Deputaţii bistriţeni Daniel Suciu şi Bogdan Ivan (PSD) intenţionează să depună un proiect de lege prin care să fie interzis accesul la reţelele de socializare oline minorilor sub vârsta de 14 ani, „fără excepţii”, relatează Agerpres.
Anunţul a fost făcut de cei doi parlamentari social democraţi luni, la câteva ore după ce un elev de 13 ani a atacat cu un cuţit o profesoară şi a rănit un alt copil de 12 ani, în incinta Şcolii gimnaziale ‘Ştefan cel Mare’ din Bistriţa.
- Amintim că tema limitării accesului copiilor de până la 14, 15 sau 16 ani la social media a fost evitată sistematic de autoritățile române în ultimul an, de când acesta a devenit subiect de dezbatere pe plan global. În septembrie, Comisia Europeană a anunțat o propunere legislativă, EU Kids Act, de limitare a accesului copiilor de până la 15 ani la rețele sociale.
„Ca părinţi, ne îngrozesc imaginile de azi, ca părinţi nu ne plac cifrele de mai jos, ca părinţi ne îngrijorează şi ne revoltă când se întâmplă şi da, am prefera să nu existe, deşi avem partea noastră de vină vizavi de reţelele sociale. Dar trebuie să le cunoaştem şi, mai ales, să acţionăm măcar acum, până nu este prea târziu. Împreună cu Bogdan Ivan, lucrăm şi vom depune un proiect de lege prin care propunem: interzicerea accesului la reţelele sociale pentru copiii sub 14 ani, fără excepţii (media în UE este în jur de acest prag); acces între 14 şi 18 ani doar cu acordul şi supravegherea părinţilor, prin mecanisme obligatorii de control parental; interzicerea mesajelor private nesolicitate trimise de adulţi minorilor, cu obligaţii clare pentru platformele sociale. Tot ceea ce propunem este reglementat în ţări din Uniunea Europeană sau propuneri cuprinse in Kids Act, un set de măsuri gândit ca să limiteze exact impactul negativ al reţelelor sociale asupra minorilor”, a transmis Daniel Suciu, deputat PSD de Bistriţa-Năsăud, într-o postare pe Facebook, citată de Agerpres.
Suciu a adăugat că este nevoie să se facă mai mult pentru protecţia copiilor în mediul online şi a cerut următorilor paginii sale de socializare să îşi spună părerea pe acest subiect.
„Ştim că nu putem elimina toate pericolele din mediul online, dar putem face mai mult pentru a ne proteja copiii şi trebuie să începem acum. Sper din tot sufletul să ne trezim cu toţii, sper ca tânăra profesoară şi elevul rănit astăzi să fie bine! Vă rugăm să ne lăsaţi în comentarii părerea voastră despre ceea ce propunem”, se mai arată în mesajul postat de parlamentar.
Mesajul deputatului PSD este însoţit de grafice enunţând creşterea numărului de infracţiuni cu violenţă comise de copii de până la 13 ani şi riscurile la care sunt supuşi copiii în mediul online, de la cyberbullying, la participarea la provocări periculoase şi la riscul de a deveni victime ale unor agresori sau traficanţi de persoane.
La rândul său, vicepreşedintele PSD Bogdan Ivan, care conduce şi organizaţia judeţeană PSD Bistriţa-Năsăud, a subliniat nevoia reglementării accesului pe platformele digitale pentru minori.
„Ceea ce s-a întâmplat la Bistriţa, unde o profesoară şi un elev au fost înjunghiaţi de un minor, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru întreaga societate. Algoritmii nu pot transforma copii în infractori. Nu trebuie să se întâmple o nenorocire ca legea să pună limite clare platformelor sociale. Dincolo de gravitatea acestui caz, avem o problemă pe care nu ne mai putem permite să o ignorăm: copiii au acces la o lume digitală construită pentru a le capta atenţia, dar insuficient reglementată pentru a le proteja siguranţa. Platformele câştigă miliarde din atenţia utilizatorilor. Nu este acceptabil ca responsabilitatea pentru consecinţele asupra minorilor să rămână exclusiv în sarcina părinţilor şi a profesorilor”, a scris Ivan, pe Facebook.
Pe lângă măsurile enunţate de colegul său de partid, Bogdan Ivan a mai menţionat şi altele: verificarea reală a vârstei, protecţia datelor personale şi sancţiuni aplicabile platformelor care nu respectă legea.
„Altfel, vom avea încă o reglementare bună pe hârtie şi inutilă în practică. Şi dacă va fi nevoie să modificăm şi legislaţia europeană, o vom face. Nu propunem cenzură. Propunem ca libertatea în mediul digital să fie însoţită de responsabilitate, iar protecţia copiilor să fie mai importantă decât interesele comerciale ale platformelor. România nu trebuie să aştepte următoarea tragedie. Şcoala trebuie să rămână un loc al educaţiei şi al siguranţei. Familia trebuie să aibă instrumente reale de protecţie. Iar statul trebuie să aibă capacitatea de a impune reguli inclusiv celor mai mari companii de tehnologie din lume. O societate care nu îşi poate proteja copiii în mediul în care aceştia îşi petrec o parte tot mai mare din viaţă are obligaţia să îşi schimbe regulile. Nu după următoarea tragedie. Acum„, a mai transmis Bogdan Ivan, în mesajul său.
Citește și:
UPDATE Profesoară de Matematică atacată cu un cuțit la școală, de un elev la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița / Elevul agresor, imobilizat de polițiști / Copiii au fost adunați în sala de sport, iar părinții au venit îngrijorați la poarta școlii
BREAKING Elevul care a înjunghiat o profesoară la școala din Bistrița voia să atace un copil de altă religie, susține inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie: Se pare că acel copil are ceva tendințe de radicalizare. DIICOT ar fi preluat ancheta
Protecție penală specială pentru profesorii agresați sau amenințați, cerută de ministrul Educației Mihai Dimian, care solicită parlamentarilor să schimbe legea după ce o profesoară a fost atacată în clasă cu un cuțit de un elev
Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Hă. hă. hă, i-ar răspunde în cor toktokistii ,,under teenage”. Acum vreo 2-3 ani era sub 16 ani ! Unele popoare chiar s-au pus pe treab[ si au rezolvat-o. Dac-au ajuns la sub 14 ani pere ca au copii care au trecut de 14. Da-s linistiti retelarii stiind ca-n ,,marea” preocupare de pe la noi, in 2-3 ani, daca va mai indrazni vreunul sa aduca vorba, o sa ceara sa fie sub 10 ani ,,interdictia”.