Din 12 ianuarie, școlile încep să întocmească listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, potrivit calendarului oficial. Calendarul complet

25.987 de vizualizări
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com
În perioada 12-23 ianuarie se întocmesc listele cu profesoarele care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, precum și listele cu personalul didactic titular care îndeplinește condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2026, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Aceste liste se realizează în baza cererilor înregistrate la secretariatele unităților de învățământ. Vezi mai jos, în articol, calendarul complet.

În metodologia-cadru de mobilitate este menționat că profesoarele titulare, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2026, pot opta, în scris, pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea profesorilor pentru anul școlar 2025-2026, condițiile legale de pensionare sunt:

Art. 31 – „(3) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2026, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 7 luni, 33 de ani şi 6 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.

(4) Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), precum şi cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcţia de personal didactic de predare în anul şcolar 2025-2026 sub condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2026, pot opta, în scris, fie pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2026. Opţiunea se adresează, în scris, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, conform Calendarului. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular.”

Iată ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Art. 229 – „(2) Cu cel puțin 30 de zile calendaristice, anterior împlinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, personalul din învățământul preuniversitar poate opta pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de lege pentru bărbați, respectiv vârsta de 65 de ani. Angajatorul nu poate îngrădi sau limita acest drept.”

Calendarul pentru cadrele didactice care optează pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate :

„2) Revizuirea deciziilor de numire/transfer/repartizare pe post catedră a personalului didactic titular, conform prevederilor art. 30 alin. (6) și (7) din Metodologie, întocmirea, de către unitățile de învățământ, a listelor cuprinzând cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a listelor cu personalul didactic titular care îndeplinește condițiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2026, pe baza cererilor înregistrate la secretariatele unităților de învățământ și comunicarea acestora la inspectoratul școlar:

a) pentru limită de vârstă;

b) la cerere, pentru pensionare anticipată;

Perioada 12-23 ianuarie 2026

c) constatarea exercitării dreptului privind menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ;

Termen: 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii

d) emiterea deciziei directorului unităţii de învăţământ privind menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Termen: 5 zile lucrătoare de la data constatării exercitării dreptului în consiliul de administraţie 

Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Prima pentru profesorii care se pensionează la vârsta standard stabilită prin lege, amânată pentru anul școlar 2026-2027 – proiect


1 comment
  1. pensia e binevenita la 65!
    după,deja e prea mult…prea mult!!!
    nu mai ținem în sistem oameni trecuți de 65 și profesorii tineri fug in 3 scoli!
    daca vă uitați in scoli, majoritatea celor trecuți de 65 numai au răbdare cu elevii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Centre de vaccinare anti-COVID în fiecare universitate, propuse de ministrul Educației / Un maraton al vaccinării va fi organizat în perioada 14 – 16 mai de Universitățile de medicină din Iași, Cluj și Târgu Mureș

Ministrul educației a propus organizarea în toate universitățile a câte unui centru de vaccinare anti-COVID pentru studenții care vor să vină fizic la cursuri. Anunțul a fost făcut la Iași,…
Vezi articolul

Raport internațional: Diaspora românească, a cincea cea mai numeroasă din lume / Aproape jumătate dintre românii cu studii universitare care lucrează în străinătate au locuri de muncă destinate muncitorilor necalificați

Diaspora românească este a cincea cea mai numeroasă diasporă din lume, raportat la numărul total al populației, se arată într-un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), comandat…
Vezi articolul

Ion Zoican, secretar general al FSLI, despre planurile-cadru 2025: Sunt ambalate prost. Cei care au lucrat acolo sunt din tot felul de alianțe, de ONG-uri / George Purcaru: Trebuia făcută o analiză foarte amănunțită în ceea ce privește aceste schimbări

Ion Zoican, secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat la Cluj că proiectele cu planurile-cadru pentru liceu „sunt ambalate prost”. Acesta a mai spus că a aflat…
Vezi articolul

BREAKING Toți elevii de clasele primare, tăiați de Ministerul Educației de la olimpiadele școlare județene prin mesaje transmise inspectorilor, după ce în ultimii ani au putut participa – surse / Cei mai mulți elevi au susținut deja etapele pe școală și locale

Elevii de clasele primare care au participat până acum la olimpiadele școlare au fost tăiați de pe listele de participanți pentru faza județeană, de directori și profesori, la indicațiile oficialilor…
Vezi articolul

Caz grav de violență a minorilor asupra unei alte minore, în București. Două adolescente de 15 şi 16 ani sunt în arest, acuzate că au bătut crunt o fată de 14 ani, i-au furat banii, machiajele, telefonul şi i-au smuls genele false, după care au sechestrat-o

Două adolescente de 15 şi 16 ani, minore, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, ele fiind acuzate că au bătut crunt o fată de 14 ani în apropierea…
Vezi articolul