Cîmpeanu: Dacă școala nu se va putea deschide în format clasic, trebuie adoptate schimbări la examene, pe care nu le dorim / Greșeală gramaticală: Ministrul educației vorbește despre „nivele” de probleme ale educației

27.664 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Ministrul educației a anunțat la Realitatea Plus că nici până la această oră nu a luat o decizie finală cu privire la modul în care vor începe cursurile în semestrul al II-lea, pe 8 februarie. „Ne dorim format clasic începând cu semestrul II și pentru a realiza acțiuni remediale. Sunt deja 300 de zile de când traversăm această criză sanitară și sunt pierderi incontestabile în sistemul de educație”, a declarat ministrul Educației, care a anunțat că va implementa „acțiuni remediale, unde ai nevoie de prezență față în față în școală”.

În interviul acordat Realitatea Plus, ministrul educației a făcut și două greșeli gramaticale: a vorbit despre „nivele” ale problemelor din educație. De precizat că pluralul „nivele” este atribuit instrumentului „format dintr-un tub umplut cu un lichid în care s-a lăsat un spațiu gol (bulă de aer) și care servește la stabilirea poziției orizontale a suprafețelor sau a dreptelor”, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Pluralul corect pentru substantivul care se definește ca „înălțimea la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, a unui obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat” este niveluri.

O altă greșeală este în enunțul „vor trebui adoptate schimbări care să fie toate în beneficiul elevilor”.

Întrebat dacă va modifica examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021, ministrul a răspuns: „Am susținut importanța predictibilității. Nu poți anunța cu o lună înainte un copil care se pregătește de Evaluarea Națională sau de Bacalaureat că va da examen la alte discipline, în alt fel. De aceea ne dorim reluarea școlii în format clasic, pentru acțiuni remediale pentru a pregăti examenele naționale așa cum elevii de clasele a VIII-a și a XII-a trebuie să deruleze. Dacă nu se va putea, nu vreau să iau în considerare acest scenariu, dar dacă nu se va putea deschide în format clasic școala, atunci vor trebui adoptate schimbări care să fie toate în beneficiul elevilor. Dar aceste schimbări nu le dorim, ci predictibilitatea

Cîmpeanu a afirmat la Realitatea Plus că crede că va fi o creștere a numărului de infectări, „important e să nu fie o creștere semnificativă„, dar a susținut că „nu sunt în măsură să mă pronunț ce înseamnă o creștere semnificativă„. Oficialul a precizat că o decizie cu privire la modul în care se vor derula cursurile va fi luată la jumătatea lunii ianuarie, „după ce vom vedea care este evoluția campaniei de vaccinare„, după discuții cu Ministerul Sănătății și cu Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

În urma analizei acestor factori, evoluția campaniei de vaccinare, evoluția ratei de infectare, ne vom așeza la masă cu ministerul sănătății, comitetul național pentru situații de urgență, vom lua în calcul măsurile pe care le vor lua alte state care se confruntă cu situații asemănătoare și vom lua în calcul și estimarile privind numarul elevilor care s-au aflat in dificultate„, a precizat Cîmpeanu. Acesta a declarat că va rezulta „o serie de scenarii„.

Noi ne dorim ca decizia să fie aceea a începerii semestrului II în sistem clasic pe 8 februarie„, a anunțat ministrul.

Din întâmplare, cea mai apropiată dată de începere a semestrului II e tot 8 februarie și în preuniversitar, și în universități. Ne dorim format clasic începând cu semestrul II și pentru a realiza acțiuni remediale. Sunt deja 300 de zile de când traversam această criză sanitară și sunt pierderi incontestabile in sistemul de educație” și va fi nevoie de „acțiuni remediale unde ai nevoie de prezența față în față în școală„, a afirmat acesta.

Așteptăm să vedem după jumătatea lunii ianuarie cum stăm, ne așezăm la masă cu Ministerul Sănătății, cu Comitetul pentru Situații de Urgență și cei care se ocupă de situația de vaccinare și vom lua decizia corectă. Nu excludem niciun scenariu„, susține Cîmpeanu.

Cîmpeanu a vorbit și despre „nivelele” diferite ale problemelor din educație, enumerând urgențele pe care le are de rezolvat. La urgență zero, acesta a trecut redeschiderea școlilor – pe care nu a lămurit-o însă nici la două săptămâni de la preluarea mandatului – și proiectul de buget pe 2021.

Următorul palier de urgență ar fi dat de lansarea planurilor-cadru, de finanțarea instituțională a cercetării din universități, acțiunile remediale pentru a recupera pierderile și abia pe planul 3 problemele cronice, fundamentale ale educației„, a continuat oficialul.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că o nouă lege a educației este „absolut necesară”: „Cred că nimeni nu poate să conteste că proiectul România educată a beneficiat de cea mai largă consultare publică organizată în România. Avem niște idei care ar trebui să fie puse în practică prin măsuri care țin de legislativ și de executiv. O lege a educației care să păstreze tot ceea ce este bun din reglementările anterioare, dar care să asigure și adecvarea la nevoile secolului XXI este absolut necesară. Aceasta lege va trebui elaborată cu o consultare foarte inteligent organizată a tuturor forțelor politice, părinți, profesori, elevi, angajatori, astfel încât chiar dacă se va continua acest proces de schimbare ultra-rapidă a miniștrilor„…

Cu siguranță nimeni nu va suferi (consecințe) dacă refuză să se vaccineze, este vorba de următorul pas. Îi mulțumesc medicului Gheorghiță că a anunțat posibilitatea vaccinării mai devreme a personalului din învățământ care dorește. Cu cât vom avea mai multe persoane vaccinate, cu atât riscul de transmitere a virusului va scădea. Vom vedea pe 15 ianuarie care este disponibilitatea de vaccinare a cadrelor didactice fără să existe nicio obligație să se vaccineze. Încercăm să cooptăm personalul din universitățile de medicină să organizeze webinarii pentru informare. Cred că vom avea un procent mai optimist decât ce ne arată studiile acum„, a afirmat acesta.

