Doar două universități românești au și strategii distincte de dezvoltare durabilă, și măsuri de verificare că strategiile nu rămân doar pe hârtie / Două din cinci universități nu au măsuri de reducere a consumului de hârtie, prin digitalizare – analiză realizată de Alianța organizațiilor studențești

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com

Doar patru universități românești au raportat strategii distincte pentru dezvoltare durabilă și tot patru spun că elaborează rapoarte pentru a vedea cum sunt respectate măsurile asumate, arată o „Analiză privind politicile de mediu” realizată de Alianța organizațiilor studențești – ANOSR;, publicată săptămâna aceasta. Cercetarea, bazată pe răspunsuri furnizate de mare parte dintre instituțiile românești de învățământ superior, notează că doar o treime dintre cele care au raportat date (31%) au declarat că desfășoară cel puțin un proiect pentru utilizarea materialelor sustenabile, iar aproximativ 2 din 5 (38%) nu au programe de reducere a consumului de hârtie, prin digitalizare.

„Constatăm faptul că numeroase instituții de învățământ superior includ astfel de obiective în cadrul strategiilor deja existente sau sunt în curs de a elabora un document strategic sau rapoarte de monitorizare, însă în continuare procentajul rămâne redus, de doar 31% în cazul strategiilor și doar 13% în cazul rapoartelor”, apreciază ANOSR în documentul „Analiză privind politicile de mediu si sustenabilitate de la nivelul instituțiillor de învățământ superior din România”.

Acesta mai consemnează că doar 13 universități au reabilitat în totalitate sau în proporție de peste 50% căminele studențești aflate în managementul lor, cu scopul asigurării eficienței energetice.

Totodată, potrivit raportului, „26% dintre instituțiile respondente (…) nu dispun de absolut nicio metodă prin care să faciliteze dezvoltarea competențelor transversale care să contribuie la creșterea interesului pentru mediu și sustenabilitate.”

ANOSR include în raport – care poate fi consultat integral aici – și o serie de recomandări pentru autorități, respectiv pentru decidenții din universități, inclusiv:

Citește și:
Numai 25% dintre cămine au toate tipurile de spații accesibile pentru studenți cu dizabilități / Doar 2,14% dintre studenți aplică pentru o mobilitate internațională de studii sau practică – Alianța organizațiilor studențești

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version