Ce nevoi didactice individuale pot să acopere profesorii cu 450 de lei din prima de carieră didactică de 1.500 de lei – listă

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Abonamentele la reviste, materialele didactice și biletele la spectacole sunt doar câteva exemple din lista pentru acoperirea de nevoi didactice individuale. Documentul ce conține cheltuielile eligibile și justificarea cheltuielilor a fost trimis de la sfârșitul săptămânii trecute către școli și grădinițe, potrivit surselor Edupedu.ro. Amintim că un procent de până la 30% din cei 1.500 de lei, adică 450 de lei, se referă la acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

Profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 trebuie să primească în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023

Conform documentului primit de școli, cu 450 de lei, profesorii pot să-și ia următoarele:

În document se arată că „pentru cheltuielile care intră în procentul de 30% (450 lei) pentru acoperirea altor nevoie didactice individuale este nevoie suplimentar dovezii de plată și de referat semnat de dvs, privind corelarea dintre produsul/serviciul achiziționat și nevoia didactică individuală specifică, în original.”

Potrivit sursei citate anterior, e suficientă dovada plății pentru achiziții de echipamente IT, cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora. În privința cursurilor achiziționate, cadrele didactice vor depune la școală certificatul/diploma de absolvire/participare la curs, în care este menționată perioada de derulare a cursului și dovada pății cu cardul Pluxee, după cum se arată în informarea primită de unitățile de învățământ.

Edupedu.ro a scris că modalitatea în care se face decontarea primelor de carieră didactică a fost publicată în Monitorul Oficial. Vezi aici ce documente justificative trebuie să aducă profesorii la școală.

Ce sunt primele de carieră didactică

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Informații de context

Marți, 31 octombrie, ar urma ca un document cu precizări oficiale despre utilizarea cardurilor cu primele de carieră să fie publicat de ministere, potrivit surselor Edupedu.ro. Ieri ar fi avut loc o întâlnire la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Profesorii vor fi responsabili pentru cumpărăturile făcute cu cardul de primă didactică, iar banii cheltuiți pe lucruri sau servicii care nu au legătură cu activitatea didactică vor trebui returnați, ar fi stabilit reprezentanții ministerelor și sindicatelor. Conform unei informări care a ajuns de la Ministerul Educației la directorii școlilor, ar exista un sistem prin intermediul căruia se verifică ceea ce a fost achiziționat, conform surselor Edupedu.ro.

Marți, 24 octombrie, sindicatele din Învățământ s-au întâlnit cu Adrian Câciu, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, și Sorin Ion, secretar de stat în Ministerului Educației. În informarea trimisă în teritoriu de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, se arăta că banii vor fi virați după ce cardurile ajung în posesia profesorilor:

Cardurile vor fi încărcate doar după ce vor ajunge în posesia angajaților. (Este important ca unitățile de învățământ să distribuie cât mai rapid aceste carduri, iar angajații să semneze pentru primirea lor)”, conform informării.

Marți și miercuri vor fi distribuite cele mai multe carduri pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei, după cum au transmis pentru Eduepdu.ro reprezentanți ai Poștei Române.

Modalitatea în care se face decontarea primelor de carieră didactică a fost publicată în Monitorul Oficial. Vezi aici ce documente justificative trebuie să aducă profesorii la școală.

Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene a transmis vineri, 20 octombrie, pentru Edupedu.ro că a început distribuirea și încărcarea cardurilor: „distribuția și încărcarea cardurilor pentru tot personalul din Educație are loc în perioada 20-27 octombrie.”

Ordonanța de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023 este cea care stabilește că profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 vor primi în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
UPDATE SURSE Ședință la Ministerul Proiectelor Europene pe tema primelor de carieră didactică și profesională
Un lanț de magazine anunță că din prima didactică profesorii își pot cumpăra și frigidere, dacă pun diferența de preț / Categoriile de produse eligibile pentru cei 1.500 de lei / Cardurile sunt valabile doar în magazinele fizice
Profesorii vor fi responsabili pentru cumpărăturile făcute cu cardul de primă didactică, iar banii cheltuiți pe lucruri sau servicii care nu au legătură cu activitatea didactică vor trebui returnați, ar fi stabilit reprezentanții ministerelor și sindicatelor / Există un sistem prin intermediul căruia se verifică ceea ce a fost achiziționat – surse
Lămuriri publice despre modul de selectare a furnizorilor pentru prima de cariera didactică și întârzierea plăților, solicitate Guvernului de către deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbur
LISTĂ Magazine pentru prima de carieră didactică pe județe – surse / Documentul trimis în școli de reprezentanți ai sindicatelor conține peste 1.200 de centre din 176 de orașe din țară
SURSE Profesorii nu ar putea să-și cumpere telefoane din prima didactică de 1.500 de lei
Cardurile cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi încărcate după ce ajung în posesia profesorilor, transmit sindicatele din Educație / Ministerul Educației va elabora un ghid pentru cheltuirea banilor și decontarea lor
Majoritatea cardurilor cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi livrate marți și miercuri, potrivit Poștei Române / Până pe 27 octombrie, toate cardurile ar trebui să fie încărcate
Decontarea primelor de carieră didactică. Documentele justificative pe care profesorii trebuie să le aducă la școală au fost publicate în Monitorul Oficial
Cardurile pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei au început să fie livrate de astăzi, susțin reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene
Marcel Ciolacu: Clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională / Lista celor 450 de școli care organizează programul „Masa caldă” va fi validată azi, potrivit premierului
SURSE Livrarea cardurilor pentru primele didactice de 1.500 de lei încă nu a început
Personalul nedidactic, în pericol să nu primească prima de carieră profesională de 500 de lei, scrie Guvernul, care la două săptămâni după adoptarea OUG pentru acești bani, și-a dat seama că acest tip de personal se numește „administrativ” în noua lege a educației / Un proiect de OUG e pe ordinea de zi a ședinței de azi
Cardurile pentru profesori, pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei în această lună, vor fi distribuite din 10 octombrie prin poștă, spune ministrul Adrian Câciu
Premierul Marcel Ciolacu: Alocăm din fondul de rezervă banii pentru plata primei de carieră didactică de 1.500 de lei și a primei de carieră profesională de 500 de lei
Exit mobile version