Elevii din 17 județe revin la școală luni, 2 martie, după vacanța mobilă 2026. Începe modulul 4 de cursuri, în care au loc simulările examenelor naționale – calendar

201 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Elevii din 17 județe care au fost în vacanța mobilă în ultima săptămână revin la cursuri luni, 2 martie 2026. Vacanța „de schi”, stabilită la decizia inspectoratelor școlare județene, s-a desfășurat în perioada 23 februarie – 1 martie și a separat modulele 3 și 4 ale anului școlar 2025-2026.

Vineri, 27 februarie, este ultima zi lucrătoare din această săptămână de vacanță, urmând ca de luni elevii să înceapă modulul 4.

În ce județe a fost vacanța în perioada 23 februarie – 1 martie

Vacanța mobilă 2026 în această perioadă a fost programată în următoarele județe:

  • Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vaslui și Vrancea.

Vacanța din luna februarie este diferită în funcție de județ și este stabilită în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au avut termen până la 1 aprilie 2025 pentru a decide perioada, în urma consultărilor cu părinții, elevii și cadrele didactice.

Pentru elevii din București și din alte 21 de județe, vacanța de schi a avut loc în perioada 16 – 20 februarie, iar aceștia s-au întors la școală luni, 23 februarie.

Cum arată modulul 4 și restul anului școlar

Modulul 4 începe, în funcție de decizia fiecărui inspectorat, la 16 februarie, 23 februarie sau 2 martie 2026 și se încheie vineri, 3 aprilie 2026.

Vacanța de primăvară (Paște) este programată în perioada sâmbătă, 4 aprilie – marți, 14 aprilie 2026. Modulul 5 începe miercuri, 15 aprilie, și se încheie vineri, 19 iunie 2026, când ia sfârșit anul școlar pentru majoritatea elevilor.

Anul școlar 2025-2026 are 36 de săptămâni de cursuri și se desfășoară în perioada 1 septembrie 2025 – 31 august 2026, cursurile începând efectiv la 8 septembrie 2025.

Prin excepție:

  • Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile la 5 iunie 2026 (34 de săptămâni);
  • Clasa a VIII-a încheie cursurile la 12 iunie 2026 (35 de săptămâni);
  • Liceul – filiera tehnologică (cu excepțiile prevăzute) și învățământul profesional au 37 de săptămâni de cursuri și termină pe 26 iunie 2026;
Urmează simulările examenelor naționale

După revenirea la cursuri, în luna martie sunt programate simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026.

Simulare Evaluare Națională 2026:

  • 16 martie: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie: Matematică – probă scrisă
  • 18 martie: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie: Comunicarea rezultatelor

Simulare Bacalaureat 2026:

  • 23 martie: Limba și literatura română
  • 24 martie: Proba obligatorie a profilului
  • 25 martie: Proba la alegere a profilului și specializării
  • 26 martie: Limba și literatura maternă
  • 16 aprilie: Comunicarea rezultatelor

Amintim că, potrivit ROFUIP 2024, fiecare elev trebuie să aibă câte o notă la purtare pentru fiecare modul, o modificare introdusă de Ministerul Educației la solicitarea directorilor de școli.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”

Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile lucrătoare consecutive, planificate de fiecare unitate de învățământ în parte. Cele două programe trebuie organizate în module diferite.

La liceele tehnologice și în învățământul profesional, în aceste perioade se organizează activități de instruire practică, urmărind și obiectivele celor două programe. Același lucru este prevăzut și pentru clasele din învățământul postliceal.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse de studiu pentru elevii români din Ucraina și sprijin financiar pentru profesorii care predau limba română, de 2.000 de lei / Termenul pentru transmiterea documentelor de către asociațiile prin intermediul cărora se vor acorda bursele este 13 octombrie 2023

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunțat deschiderea procesului de selecție a partenerilor prin intermediul cărora se vor acorda burse de studiu elevilor etnicilor români cu domiciliul în Ucraina, sprijin…
Vezi articolul

Ateliere gratuite de educație cinematografică pentru elevi și profesori, la UNATC, în Săptămâna „Școala altfel”: vizite pe platoul de filmare, lecții de montaj și de istorie a filmului / Profesoara Iulia Voicu: Învățăm să navigăm conștient într-o lume inundată de imagini

Un atelier gratuit de educație cinematografică, despre istoria filmelor, montaj, creare de film, selecție și interpretare de imagini este organizat pentru elevi și profesori la Universitatea Națională de Arte Teatrale…
Vezi articolul