Am găsit planurile-cadru în minister și le-am lansat astăzi în consultare publică pentru a primi răspunsuri din partea societății, astfel încât la sfârșitul lunii ianuarie să putem propune niște planuri cadru„, a adăugat Cîmpeanu.

Despre scandalul TikTok-Cumpănașu, Cîmpeanu a declarat: „Mă provocați și nu vreau să vă răspund așa cum am tentația să vă răspund pentru că mă depășește modul de prezentare a amintirilor din copilărie, nu cred că se înscrie în competențele unui profesor, nu știu dacă e de laudă să fie cineva prieten cu mine, cred că până la un anumit moment, fiindcă a fost primit de președintele Academiei, de miniștri, Cumpănașu avea prieteni jumătate din țara asta… între timp lucrurile au evoluat într-o manieră care a generat o disociere masivă. Am căutat o explicație de ce 500.000 de copii sunt atenți… fondul problemei în multe aspecte este real, sunt dificultăți în educația online, însă modalitatea de rezolvare sau adresare a acestor probleme nu este asta, modalitatea este la antipod, modalitatea este o abordare repsonsabilă, problemă cu problemă, pentru a vedea care sunt soluțiile și pentru a le pune în practică„.


5 comments
  1. Daca reluați școala din semestrul II, mai bine lasati o baltă! În 4 luni nu vor recupe ceea ce au pierdut în 2 ani. Vă bateți joc de copiii aceștia. Permiteți deschise mallurile, pe pârtii oamenii dau năvală, etc, dar de educație puțin vă pasă. Măcar in formatul acela „semafor” rosu galben verde și tot mai prindeau ceva. Numai interese. Intr o clasa cu 15 elevi, cu tot sistemul de igienizare pus la punct și tot era acceptabil. Tinem copiii inchisi și aduc părinții de la serviciu virusul. Gândiți cu c…

  2. Ar trebui sa analizați greșelile, balbaielile și dovezi de autism la personaje mai sus puse decat Câmpeanu.
    La mijloc este ciuda ca ministrul nu le răspunde cum doresc ei, reporterilor și părinților grăbiți sa își arunce copiii în mijloacele aglomerate de transport în comun, ca apoi sa își îmbolnăvească învățătorii și profesorii.
    Oamenii înțelepți, echilibrați și care au dreptate, nu va convin.

  3. Nu le dorim, dar va trebui sa le facem. Este evident ca trebuie schimbate standardele de evaluare in masura in care elevii au invatat online cel putin un semestru(sau deloc, ca n-au avut conditii tehnice)…Probabil ca nu vom discrimina elevii care dau examene nationale in acest an, comparativ cu cei de anul trecut care au facut tot un sem. online(sem II). Ar fi total incorect. Mai bine lasam acest an scolar online, in conditiile de evaluare de anul trecut(anisie…putul intelepciunii…) si, de anul scolar viitor, revenim la varianta clasica.

  4. Nu inteleg ce trebuie analizat. Functiona destul de bine sistemul cu scenariile ca semaforul. Daca scoala este situata intr-o localitate cu putine cazuri Covid, atunci se poate merge pe scenariul verde.
    Asa se intampla cand avem ministru care traieste la alte ,,nivele”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

Universitatea din București a decis cursuri față în față pentru semestrul al II-lea. Perioada de tranziție este stabilită de consiliul facultății / Decanul facultății poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfășurarea online a activității didactice

Universitatea din București anunță că „activitățile didactice se vor desfășura cu prezență fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Senatul Universității din București a adoptat,…
Vezi articolul

Material susținut în programul Dove - Ai încredere în tine

Cum se construiește încrederea copiilor în ei înșiși. Psihologul Domnica Petrovai: Trebuie să se simtă înțeleși, acceptați și să învețe să aibă grijă de ei

Preadolescența este perioada cea mai vulnerabilă, zona de 10-14 ani. Apoi, degeaba critici un adolescent că se uită la telefon, pentru că ăsta este doar un mecanism de protecție, spune…
Vezi articolul

Focar de coronavirus într-o școală din București. Mai multe persoane infectate cu SARS-CoV-2, contacți ai unui pacient care are noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, anunță Ministerul Sănătății. Voiculescu: Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din școala bucureșteană

Unul dintre pacienții depistați vineri cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie este angajatul unei școli din București, precizează Ministerul Sănătății, într-un comunicat. Printre cei testați…
Vezi articolul

Trei organizații americane care furnizează servicii de tip „homeschooling” în România „sunt în afara cadrului legal”, spune Ministerul Educației

Trei organizații americane care furnizează servicii de tip „homeschooling” în România „sunt în afara cadrului legal”, spune Ministerul Educației, într-un răspuns pentru Edupedu.ro. Este vorba despre „entitățile HomeLife Academy, ChristianLife Academy…
Vezi articolul