Definitivat 2026. Subiectele și baremul de corectare pentru consilierii școlari au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării – descarcă / Eseu despre managementul componentelor de risc: dependența de internet în rândul elevilor

625 de vizualizări
Foto: © Kusmina Svetlana | Dreamstime.com
Subiectele și baremele de la Definitivat 2026 pentru consilierii școlari au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și 13. Descarcă documentele din articol. La subiectul I – B, au avut de redactat un text de 4 pagini cu titlul „Managementul componentelor de risc: dependența de internet în rândul elevilor – prevenire și intervenție în consilierea școlară”.

Profesorii au avut acces în sala de examen în intervalul orar 7:30 – 8:00, conform procedurii Ministerului Educației.

Primele rezultate vor fi afișate pe 21 iulie.

Învățământul preșcolar și primar rămân specializările cu cei mai mulți candidați, iar psihopedagogia specială ajunge printre disciplinele cu cele mai multe înscrieri, conform unui comunicat transmis de ministerul Educației și Cercetării.

Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Amintim că, potrivit Legii învățământului preuniversitar 198/2023, examenul de Definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028:

Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.

În prezent, examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *