Consiliul Național al Elevilor (CNE) anunță că se alătură protestelor organizate de sindicatele din educație și va boicota festivitățile de deschidere a noului an școlar, programate pe 8 septembrie 2025, potrivit unui comunicat de presă transmis redacției.
- Cursurile încep, oficial, pe 8 septembrie 2025, potrivit calendarului anului școlar 2025-2026, pe care îl găsiți în format printabil sau pentru telefon aici, pentru fiecare județ.
- „Copiii trebuie să vină la şcoală, școlile vor fi pregătite”, iar „mesajul meu este că da, școala va începe în data de 8 septembrie”, a declarat ministrul Educației, Daniel David, într-un interviu acordat luni pentru Observator Antena 1.
Toți actorii din sistemul de învățămant transmit un semnal de alarmă asupra măsurilor de austeritate adoptate și asupra efectelor negative pe care acestea le produc elevilor, profesorilor și întregului sistem.
Consiliul Național al Elevilor încurajează elevii să își manifeste nemulțumirea într-un mod pașnic și echilibrat. În urma boicotului festivităților de deschidere a anului școlar 2025-2026, CNE sprijină purtarea banderolei albe ca simbol al opoziției față de măsurile de austeritate, se precizează în document
Redăm integral comunicatul Consiliului Național al Elevilor
„Consiliul Național al Elevilor se alătură sindicatelor în lupta pentru o educație de calitate
Consiliul Național al Elevilor se alătură sindicatelor din educație și susține boicotarea festivităților de deschidere a anului școlar din data de 8 septembrie 2025. Boicotul organizat de federații reprezintă o formă legitimă de protest prin care toți actanții din educație transmit un semnal de alarmă asupra măsurilor de austeritate adoptate și asupra efectelor negative pe care acestea le produc elevilor, profesorilor și întregului sistem educațional.
Subliniem că solidaritatea cu sindicatele din educație reprezintă un pas firesc în apărarea dreptului la o educație de calitate. Protestele organizate constituie o formă legitimă de manifestare democratică și o reacție împotriva deciziilor de austeritate implementate fără un dialog eficient cu actorii din educație. Prin sprijinirea acestor demersuri, mișcarea de reprezentare reiterează faptul că statul are obligația de a trata educația ca pe o investiție esențială în viitor, iar elevii, profesorii și părinții, uniți, pot transmite un mesaj clar și ferm că viitorul școlii românești nu poate fi negociat.
Consiliul Național al Elevilor consideră că noile măsuri de austeritate creează un abuz asupra educației. Acestea nu doar că descurajează excelența elevilor olimpici, ci și limitează parcursul celor care obțin rezultate bune, determină mulți elevi să acorde prioritate muncii în detrimentul educației pentru a-și asigura necesarul zilnic și reduc sprijinul destinat celor din medii vulnerabile. Aceste demersuri pun o barieră considerabilă între educație și beneficiarii principali ai acesteia, creând un dezechilibru educațional și social.
Consiliul Național al Elevilor susține dreptatea și echitatea în educație și încurajează elevii să își manifeste nemulțumirea într-un mod pașnic și echilibrat. În urma boicotului festivităților de deschidere a anului școlar 2025-2026, CNE sprijină purtarea banderolei albe ca simbol al opoziției față de măsurile de austeritate și al lipsei de interes manifestate față de viitorul educației. Acest gest reflectă dorința elevilor de a se implica activ în apărarea propriilor drepturi și de a transmite un semnal ferm că educația trebuie tratată ca un drept fundamental, nu ca un privilegiu.”
DOCUMENT comunicat Consiliul Național al Elevilor
Informații de context
Din toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025. Altă măsuri prevăzute în lege se referă la creșterea numărul de elevi la clasă, precum și comasarea de școli.
Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.
Sindicatele profesorilor au transmis elevilor, părinților și studenților să nu participe anul acesta la „festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025”, conform unui comunicat de presă. „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim”, se arată în document.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au lansat un mesaj comun adresat tuturor profesorilor, anume să boicoteze prima zi de școală, indiferent dacă merg la protest sau aleg să vină la școală. Amintim că, pentru data de 8 septembrie, sindicatele au anunțat un protest național la care să participe 30 de mii de profesori.
Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.
Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli au avut loc după reguli stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
