Evaluare Națională 2024. Subiecte și bareme la limba și literatura română pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a, de la simularea organizată de IȘJ Timiș

109.260 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
Luni, 13 mai, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română a simulării județene a Evaluării Naționale, pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a, din județul Timiș. Rezultatele finale vor fi comunicate Inspectoratului Școlar Județean Timiș pe 24 mai, pentru elevii claselor a VIII-a și 3 iunie, pentru elevii claselor a VII-a, conform comunicatului de presă al ISJ. Descarcă din articol subiectele și baremele.

Elevii claselor a VII-a au avut de rezolvat cerințe pe baza unui text de Mircea Eliade, iar cei de clasa a VIII-a pornind de la un fragment din articolul Profesori pe care i-am iubit, de Adina Popescu, publicat în Dilema Veche.

Simulările s-au organizat doar în școlile „care au hotărâri de consiliu de administrație și și-au asumat susținerea acestor activități”, a declarat inspectorul școlar general din Timiș, Aura Danielescu.

„Pentru că anul trecut au fost probleme foarte mari legat de organizarea simulărilor și respectiv a evaluărilor inițiale, pentru că organizațiile sindicale ne-au transmis că sunt profesorii noștri colegi obosiți, că sunt prea multe acțiuni deodată, că există amplă acțiune de corectare pe simulări organizate de Ministerul Educației, pe evaluările de acum, noi am venit cu ideea de a se opta în fiecare unitate, de a emite o hotărâre de consiliu de administrație pentru asumarea acestor simulări la clasele a VIII-a respectiv a VII-a și unitățile de învățământ au fost nevoite să introducă în consiliul de administrație și să decidă în consecință, adică să-și asume față de părinți, dacă nu organizează aceste simulări, care este motivul, de ce nu le consideră relevante și de ce nu pot să-și asume o acțiune de genul acesta”, a precizat Aura Danielescu.

Subiecte la limba și literatura română pentru elevii claselor a VII-a, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș
Barem limba și literatura română pentru elevii claselor a VII-a, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș
Subiecte la limba și literatura română pentru elevii din clasa a VIII-a, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș
Barem limba și literatura română pentru elevii din clasa a VIII-a, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș
Subiecte la limba și literatura română pentru elevii claselor a VII-a – secția maghiară, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș
Barem limba și literatura română pentru elevii claselor a VII-a – secția maghiară, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș
Subiecte la limba și literatura română pentru elevii din clasa a VIII-a – secția maghiară, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș
Barem limba și literatura română pentru elevii din clasa a VIII-a – secția maghiară, simulare Evaluare Națională 2024, județul Timiș

„În cele 132 de unități de învățământ care au optat pentru organizarea acestui exercițiu, sunt înmatriculați 5264 elevi, în clasa a VII-a, respectiv, 5189 elevi, în clasa a VIII-a. La proba scrisă la limba și literatura română, au fost prezenți 4784 elevi din clasa a VII-a, respectiv 4805 elevi din clasa a VIII-a. Au absentat 480 de elevi de clasa a VII-a și 354 de elevi de clasa a VIII-a.

Azi, 14.05.2024, s-a desfășurat proba scrisă la matematică.  Au participat 4412 elevi din clasa a VII-a, respectiv, 4458 elevi, din clasa a VIII-a. Au absentat 467 de elevi de clasa a VII-a și 382 de elevi de clasa a VIII-a. 

I.Ș.J. Timiș își propune să realizeze un instrument util elevilor, părinților și cadrelor didactice și va realiza un tablou al rezultatelor elevilor timișeni participanți la această simulare. Documentul va fi publicat pe site-ul I.Ș.J. Timiș, iar doritorii vor putea cunoaște locul ocupat în acest clasament județean, utilizând codul ce a fost transmis fiecărui elev participant, de către unitatea de învățământ”, se precizează în comunicat.

Calendar Evaluarea Națională 2024:
  • 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate miercuri, 28 iunie, la ora 10 / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în zilele de 28 și 29 iunie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin…
Vezi articolul

LISTA Sumele pe care profesorii le vor primi pentru a participa la examenele naționale și concursurile pentru cadre didactice au crescut cu 30%, anunță Ministerul Educației / Mișcarea vine pe fondul grevei suspendate din Învățământ și după ce au existat intenții de boicotare a probelor de la Bac sau Evaluarea Națională

Ministerul Educației a anunțat că majorează cu 30% sumele de bani primite de profesori dacă se implică în desfășurarea Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat 2023, potrivit ordinului de…
Vezi articolul