Deputatul Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru Învățământ, despre proiectul uniformelor obligatorii: Părinții vor cumpăra uniformele elevilor, nu școlile / Va fi o ținută standard, la alegerea școlilor

Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților / Foto: Edupedu.ro

Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților / Foto: Edupedu.ro

Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților a declarat că uniformele școlare vor fi achiziționate de părinții elevilor, ci nu de unitățile de învățământ. Acesta a precizat, la emisiunea Viitor pentru România, că în proiectul de lege va fi introdus un amendemant care stabilește „ce categorii vor primi sprijin și cum se va acorda” acesta. În plus, codul vestimentar va fi aprobat la nivelul fiecărei școli, „pe baza unor îndrumări ale Ministerului Educației”.

„Am văzut colegi din alte zone politice, care insistă pe ideea că uniforma va deveni o cheltuială pentru autorități. În niciun caz. Școala nu va achiziționa uniforme. Ăste e un punct pe care toată lumea îl susține la Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților. Fiecare părinte individual va putea să-și achiziționeze această ținută, care va fi prevăzută la nivelul consiliului de administrație”, a subliniat Mihai Ghigiu.

În plus, deputatul PSD susține că nu este vorba despre „o uniformă națională”, ci despre un cod vestimentar standard, la alegerea consiliului de administrație din fiecare școală.

„Nu este uniformă națională, ci o ținută numită standard uniformă, al cărui format îl aprobă consiliul de administrație al fiecărei școli pe baza unor îndrumări ale Ministerul Educației”.

Astfel, președintele Comisiei pentru Învățământ susține o „măsură descentralizată”: „O școală poate decide, spre exemplu, că o pereche de blugi, o cămașă și un sacou sunt suficiente, stabilind paleta de culori aferente școlii respective, cu sau fără insigne sau un simbol al apartenenței”.

Redăm pe larg declarațiile deputatului Mihai Ghigiu pe acest subiect

Mihai Ghigiu: Dincolo de a ajunge la ședința în care vom da un vot asupra acestui proiect de lege, ne propunem să facem o dezbatere la care să participe inițiatorii, elevii, profesori, părinți, persoane cu funcții de management în zona educațională, ONG-uri care activează în zona educațională, dar și specialiști. Spre exemplu, Institutul de Științe ale Educației, dar și alte institute din Europa au făcut studii despre impactul uniformei, despre părțile pozitive și părțile mai puțin pozitive, pentru că trebuie să recunoaștem că ideea de uniformă nu are doar părți părți pozitive.

Vom vedea, plecând de la acea dezbatere, discuțiile la nivelul comisiei. Pot să vă spun că, testând discuția cu colegii de la alte partide, sunt destul de mulți care susțin această idee, însă cu trei zone la care probabil vom vedea amendamente.

Pe de o parte, zona de finanțare: ce categorii vor primi sprijin și cum se va acorda acest sprijin. Aici am văzut de la colegi că există viziuni diferite asupra acestei teme și probabil că fi o temă dezbateri aici: ce se întâmplă în cazul în care uniforma nu este purtată. Noi avem și în zona de învățământ multe cazuri în care avem prevederi legale, dar care niciodată nu ajung să fie aplicate.

Vă dau exemplu de mai multe prevederi din Legea educației, care prevede expres pedepse. Chiar am întrebat la Ministerul Educației și înțeleg că niciodată n-au fost aplicate. A treia zonă de clarificare a anumitor aspecte – pentru că am văzut în spațiul public, în special colegi din alte zone politice, care insistă pe ideea asta că este, mă rog, va deveni o cheltuială pentru autorități. În niciun caz. Școala nu va achiziționa uniforme. Ăste e un punct pe care toată lumea îl susține la Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților.

Fiecare părinte individual va putea să-și achiziționeze această ținută, care va fi prevăzută la nivelul consiliului de administrație. Am văzut în spațiul public această idee conform căreia e o uniformă națională. Nu este uniformă națională, ci o ținută numită standard uniformă, al cărui format îl aprobă consiliul de administrație al fiecărei școli pe baza unor îndrumări ale Ministerul Educației.

