Legea anti-femicid introduce în școli educația pentru prevenirea violenței de gen și promovarea relațiilor non-violente, potrivit amendamentelor adoptate de Camera Deputaților (CDep), for care a trecut legea (PL-x 42/2026) și o trimite spre promulgare la președintele Nicușor Dan.
Articolul 5, alineatul 1 din proiect prevede că „în scopul prevenirii fenomenului violenței împotriva femeilor, Ministerul Educației și Cercetării include în temele privind nediscriminarea din cadrul programelor școlare aferente disciplinelor din trunchiul comun, și teme privind egalitatea de gen, formele de violență împotriva femeilor, etica relațiilor non-violente în relație, în familie, în comunități și în societate”.
De asemenea, legea stabilește la art. 5, alin. 2 că „temele prevăzute la alin. (1) se includ transversal în programele școlare din trunchiul comun în care există teme privind nediscriminarea”, ceea ce înseamnă integrarea acestor conținuturi în mai multe discipline, nu doar introducerea unei materii separate.
Articolul 5, alin. 3 prevede explicit formarea profesorilor: „dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de a preda și integra temele privind violența de gen, egalitatea de șanse și etica relațiilor non-violente se realizează atât în cadrul formării inițiale, cât și în cadrul programelor de formare continuă”. Totodată, ministerul „identifică linii de finanțare dedicate proiectelor educaționale, de formare și conștientizare publică”.
DOCUMENT DESCARCĂ Raport comun CDep și Senat asupra Proiectului de Lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced:
Legea anti-femicid a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, cu 284 de voturi „pentru”, aceasta fiind for decizional după votul din Senat.
Actul normativ introduce pentru prima dată în legislația românească definirea femicidului și vine în contextul creșterii numărului de cazuri de violență de gen, inițiatorii susținând că sunt necesare atât măsuri penale mai dure, cât și educație pentru prevenție, potrivit Info Sud-Est.
Forma inițială a legii – aici.
Forma adoptată de Senat – aici.
Amendamentele admise de Camera Deputaților, for decizional.
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
2 comments
Aaaa, despre asta e vorba. Iarași ideologie la elevi, supraincarcarea elevilor cu materii ideologice ca sa gasim loc de munca pentru absolventele feministe inutile de la SNSPA. In același timp taiem de la româna, mate, istorie. Bravo educație.
Ce sa mai zici de legea de extrema stânga care legifereaza ca femeile sunt mai importante decât barbatii si dubleaza dreptul penal cu o lege care considera ca unele vieți sunt mai importante decât altele,așa, pe democrație liberala.
Ești tare haios! Auzi, cică ideologie, ca și cum vine cineva și le bagă marxism pe nas. Nu face nimeni feminism la ore, cel mai probabil vor veni niște consilieri școlari să le zică băieților să nu-și bată / omoare viitoarele neveste. Și ce legătură are asta cu locurile de muncă? Tu gândești că dacă îi învață profesorii pe copii să nu bată femeile, absolventele de la SNSPA o să-și găsească de muncă?
Și dacă te deranjează legile astea, atunci e nașpa de tine. Uită-te câte femei au fost bătute, omorâte, agresate etc. în România. Eu unul mă bucur că femeile noastre, pe care le iubim și le apreciem, vor fi protejate de această lege, deși bărbații agresori vor continua să existe. Dacă te simți discriminat, îmi fac griji pentru bărbăția din tine.