Cererea de a elimina texte la Bacalaureat, poezia îndeosebi, care presupune și memorare, este o eroare, susține profesorul Vasile Nicoară

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com

„Pledarea pentru a elimina texte la Bacalaureat, poezia îndeosebi, care presupune și memorare este o eroare”, considera profesorul Vasile Nicoară, directorul Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța. „Nici nu e cazul ca să cerem părerea subiecților dacă e necesar sau nu Bacalaureatul”, a declarat acesta, la Radio România Constanța, referitor la propunerea de desființare a Bacalaureatului.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că „unele îngrijorări ale elevilor sunt legitime, faptul că își doresc să înțeleagă mai bine care este utilitatea examenului, să fie poate mai adecvat pentru ceea ce își doresc ei să facă în continuare, însă discuția nu cred că trebuie să fie centrată pe a fi sau a nu fi examen de Bacalaureat. Avem nevoie de o certificare de competențe”, pe 21 martie.

Profesorul Vasile Nicoară le cere colegilor profesori, mai ales celor de Limba și literatura română să îi învețe poezii pe copii, să le ceară să memoreze versuri. „Cu fiecare poezie memorată, cu atât crește și capacitatea de funcționalitate a creierului, adaugat acesta.

Intervenția profesorului Vasile Nicoară despre solicitarea de eliminare a examenului de Bacalaureat 

Rep.: Cum comentați faptul că în urmă cu câteva zile, reprezentanții Asociaţiei Elevilor din Constanța au propus scoaterea Bacalaureatului, desființarea acestui examen, pe motiv că nu le pune în valoare cunoștințele adevărate.

Vasile Nicoară: Aș face niște considerațiuni privind acest comentariu, care cred eu că este un exercițiu inutil. 

În primul rând, cred că nu acesta a fost sensul pe care au vrut copiii aceia să îl dea exprimării. Mai degrabă pe ei îi interesează o mai bună adecvare a disciplinelor și conținuturilor examenului cu nivelul lor de pregătire, cu specializările din licee, decât să-și pună problema fundamental dacă e necesar sau nu Bacalaureatul. 

În al doilea rând, nici nu e cazul ca să cerem părerea subiecților dacă e necesar sau nu Bacalaureatul. Cred că și specialiști în pedagogie au în domeniul acesta o serie de îndoieli, dar nu privind lucrul fundamental al existenței sau nu a Bacalaureatului. 

În al treilea rând, pledarea pentru a elimina textele, poezia îndeosebi, care presupune și memorare, este în ton cu apariția inteligenței artificiale, în care individul uman crede, poate și speră că într-o zi își va implanta un cip care să gândească în locul creierului lui. Gândirea, creierul, fără acțiunea de memorizare, nu poate să își dezvolte funcțiile pentru care există

Partea esențială a capacității de sinteză și de analiză a unui individ provine din mulțimea cunoștințelor acumulate. Nu ne înclinăm în fața unor personalități enciclopedice ale timpurilor. Suntem uimiți de un Nicolae Iorga care își cunoștea pe din afară miile de volume din biblioteca personală. Ne raportăm la Einstein ca vârful genialității umane, cu o minte atotcuprinzătoare. Oare de ce? Pentru că era inutilă memorarea? Sunt într-o gravă eroare cei care cred chestiunea aceasta și le-aș da exemplu și un interviu de curând al președintelui Academiei, care pledează foarte frumos, aproape părintește, și invocă ceea ce le cer și eu colegilor profesori, mai ales celor de Limba și literatura română învățați-i poezii pe copii, cereți-le să memoreze versuri. Cu fiecare poezie memorată, cu atât crește și capacitatea de funcționalitate a creierului.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Reformarea sau eliminarea Bacalaureatului? – întrebarea la care profesorii și elevii pot răspunde în consultarea online lansată de Consiliul Național al Elevilor
Profesorul Radu Gologan: Bacalaureatul este învechit și nu verifică competențele unui elev de 18 ani, nici articularea la ceea ce este nou. Peste 10 ani vom avea copii care gândesc altfel și care trebuie testați altfel
Ligia Deca, despre propunerea de eliminare a examenului de Bacalaureat: Unele îngrijorări ale elevilor sunt legitime, însă avem nevoie de o certificare de competențe
Consiliul Național al Elevilor ia apărarea Bacalaureatului, după ce Asociația Elevilor din Constanța a cerut desființarea sa în forma actuală: Rămâne un element esențial în procesul de selecție și în verificarea cunoștințelor și competențelor elevilor, conforme cu cerințele programei și planurilor-cadru aflate în vigoare
Profesorul Cătălin Ciupală, despre subiectele la Matematică, simulare BAC 2024: Ar trebui să se schimbe paradigma de a face subiectele. Nu-ți trebuie foarte multă imaginație ca să iei cinciul
Bacalaureatul ar trebui să fie diferențiat „cu adevărat” și la Limba română, cum este la Matematică, susține profesoara Dorica Boltașu
Profesorul Doru Căstăian: Subiectele de la ştiinţe socio-umane şi ȋn special cele de logică nu reușesc să verifice atingerea de către elevi a competenţelor. Trebuie să ȋncetăm să facem lucrurile aşa / Elevul a ajuns să nu vrea să ştie şi să poată, ci doar să ia bacul şi să scape mai repede
Exit mobile version