CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii cinci ani / Anca Buzoianu deschide calea – realeasă pentru un nou mandat la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca

Foto: © Roibul - Dreamstime.com

Scrutinul pentru funcția de rector, desfășurat luni la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, unde rectorul în exercițiu, Anca Buzoianu, a candidat pentru un nou mandat, deschide sezonul noilor alegeri pentru conducătorii instituțiilor românești de învățământ superior, procese electorale care se vor desfășura, în marea lor majoritate, pe parcursul următoarelor patru luni.

După UMF Cluj-Napoca, se pregătesc de alegeri în prima parte a lunii decembrie, între altele, Universitatea din București, Politehnica din București sau UMF Carol Davila, dar și Universitatea de Vest din Timișoara și alte instituții din țară.

La Universitatea din București, luni s-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor, dar campania a început deja de multe săptămâni. La Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, formată anul acesta prin fuziunea dintre Politehnica și Universitatea din Pitești, e încă perioada de depunere a candidaturilor.

Anca Buzoianu – realeasă la UMF Cluj
Foto: Anca Buzoianu, rectorul UMF “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca / Sursa: Facebook

La UMF Iuliu Hațieganu – Cluj-Napoca, alegerile pentru funcția de rector au avut loc luni, iar rectorul în exercițiu, Anca Dana Buzoianu, a fost singurul candidat. Votul urmează să fie validat de către Senatul universității, dar ea a confirmat pentru Edupedu.ro că a fost realeasă, în condițiile unei prezențe la vot, în cadrul universității, de peste 80%.

Anca Buzoianu (aici – planul ei managerial) este rector la UMF Iuliu Hațieganu de un mandat, fiind aleasă în această funcție în 2020, când, de asemenea, a fost singurul candidat. Anterior, a fost decanul Facultății de Medicină.

Alegeri programate în decembrie

Cele mai multe dintre principalele universități românești, inclusiv cele mai mari universități din București, se pregătesc la rândul lor de alegeri.

În decembrie, urmează să aibă loc, între altele, alegeri pentru funcția de rector la:

Universitatea din București – aici, procesul de depunere a candidaturilor s-a încheiat luni, conform calendarului oficial, iar Marian Preda și Cristian Preda au fost confirmați drept candidați. Alegerile pentru funcția de rector sunt programate pentru data de 6 decembrie 2024, cu un eventual tur 2 pe 13 decembrie, potrivit calendarului oficial.

La UNST Politehnica din București, depunerea candidaturilor pentru rectorat se desfășoară până mâine, 29 noiembrie, urmând ca alegerile să aibă loc pe 14 decembrie. Potrivit calendarului recent publicat pe site-ul universității, aici s-a petrecut una dintre cele mai rapide organizări de procese electorale: aprobarea metodologiei de alegere a rectorului a avut loc pe 23 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de depunerea candidaturilor, la alegeri urmând să participe cadre didactice titulare și cercetători titulari și reprezentanții studenților în consiliile facultăților și Senat.

La UMF „Carol Davila” din București, calendarul alegerilor – Calendar proces electoral.pdf prevede depunerea candidaturilor în perioada 4-5 decembrie, urmând ca alegerile să aibă loc pe 12 decembrie.

Tot la București urmează să-și aleagă rectorul, în decembrie, Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA), unde candidații se înscriu în perioada 11-13 decembrie, iar alegerile au loc pe 19 decembrie, potrivit calendarului electoral.

În decembrie sunt programate alegeri, între altele, și la: 

Alegeri programate în ianuarie-martie:

Între altele, în primele luni ale anului viitor sunt programate alegeri pentru funcția de rector astfel:

La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde rectorul în exercițiu, Daniel David, și-a exrimat intenția de a candida pentru un nou mandat, candidaturile se depun în perioada 11 decembrie 2023 – 9 ianuarie 2024, iar alegerile sunt programate pe 8 februarie 2024.

La Iași, Universitatea Grigore T. Popa organizează alegeri pe 15 ianuarie, iar candidaturile pot fi depuse pe 8 ianuarie

Universitatea Transilvania din Brașov organizează alegeri pe 31 ianuarie 2024, iare candidaturile se depun pe 15 ianuarie

LA UMFST „George Emil Palade!” Din Târgu Mureș, singura care a anunțat până acum că își desemnează rectorul pe bază de concurs public, nu prin alegeri, candidaturile se depun pe 8-12 ianuarie, iar desemnarea are loc pe 31 ianuarie-1 februarie

La Universitatea Tehnică de Construcții din București, alegerile pentru funcția de rector au loc pe 2 februarie 2024, candidaturile putând fi depuse în perioada 15-17 ianuarie.

La Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, alegerea rectorului este programată pe 5 februarie, candidaturile putând fi depuse pe 9-11 ianuarie

La Universitatea din Suceava, alegerea rectorului este programată pentru 15 februarie (candidaturile se depun în perioada 15-19 ianuarie)

ASE București organizează alegeri pe 22 februarie, iar candidaturile urmează să fie publicate pe 14 februarie

La Târgoviște, Universitatea Valahia organizează alegeri pe 11 martie (candidaturile se depun în perioada 19-21 februarie 2024

Universitatea Al. I. Cuza din Iași are programate alegeri pe 12 martie 2024, (depunerea candidaturilor – pe 26 februarie – 1 martie) 

Foto: © RoibulDreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version