În nicio altă profesie de înaltă calificare din România autoritatea profesională nu este atât de sistematic contestată și diluată de către beneficiarii ei precum se întâmplă în învățământ. Imaginați-vă pentru un moment următorul scenariu în sistemul de sănătate publică: pacienții și rudele acestora formează consilii oficiale în spitale, primesc drept de vot în consiliile de administrație și încep să conteste protocoalele chirurgicale, schemele de tratament prescrise de medici ori să instige la nesupunere în saloane pentru că terapia e prea aspră. Pare o demență utopică, un colaps logic instaurat în numele unui „drept la replică”. Și totuși, exact această anomalie structurală guvernează astăzi școala românească, sub paravanul democratic al Consiliului Elevilor și al Consiliului Părinților.
Născute sub bune intenții declarative, cele două structuri au deviat masiv de la rolul lor inițial de sprijin, devenind veritabile tribunale de arbitraj pedagogic și o sursă majoră de derută în sistem. În loc să asigure o punte de comunicare, aceste organisme au fost transformate în pârghii de presiune care adesea sabotează actul educațional, decredibilizează profesorul și instigă la acțiuni de nesupunere sau conformism de fațadă, total neconforme cu rigoarea academică.
Am ajuns în faza absurdă în care expertiza de la catedră este pusă la vot de către minori și reprezentanți ai familiilor care confundă rolul de ghidaj al școlii cu un serviciu de catering educațional, unde clientul trebuie să aibă mereu dreptate. Potrivit reglementărilor, profesorul este obligat să își justifice științific fiecare notă în fața elevului sau a părintelui. Dacă argumentele specialistului nu sunt pe placul „beneficiarului”, mecanismele birocratice permit contestarea și reevaluarea lucrării scrise. Practic, s-a legalizat suspiciunea: profesorul nu mai este o autoritate academică prezumată de stat, ci un suspect de serviciu care trebuie să dea socoteală în fața unei comisii de nespecialiști.
Această vulnerabilizare a actului de predare nu face decât să alimenteze deruta și haosul din cancelarii. Elevii, adesea manipulați sau pur și simplu lipsiți de maturitatea necesară pentru a înțelege utilitatea pe termen lung a efortului intelectual, sunt instigați subtil prin rețelele acestor consilii să vâneze vicii de procedură, să ceară eliminarea temelor și să conteste sancțiunile disciplinare. Școala nu mai este spațiul formării prin disciplină și cunoaștere, ci o sală juridică unde profesorul intră cu mâinile legate la spate.
Miza ascunsă a acestei strategii este însă mult mai perversă și se leagă direct de controlul politic asupra sistemului. Oferind pe hârtie putere de decizie elevilor și părinților, inclusiv în Consiliile de Administrație ale școlilor, ministerul și inspectoratele au reușit să dilueze definitiv puterea profesorilor. Într-un organism de conducere școlară, voturile cadrelor didactice sunt astăzi neutralizate cu ușurință de voturile reprezentanților primăriei, ai părinților și ai elevilor majori. Este o masă mult mai maleabilă, mult mai ușor de aliniat directivelor politice de la centru.
Când o breaslă este deposedată de autoritatea sa profesională în favoarea clienților săi, sistemul devine perfect controlabil. Profesorul, hărțuit de birocrația contestațiilor și minoritar în propriul for de decizie, alege calea minimei rezistențe: capitularea blajină. Îngăduința forțată, notele artificial mărite și scăderea exigenței devin singura lui armură de supraviețuire în fața unui sistem în care „pacienții” decid cum se face operația pe creier. Iar rezultatul final al acestui tratament inversat nu este democratizarea școlii, ci transformarea ei într-un azil al analfabetismului funcțional cu diplomă de bacalaureat.
_____________
Despre autor: David Ioan Legman este profesor de Economie la Colegiul Economic Transilvania din Târgu-Mureș
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
