Competențele pe care trebuie să le aibă liceenii la Fizică, în programa școlară lansată în dezbatere, s-au stabilit pornind de la cele trei competențe ştiințifice de bază definite de PISA, pe care ar trebui să le aibă un elev de 15 ani ca să fie „alfabetizat științific”, potrivit CEAE

1.515 vizualizări
Photo © Shaiith | Dreamstime.com
Programa de fizică propusă pentru liceu de Ministerul Educației conține competențe „aliniate competențelor științifice fundamentale definite de OECD pentru testarea PISA”, scriu reprezentanții Centrului pentru Evaluare și Analize Educaționale într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit CEAE, modul în care au fost formulate competențele generale din programă reflectă cele trei competențe majore pe care un elev de 15 ani ar trebui să le stăpânească pentru a fi considerat „alfabetizat științific”, conform cadrului PISA.

Programa la Fizică pentru liceu, clasele IX-XII, este în dezbatere publică până pe 12 decembrie, la fel ca toate celelalte programe școlare. Documentul curricular ar urma să fie aplicat la clasă pentru elevii care intră în septembrie 2026 în clasa a IX-a și care acum sunt în clasa a VIII-a.

Centrul pentru Evaluare și Analize Educaționale este fondat și condus de Cristian Hatu, cercetător format în geofizică și filozofia științei. CEAE a devenit cunoscut național în 2015, după publicarea analizei care a introdus oficial în discursul public din România conceptul de „analfabetism funcțional”, pe baza rezultatelor PISA.

Hatu, fost director al Observatorului Geofizic al României și lector la Facultatea de Filozofie, coordonează de peste 10 ani programe de formare pentru profesori care promovează predarea prin investigație:

Acestea au schimbat practica didactică în sute de școli, prin accent pe experiment, întrebări științifice autentice și gândire critică.

Redăm mesajul integral al CEAE

”Potrivit cadrului de evaluare PISA (OECD), există trei competențe ştiințifice de bază pe care ar trebui să le aibă un elev de 15 ani. Aceste competențe caracterizează ceea ce OECD numeşte sumar „alfabetizare ştiințifică”. CEAE a publicat un raport despre acest subiect acum câțiva ani.

Cele trei competențe sunt:

1. Capacitatea de a explica în termeni ştiințifici fenomene diverse din natură (în cazul fizicii, este vorba despre fenomene fizice), demonstrând abilitatea (cognitivă):

– să îşi amintească şi să aplice cunoştințe ştiințifice;

– să identifice, să folosească şi să construiască modele explicative şi reprezentări;

– să facă şi să justifice predicții relevante;

– să ofere ipoteze explicative;

– să explice posibilele implicații ale cunoaşterii ştiințifice pentru societate.

2. Capacitatea de a evalua şi concepe investigații ştiințifice, demonstrând abilitatea (cognitivă):

– să identifice întrebarea explorată într-un studiu ştiințific anume;

– să distingă acele întrebări ce pot fi investigate într-o manieră ştiințifică de alte întrebări;

– să propună un mod de a investiga în mod ştiințific o anumită întrebare;

– să evalueze căi alternative de investigare ştiințifică a unei întrebări;

– să descrie şi să evalueze diferite modalități prin care oamenii de ştiință asigură acuratețea datelor, dar şi obiectivitatea şi caracterul generalizabil al explicațiilor propuse.

3. Capacitatea de a interpreta în mod ştiințific datele şi dovezile experimentale, demonstrând abilitatea (cognitivă):

– să transforme datele dintr-un mod de reprezentare în altul;

– să analizeze, să interpreteze şi să tragă concluzii adecvate;

– să identifice asumpții, dovezi şi raționamente în contexte legate de ştiință;

– să distingă între argumente care se bazează pe dovezi experimentale şi pe teorii ştiințifice de alte tipuri de considerații;

– să evalueze argumente ştiințifice şi dovezi experimentale din diferite surse (ziare, internet, reviste).

În cadrul programei de fizică pentru gimnaziu, s-a plecat în formularea competențelor generale de la cele 3 competențe amintite mai sus. Acestea se regăsesc și în programa de fizică pentru liceu.

Felicitări colaboratorilor CEAE care au făcut parte din grupul de lucru pentru programa de liceu!”

Photo © Shaiith | Dreamstime.com /


2 comments
  1. Distrugeți aceasta disciplina ,care sta la baza nației noastre ca OM ! Ea studiază fenomenele din viața noastră .. sta la baza altor discipline !!!

  2. Fizica este știința științelor…iar cei ce bat câmpii cu programele noi competențe și alte calamități democratice sunteți rupți de realitate….pt a ști și a înțelege fenomenele naturii pui mana pe orice manual și înveți tocești apoi scrii tot ce ai invățat…apoi o iei de la capăt și iar înveți și iar tocești….dacă nu faci așa nu ești decât un idiot arogant tupeist ce concepe planuri cadru programe și alte documente fără sens…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Broșura de admitere la liceu 2023 va fi publicată de inspectoratele școlare pe 8 mai, potrivit calendarului oficial / Ședințele cu părinții pentru consilierea la înscriere și alegerea liceului pot avea loc și online, între 15 mai și 9 iunie – document ISMB

Broșura de admitere la liceu 2023 urmează să fie publicată de către inspectoratele școlare în data de 8 mai, potrivit calendarului oficial. Acest lucru înseamnă că elevii de clasa a…
Vezi articolul

Profesoara de istorie Iuliana Căplescu: Anul trecut, la simularea de BAC, peste 10 elevi ai mei au fost punctați mai mult, unii în mod greșit. Trebuie cu toții, unitar, să fim învățați să respectăm niște bareme, niște reguli transmise specialiști, cei care fac subiecte

Profesoara de istorie Iuliana Căplescu de la Colegiul Național „Matei Basarab” (CNMB) din București spune că deși „baremele sunt explicite, cu câteva tipuri de răspunsuri, cu toate acestea, noi, profesorii…
Vezi articolul