Moderator: Practic, vedeți mai degrabă o soluție descentralizată? Cei mai mulți dintre noi ne-am concentrat în ideea aceasta de intiplementare și cred că sunt foarte mulți susținători ai ideii de a exista un cod de etică, de a exista, într-adevăr o uniformă, care imprimă partenența la un grup, un standard și așa mai departe. Nu acesta a fost subiectul care a apăsat cumva pe butoane, ci cuvântul „obligativitate” și de acolo vine ideea de finanțare, cum se va realiza ea și de prioritățile din educație, pe care cred că le le știm cu toții și ni le-au arătat și testele PISA. Cum vedeți dumneavoastră, în această cheie, implementare? Într-un mod mai descentralizat și legată de cuvântul „obligativitate”?

Mihai Ghigiu: Cu siguranță măsura va trebui să fie una descentralizată. O școală poate decide, spre exemplu, că o pereche de blugi, o cămașă și un sacou sunt suficiente, stabilind paleta de culori aferente școlii respective, cu sau fără insigne sau un simbol al apartenenței.

De asta cred că e important ca fiecare școală să decidă. Am primit câteva zeci sau chiar o sută memorii. Pot să vă spun că părerile sunt foarte împărțite. În general, părinții și o parte a elevilor susțin această idee de ținută. O parte a elevilor nu o susțin. Cred că obligativitatea ținutei este normală într-o instituție de învățământ.

Informații de context

Edupedu.ro a scris într-o analiză că uniforma obligatorie în școli este susținută cu exemple false și argumente fără temei în proiectul de lege promovat de PSD în Parlament. Situația din singurele două țări UE unde uniforma este impusă prin lege, Cipru și Malta, desființează argumentele pentru care ea este cerută și în România.

Pe 21 septembrie, proiectul PSD care impune uniforma obligatorie a fost votat de senatori și merge în Camera Deputaților, camera decizională, potrivit senatorului USR, Ștefan Pălărie, președintele Comisiei de învățământ din Senat. „Proiectul ar putea crea abuzuri dacă părinții ar fi constrânși să cumpere de la un anumit furnizor”, spune senatorul pentru Edupedu.ro.

Inițiativa legislativă care introduce uniformele obligatorii în școli a fost votată marți, 15 septembrie, în Comisia pentru Învățământ din Senat. Amenzile pentru școli, dar și pentru părinții elevilor care nu poartă uniformă au fost eliminate. Ministerul Educației și Cercetării nu susține introducerea uniformelor, potrivit unui punct de vedere al instituției, prezentat în ședință. Inițiativa merge la vot final în plenul Senatului.

Amintim, proiectul nu obligă autoritățile locale să le cumpere, ci doar permite posibilitatea achitării costurilor, dacă doresc, din bugetul local. Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social, care a motivat că „bullying-ul nu apare pentru că elevii au haine diferite, apare acolo unde şcoala nu are mecanisme reale de prevenţie”.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a atras atenția, la finalul ședinței Comisiei pentru Învățământ din Senat, în cadrul căreia a fost adoptat proiectul privind introducerea obligatorie a uniformelor pentru elevi, cu privire la modul în care România alege să gestioneze banii în Educație. „Dacă astăzi am avea 100 lei pe care să îi investim în Educație, unde ar fi cel mai bine îi învestim?”, a pus acesta problema, adăugând: „cumpărând o uniformă sau ajutându-i pe cei mai vulnerabili, care se culcă flămânzi seara?”.

Consiliul Național al Elevilor acuză că elevii nu au fost chemați marți la consultări și nici la ședința Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Senat în care proiectul a fost dezbătut și votat.

