Corpul de Control al ministrului Educației, la Inspectoratul Școlar Buzău, după ce instanța a suspendat Consiliul de administrație al ISJ și toate hotărârile acestuia / Cea mai recentă problemă: concursul de directori din județ, suspendat cu o zi înainte de prima probă, printr-un simplu anunț semnat de inspectoarea școlară generală

1.600 de vizualizări
Reducerea birocrației din școli
Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com
Ministerul Educației a trimis Corpul de Control la Inspectoratul Școlar Buzău, după situația fără precedent creată în urma deciziei instanței privind legalitatea înființării Consiliului de Administrație al ISJ Buzău, potrivit surselor Edupedu.ro. Amintim, ieri ISJ Buzău a decis să suspende concursul de directori de școli din județ, cu o zi înainte de prima probă, doar în baza unui anunț, fără nicio bază legală menționată în documentul consultat de Edupedu. Decizia ISJ a fost luată după ce instanța a suspendat hotărârea prin care noua conducere a ISJ Buzău reorganizase, pe 2 septembrie, Consiliul de administrație al Inspectoratului, precum și toate hotărârile adoptate de acesta.

Corpul de Control al Ministerului Educației a ajuns la ISJ Buzău, potrivit surselor Edupedu.ro și ar urma să verifice situația fără precedent creată după ce instanța a decis pe 8 octombrie să suspende toate actele normative semnate de Consiliul de administrație al ISJ, înființat pe 1 septembrie, după ce ministrul Educației a semnat noua numire în fruntea Inspectoratului.

Echipa sosită la Buzău de la București este alcătuită din trei reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului Educației, scrie publicația locală Șansa News. „Aceștia au ajuns la IȘJ Buzău în baza unui ordin de serviciu, cu sarcina de a efectua verificări după decizia unică de suspendare a concursului pentru funcțiile de conducere din școli.

Până la această oră, oficialii de la București au avut o primă întâlnire cu inspectorul școlar general Gina Manea, care le-a pus la dispoziție ordinul prin care a fost numită în funcție. Corpul de Control al ministrului Educației urmează să analizeze o serie de documente solicitate conducerii IȘJ Buzău”, mai scrie în presa locală.

De precizat faptul că drept efect al deciziei instanței, ISJ Buzău a anunțat ieri suspendarea concursului de directori la nivel de județ. Fără să fie precizat cadrul legal în care a fost făcut acest lucru, conform cărui ordin de ministru, conform căror atribuii sau căror organisme decizionale, printr-un simplu anunț semnat de inspectoarea generală Gina Manea, proba de competențe pentru cei 195 de candidați înscriși și validați la concursul din județul Buzău nu a mai avut loc.

Ba mai mult, Ministerul Educației și Cercetării a părut că susține improvizația de la Buzău, după ce a anunțat luni, 12 octombrie, într-un asterisc dintr-un comunicat că „a luat act de decizia Inspectoratul Școlar Județean Buzău care a suspendat concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școlile județului, sesiunea august-decembrie 2026″. Asta deci nu avem public nicio decizie a CA al ISJ Buzău, ci doar un anunț al inspectorului școlar general nefundamentat legal pe nimic.

Calendarul concursului este aprobat prin ordin al ministrului. În adresa trimisă de ISJ Buzău Ministerului după sentință, consultată de Edupedu.ro, chiar Inspectoratul arăta că „o eventuală modificare a acestuia la nivelul județului Buzău excedează competenței inspectoratului”. Ministerul Educației a avut luni, 12 octombrie, o ședință dedicată situației de la Buzău.

Suspendarea îi afectează pe 195 de candidați. Toți figurează cu dosarul „valid” pe lista finală a candidaților admiși, afișată de Inspectorat pe 9 octombrie, conform calendarului național. Comisia nu a respins niciun dosar. Lista, semnată de inspectorul școlar general Gina Manea, a fost publicată a doua zi după ce Tribunalul Buzău suspendase Consiliul de administrație al Inspectoratului.

De ce a fost suspendat concursul

Pe 8 octombrie, Tribunalul Buzău a admis cererea directoarei Școlii Gimnaziale „Pamfil Georgian” Gura Teghii, Elena Carmen Popescu. Instanța a suspendat decizia prin care noua conducere a ISJ Buzău reorganizase, pe 2 septembrie, Consiliul de administrație al Inspectoratului, precum și toate hotărârile adoptate de acesta. Hotărârea este executorie, dar poate fi atacată cu recurs, iar Inspectoratul a anunțat că va face recurs.

Edupedu.ro a arătat încă din 9 octombrie că metodologia concursului dă consiliului de administrație al inspectoratului un rol obligatoriu în constituirea comisiilor de interviu și în validarea rezultatelor. Consiliul suspendat de instanță aprobase comisiile de interviu chiar pe 8 octombrie, în ziua pronunțării sentinței.

În adresa către Ministerul Educației, Inspectoratul recunoștea că, fără hotărârile Consiliului, concursul „nu poate continua”, iar continuarea lui ar crea „un risc de nulitate în cascadă a rezultatelor concursului”. ISJ Buzău a cerut atunci Ministerului un punct de vedere privind „oportunitatea suspendării procedurilor concursului de director la nivelul județului Buzău”, cu reluarea acestuia după un nou calendar.

Consiliul de administrație al ISJ Buzău a fost reorganizat a doua zi după ce ministrul Educației, Mihai Dimian, a numit noua conducere a Inspectoratului, prin detașare în interesul învățământului, începând cu 1 septembrie. În cinci săptămâni, Consiliul a adoptat șase hotărâri, între care schimbarea conducerii a șapte școli pe 4 septembrie, ultima zi lucrătoare înainte de începerea cursurilor.

Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *