În anul școlar 2025-2026, copiii și elevii cu CES (cerințe educaționale speciale) au dreptul la alocație zilnică de hrană și rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017. Drepturile se acordă pe bază de cerere scrisă, depusă la unitatea de învățământ, în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an școlar.
- Alocația zilnică de hrană pentru elevii cu CES se plătește în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna precedentă, Cazarmamentul se plătește în două tranșe.
Pentru copiii care sunt orientați școlar și profesional după 30 septembrie, cererea poate fi depusă, după eliberarea certificatului de orientare școlară și profesională, până la data de 15 a fiecărei luni.
Drepturile financiare se acordă copiilor cu certificat de orientare școlară, obținut de la centrele CMBRAE/CJRAE, din învățământul preuniversitar, inclusiv celor din învățământul confesional și privat, conform Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.
Copiii cu CES beneficiază de alocație zilnică de hrană și de alocație pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, denumite în continuare drepturi, conform art.3, alin 1.
Drepturile se acordă pe bază de cerere scrisă, depusă la unitatea de învățământ la care este înscris copilul cu CES, în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an școlar, de către beneficiarul major, părintele sau alt reprezentant legal al copilului cu CES, după caz, însoțită de următoarele documente, în copie:
a) certificatul de naștere al beneficiarului;
b) actul de identitate al beneficiarului, după caz;
c) actul de identitate al părintelui sau, după caz, al reprezentantului legal;
d) certificatul de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE/CMBRAE;
e) declarație pe propria răspundere a beneficiarului major sau reprezentantului legal al copilului cu CES conform căreia acesta nu beneficiază de aceleași drepturi acordate ca urmare a stabilirii unei măsuri de protecție specială, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1;
f) declarații pe propria răspundere a beneficiarului major, părintelui sau reprezentantului legal al copilului cu CES conform căreia alocațiile prevăzute la art. 3 alin. (1) vor fi folosite doar în acest scop, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 2.a) și 2.b).
DOCUMENTE Cerere drepturi financiare pentru copiii cu CES, an școlar 2025-2026
Drepturile financiare ale copiilor cu CES sunt cuprinse și în Legea învățământului preuniversitar, la Art. 70, alin. 5.
Drepturile financiare ale copiilor cu CES
- Alocația zilnică de hrană
Cuantumul minim este de 22 de lei și este stabilit prin Legea nr. 143 din 20 mai 2022.
Se plătește în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna/lunile precedentă.
Cuantumul se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.
- Alocația zilnică de hrană se acordă lunar, în funcție de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară, indiferent de numărul de ore de curs pe zi la care participă copilul, pe perioada de valabilitate a certificatului de orientare școlară și profesională, Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.
- Alocația zilnică de hrană nu se acordă pentru zilele în care copiii cu CES au absentat nemotivat, zilele de sâmbătă, duminică, sărbătorile legale și nici în perioada vacanțelor școlare.
- Fac excepție de la condiția de acordare a alocației de hrană, în funcție de prezența școlară, copiii cu CES școlarizați la domiciliu și/sau internați în unitățile sanitare.
Sumele destinate acoperirii cheltuielilor pentru alocația zilnică de hrană se suportă din aceleași fonduri din care sunt finanțate instituțiile și unitățile publice de asistență socială.
În limita bugetelor aprobate, consiliile județene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București și consiliile locale ale municipiilor, orașelor și comunelor pot aproba, prin hotărâre, la propunerea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, respectiv a serviciilor publice de asistență socială, un cuantum al alocației de hrană mai mare decât cel stabilit.
2. Cazarmament
Cazarmamentul constă în bani pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive. Este vorba de o suma fixa care se acordă pe an școlar, în funcție de varsta copilului, in doua transe.
Hotărârea Guvernului nr. 838 din 29 iunie 2022 stabilește valoarea, în funcție vârstă.
Cuantum minim cazarmament
Limitele minime de cheltuieli aferente drepturilor la îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive
| Grupa de vârstă | Valoare drepturi îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive (lei/an/copil/tânăr) |
| De la 0 până la 2 ani inclusiv | 580 lei |
| De la 3 până la 6 ani inclusiv | 789 lei |
| De la 7 până la 13 ani inclusiv | 968 lei |
| De la 14 până la 17 ani inclusiv | 1.195 lei |
| De la 18 până la 26 de ani inclusiv | 1.338 lei |
| Mama protejată în centru maternal | 1.338 lei |
Cum se asigură finanțarea drepturilor financiare pentru copiii cu CES
Finanțarea drepturilor pentru copiii/elevii/tinerii cu CES integrați în învățământul de masă, care urmează curriculumul învățământului de masă, se asigură din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată prin bugetul local, iar pentru cei din învățământul special și pentru cei integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată prin bugetul județului/al sectoarelor municipiului București, prin unitățile de învățământ la care sunt înscriși copiii cu CES, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.
Alocația zilnică de hrană pentru elevii cu CES se plătește în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna precedentă, Cazarmamentul se plătește în două tranșe
Unitățile de învățământ plătesc beneficiarilor sumele aferente reprezentând alocația zilnică de hrană în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna/lunile precedentă(e), în funcție de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară înregistrată în luna/lunile anterioară(e), prin totalizarea numărului de zile în care copiii/elevii/tinerii cu CES au fost prezenți la școală sau au absentat motivat.
Sumele aferente drepturilor de care beneficiază copiii/elevii/tinerii cu CES, cu excepția celor reprezentând alocația zilnică de hrană, se plătesc în două tranșe: prima tranșă va fi acordată în perioada aprilie-iunie, aferentă semestrului I calendaristic, iar a doua tranșă în perioada octombrie-noiembrie pentru al doilea semestru calendaristic, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.
- Drepturile financiare se majorează cu 50% dacă copilul cu CES are și certificat de încadrare în grad de handicap și se aplică tuturor copiilor, nu doar celor din centrele de plasament, a precizat Ministerul Educației la solicitarea Edupedu.ro, în ianuarie 2023.
Acest drept este prevăzut în Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 la Articolul 129.
(7^1) Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ de masă, dacă aceștia sunt încadrați și în grad de handicap.
Alin. (3): În cazul copiilor cu dizabilități încadrați în grad de handicap, pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială în condițiile legii, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 50%.
- Părinții nu trebuie să aleagă între bursa socială medicală și drepturile pentru CES, a precizat Ministerul Educației, pentru Edupedu.ro, în octombrie 2022.
