Cosmin Purcar, ISJ Sălaj: Până vineri școlile care se desființează ca personalitate juridică au termen să predea ștampila, arhiva și toată baza materială către unitățile absorbante / Patru directori din cei șapte cu posturile desființate pot deveni directori adjuncți

4.634 de vizualizări
Foto: Prefectura judetului Salaj
Un total de 18 unități școlare din județul Sălaj, toate aflate în mediul urban, urmează a fi absorbite de către alte unități de învățământ, pierzându-și personalitatea juridică, iar șapte directori își vor pierde postul, potrivit declarațiilor făcute joi, 28 august, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, de Cosmin Purcar, inspector școlar pentru managementul instituțional în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, citate de Agerpres. Acesta a precizat că vineri este termenul limită pentru școlile „absorbite” să predea ștampila, arhiva și toată baza materială” școlilor de care vor aparține.

„În acest moment sunt afectate de legislația nouă un număr de 18 unități școlare, toate în mediul urban. Avem în acest moment ordinul ARACIP și așteptăm să iasă ordinul din ministru, care va desăvârși această comasare.

În această săptămână unitățile care sunt prevăzute pentru absorbire și cele care sunt absorbantele finalizează procesul de predare a arhivei și de predare a inventarului și a ștampilei. Până vineri au termen să ne predea ștampila la cele care au fost absorbite și să predea totodată arhiva și toată baza materială, către unitățile absorbante.

Deci termenul faptic este vineri și așteptăm pentru finalizare ordinul de ministru, care urmează să vină în aceste zile”, a precizat, joi, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, Cosmin Purcar, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj.

Potrivit acestuia, comasarea unităților de învățământ va lăsa fără post șapte directori.

„În acest moment, conform metodologiilor în vigoare, nimeni din personalul didactic, nedidactic sau auxiliar nu este afectat de această comasare, decât conducerea unității, care va trece la catedră. Acolo avem un număr de șapte directori care sunt afectați de această măsură, din care un număr de patru pot veni, pentru că legislația permite, pe funcție de directori adjuncți”, a precizat Purcar.

În același context, prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, a precizat faptul că a dispus constituirea unei comisii comune de verificare a condițiilor pe care ar trebui să le îndeplinească fiecare unitate școlară pentru începerea anului școlar, comisia desfășurându-și activitatea în cursul acestei săptămâni.

„Ne-am concentrat pe acele școli unde știam că există potențiale probleme. Acolo am înțeles să concentrăm activitatea acestei comisii și în funcție de rezultatele pe care le va prezenta comisia sau de concluzii, vom lua legătura cu primarii sau cu celelalte instituții implicate, astfel încât să putem soluționa până la începerea școlii toate aceste probleme”, a punctat prefectul Claudiu Bîrsan. 


2 comments
  1. ISJ_urile ar trebui sa trimită, prima dată, deciziile de comasare( absorbție) pt a merge mai departe. Cel puțin în județul meu pana azi, 2 septembrie, nu a ajuns nimic.Doar vorbe.

  2. Profesorii ar fi foarte avantajați de demisia în bloc a miniștrului și inspectorilor școlari generali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ana-Maria, elevă în clasa a VIII-a: „Nu e în regulă că unii profesori se axează pe ce știu elevii pe de rost. Îmi pun o notă doar ca să spună că mi-au pus o notă, iar peste câteva luni eu nu mai știu absolut nimic și lor nu le mai pasă de ceea ce știu eu sau nu”

Anamaria, elevă în clasa a VIII-a, spune că după opt ani de școală și peste un an de învățat în sistem online, ar „fugi” de sistemul educațional românesc. Întrebată la…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Profesoara Adelina Beldugan de la Colegiul Național Dinicu Golescu, Câmpulung, Argeș: După aceste ore, chiar mi-au spus părinții că unii copii se gândesc de două ori înainte să dea banii pe ceva comandat de pe internet sau cumpărat de la magazin

Ce au în comun o poveste de Ion Creangă și educația financiară? La Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, unitate de învățământ pilot în programul LifeLab susținut de Școala…
Vezi articolul