„CNE și-a exprimat deja public opoziția față de această inițiativă, încă din luna iunie. Ne exprimăm profunda nemulțumire față de faptul că punctul nostru de vedere nu a fost luat în considerare, iar reprezentanții elevilor nu au fost invitați la consultări”, se arată într-un mesaj transmis presei la care este atașat punctul de vedere al CNE din iunie privind uniformele școlare obligatorii.

La rândul său, Federația Părinților – Edupart a spus recent că „nu ne opunem uniformei școlare și nu contestăm dreptul unei comunități școlare de a stabili reguli clare privind ținuta elevilor, dar ne opunem amenzilor de 5.000-10.000 de lei.”

De la „neomarxism” și „un grup de elevi care s-au adunat” la o discuție „extrem de onestă și constructivă”

Senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiator al proiectului de lege privind impunerea uniformelor obligatorii în școlile de stat, și-a schimbat semnificativ discursul în ziua protestului elevilor din 28 septembrie.

După ce inițial a invocat „neomarxismul” în criticile adresate celor care contestă proiectul, iar sâmbătă a descris Consiliul Național al Elevilor (CNE) drept „un grup de elevi care s-au adunat în numitul Consiliul Național al Elevilor”, parlamentarul a declarat luni, la Radio România Actualități, că vrea să discute cu reprezentanții CNE, inclusiv în weekend, „ca să facem legea mai bună”. Zamfir își nuanțează și argumentul privind bullying-ul: admite că impunerea uniformei nu rezolvă această problemă, dar susține că este „un prim pas”.

În urma întâlnirii cu elevii din CNE, care a avut loc vineri, 2 octombrie, Daniel Zamfir a declarat că „opiniile noastre nu erau, de fapt, atât de divergente” și afirmă, la finalul mesajului său, că „cu toții suntem de acord” că introducerea ținutei obligatorii „este un pas necesar”. CNE spune însă clar că și-a menținut opoziția față de uniformele obligatorii și vorbește despre o „diferență fundamentală de viziune”. 

Protest național față de uniformele obligatorii

Elevii din toată țara au fost chemați luni, 28 septembrie, să vină în negru la școală, împotriva uniformelor obligatorii în campania CNE „Educația nu se repară la croitorie”. Mii de elevi au răspuns apelului.

Acțiunii i s-au alăturat public mai multe structuri județene de reprezentare a elevilor. La Iași, Alexandru Manole, președintele Consiliului Județean al Elevilor, a explicat că alegerea aceleiași culori este menită să arate capacitatea elevilor de a se mobiliza împotriva unei măsuri pe care organizația o consideră inutilă pentru combaterea bullying-ului. La Mureș, președinta CJE, Georgiana-Roza Madarász, a subliniat diferența dintre alegerea voluntară a aceleiași culori și impunerea unei uniforme.

În Gorj, CJE i-a îndemnat pe elevii care împărtășesc poziția organizației să vină în negru sau să poarte un articol vestimentar negru. „Participarea este voluntară, nu presupune întreruperea cursurilor și este o formă pașnică și simbolică de exprimare”, precizează organizația.  

Gabriel Penu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Călărași, reacționează în privința uniformelor obligatorii în școli. „Suntem sătui de legi făcute în birouri, complet rupte de realitatea din școli, iar discuția asta absurdă despre uniformele obligatorii a întrecut orice măsură”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Consiliul Național al Elevilor a formulat aceeași distincție în poziția transmisă Edupedu.ro: „Una este alegerea voluntară a unei ținute ca formă de exprimare, alta este impunerea acesteia prin lege. Exercitarea libertății de alegere nu poate fi confundată cu renunțarea la aceasta.” 

În urma protestului însă, Mihnea Haiduc, președintele CNE, a declarat că „am primit sesizări că elevi îmbrăcați în negru ar fi fost ascultați la ore și că în unele școli li s-a transmis să nu participe la protestul față de uniformele obligatorii”. Acesta a subliniat că organizația reprezentativă a elevilor va analiza aceste sesizări.

Exit mobile version