dual ar urma să primească bursă tehnologică, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, depus la Senat pe 3 septembrie. 

Modificarea este necesară pentru că, odată cu integrarea nivelului 3 de calificare din învățământul profesional în liceul tehnologic, legislația actuală privind bursele nu îi include pe noii elevi de clasa a IX-a din dual printre beneficiarii bursei tehnologice. 

Pentru anul școlar 2026-2027 sunt prevăzute 12.368 de locuri la clasa a IX-a în liceele tehnologice duale, potrivit expunerii de motive.

Proiectul propune modificarea articolului 108¹ din Legea învățământului preuniversitar, astfel încât bursa tehnologică să fie acordată explicit și elevilor care frecventează învățământul liceal tehnologic în sistem dual.

La articolul 108¹ alin. (2), după litera c), ar urma să fie introdusă litera d):

d) bursa tehnologică, pentru elevii care frecventează învățământul liceal tehnologic în sistem dual.

O prevedere similară este propusă pentru elevii din învățământul particular și confesional:

c) burse tehnologice, pentru elevii care frecventează învățământul liceal tehnologic în sistem dual, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.”

De ce este nevoie de modificarea legii

Începând cu anul școlar 2026-2027, nivelul 3 de calificare, asociat până acum învățământului profesional, este integrat în liceul tehnologic, în primii trei ani de școlarizare.

Problema este că actuala Lege a învățământului preuniversitar prevede bursa tehnologică pentru elevii care frecventează învățământul profesional, fără să îi includă pe elevii nou-intrați în liceul tehnologic dual.

Dacă actualele prevederi rămân neschimbate, „vor primi bursă tehnologică numai elevii din clasele a X-a și a XI-a din învățământ profesional de masă (ofertă educațională în lichidare) și din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a din învățământul profesional special”.

Prin urmare, noii elevi de clasa a IX-a din liceul tehnologic dual ar rămâne în afara actualului cadru legal pentru acordarea bursei.

Inițiatorii susțin că „elevii din învățământul tehnologic în sistem dual care au intrat în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027, comparativ cu elevii din clasele a X-a și a XI-a din același sistem de învățământ, respectiv clasa a XII-a din învățământul special, nu trebuie să aibă de suferit din cauza unor impedimente legislative determinate de perioada de tranziție și de reconfigurare a traseelor de formare inițială”.

Peste 12.000 de locuri la clasa a IX-a în sistem dual

În proiectul planului de școlarizare pentru 2026-2027 sunt prevăzute:

Acordarea bursei tehnologice noilor elevi de clasa a IX-a din dual „nu va avea un impact financiar semnificativ crescut față de fondurile deja repartizate pentru bursa tehnologică”, acordată în prezent elevilor din învățământul profesional aflat în desființare, spun inițiatorii proiectului.

Încetarea burselor ar putea crește abandonul

„Încetarea acordării acestei categorii de burse va determina creșterea abandonului, mai ales că, în condițiile reglementărilor în vigoare, nici operatorii economici nu mai sunt obligați să acorde burse elevilor din sistemul dual”, se arată în document.

Inițiatorii susțin că bursa tehnologică „reprezintă un factor motivant important, și un stimulent pentru combaterea absenteismului și a abandonului școlar”.

În perioada derulării programelor „Bani de liceu” și „Bursa Profesională”, abandonul școlar în liceele tehnologice a scăzut de la 5,4% în anul școlar 2014-2015 la 1,6% în 2022-2023, iar în învățământul profesional, de la 5% la 2,1%.

HG 732/2025 nu prevede bursa pentru noii elevi din liceul tehnologic dual

Inițiatorii  atrag atenția că actuala Metodologie-cadru de acordare a burselor, aprobată prin HG nr. 732/2025, nu prevede bursa tehnologică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic în sistem dual.

Metodologia nu poate fi completată pur și simplu prin hotărâre de Guvern, potrivit inițiatorilor, pentru că acordarea burselor trebuie să aibă mai întâi temei în Legea învățământului preuniversitar. De aceea, proiectul introduce în lege bursa tehnologică pentru elevii din liceul tehnologic dual.

Dacă proiectul va deveni lege, normele metodologice de aplicare ar urma să fie aprobate prin hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării.

Proiectul mai prevede o derogare de la art. 10 alin. (2) din Legea 198/2023, astfel încât, dacă va fi adoptat și promulgat, legea să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

În finalul expunerii de motive, inițiatorii cer accelerarea parcursului parlamentar: „este imperios necesar a se modifica și completa Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (…) prin dezbaterea și adoptarea acestei propuneri legislative în procedură de urgență”.

DOCUMENT B498/2026 Propunere legislativă pentru modificarea art.(108 indice 1) din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023
Expunere de motive

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version