Dezinformarea, inteligența artificială și sănătatea mintală a tinerilor, printre temele conferinței europene EPAS „YOUth in the Digital Era”, sâmbătă la București

112 vizualizări
Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com
Conferința își propune să exploreze atât oportunitățile oferite de era digitală, cât și provocările generate de aceasta, în condițiile în care transformarea digitală și politicile pentru tineret devin priorități la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat primit la redacție.

Conferința este organizată în cadrul programului European Parliament Ambassador School (EPAS), o inițiativă a Parlamentului European care își propune să apropie tinerii de valorile și funcționarea Uniunii Europene. Programul implică licee din statele membre și urmărește dezvoltarea competențelor civice și a gândirii critice, încurajând elevii să înțeleagă procesul decizional european și să participe activ la viața democratică.

Evenimentul din 21 martie 2026 va fi moderat de jurnalista și creatoarea de conținut Oana Tache, care are o experiență de peste 20 de ani în media și este implicată în proiecte dedicate educației media și conectării tinerilor cu instituțiile europene. 

Oana Tache / Foto: Arhiva personală

Printre temele principale abordate în cadrul panelurilor se numără combaterea dezinformării, influența conținutului înșelător din mediul online, protejarea democrației în era digitală, impactul inteligenței artificiale și al deepfake-urilor, precum și siguranța online a minorilor. 

De asemenea, discuțiile vor viza sănătatea mintală a tinerilor în contextul utilizării rețelelor sociale, rolul educației media în combaterea știrilor false, participarea civică digitală și modul în care tinerii se adaptează la piața muncii în era inteligenței artificiale. 

Agenda conferinței (21 martie, București):

– 09:15–09:45: Înregistrare și discursuri de deschidere

– 09:45–11:30: Prezentare și dialog cu eurodeputați despre participarea tinerilor în democrație

– 12:00–13:30: Ateliere tematice (dezinformare, AI, cyberbullying, sănătate mintală, social media)

– 13:30–14:30: Pauză de prânz

– 14:30–15:30: Activități de grup – realizarea unor concepte video pe temele discutate

– 16:00–17:30: Sesiune plenară și concluzii 

Evenimentul este organizat sub coordonarea Biroului Parlamentului European în România, cu implicarea unor oficiali europeni precum Stephen Clark, Director DG Communication, și Federico Rossetto, Head of Local Multipliers Support Unit. 

La conferință apar cu mesaje video și eurodeputații Victor Negrescu și Siegfried Mureșan, iat Dan Barna cu prezență fizică – vor discuta despre instrumentele europene prin care vocea tinerilor poate fi auzită, dar și despre provocările generate de mediul online, conform sursei citate. 

„Nu vorbim doar despre tehnologie, ci despre cum ne folosim vocea în online pentru a produce schimbări reale într-o societate europeană în continuă schimbare”, a declarat Oana Tache în comunicat. 

Conferința „YOUth in the Digital Era” face parte dintr-o serie de inițiative europene menite să dezvolte competențele digitale ale cetățenilor și să încurajeze implicarea tinerilor în viața democratică, într-un moment în care mediul online influențează tot mai mult societatea. 

Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Autorul unei teze de doctorat pentru care a fost constatat plagiatul și cel care dorește să renunțe unilateral la titlul de doctor trebuie să restituie banii de școlarizare – propuneri PNL „agreate” pentru modificarea proiectelor de legi ale educației, anunță Sorin Cîmpeanu

„A fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat,…
Vezi articolul

Punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate, publicate de inspectoratele școlare / Contestațiile pot fi înregistrate în zilele de 5 și 6 martie

Inspectoratele școlare au publicat punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate. Este vorba despre cadrele didactice care intră în restrângere de activitate din anul școlar 2025-2026. Contestațiile pot fi…
Vezi articolul