Dosar penal, după ce liderul AUR a spus că istoria Holocaustului este o temă minoră ridicată la rangul de materie / Procurorii s-au autosesizat și cercetează cazul

George Simion / Foto: INQUAM Photos - Ilona Andrei

George Simion / Foto: INQUAM Photos - Ilona Andrei

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că au deschis dosar penal in rem (n.red. sunt cercetate doar faptele, nu și persoane) pentru că Alianța pentru Unirea Românilor ar fi minimalizat importanța Holocaustului, spunând că este o ”temă minoră”, scrie G4Media.

Săptămâna trecută, AUR susținea într-un comunicat de presă că istoria Holocaustului și educația sexuală reprezintă ”teme minore” care au fost ridicate la rangul de materii, în ceea ce califică a fi drept o ”acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România”.  

Procurorii s-au autosesizat în această speță, iar co-fondatorul AUR, George Simion, urmează să fie citat pentru audieri, conform surselor G4Media.

Citește articolul integral pe G4Media.
Exit mobile version