Examenul grilă de admitere, reintrodus din 2025 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, pentru studiile de licență de 3 ani: tehnică dentară, radiologie, nutriție

1.057 de vizualizări
Foto: © Robert Brown | Dreamstime.com
Elevii care vor să urmeze programe de licență de trei ani la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, precum tehnică dentară, radiologie, cosmetică medicală sau audiologie, vor susține din nou un test grilă la admitere, începând cu sesiunea din iulie 2025, potrivit news.umfiasi.ro.

Senatul universității a aprobat, pe 17 decembrie 2024, metodologia care introduce această schimbare, alături de două noi specializări: Chimie medicală (3 ani) și Radiologie și Imagistică (3 ani), ce urmează să fie autorizate provizoriu.

Data testului grilă a fost stabilită pentru 13 iulie 2025, iar metodologia prevede două modalități de admitere: susținerea unui examen scris pentru locurile finanțate de la buget și locurile cu taxă, respectiv evaluarea dosarului pentru locurile cu taxă destinate candidaților care doresc să urmeze a doua specializare universitară.

Programele vizate de examenul grilă sunt cele cu durata de 3 ani și includ:

  • Tehnică dentară, Nutriție și Dietetică, Asistență de Profilaxie Stomatologică, Radiologie și Imagistică: test grilă din Anatomia și Fiziologia omului sau Chimie organică, la alegere.
  • Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, Chimie medicală: test grilă din Chimie organică, Anatomia și Fiziologia omului sau Biologie vegetală, la alegere.
  • Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare: test grilă din Anatomia și Fiziologia omului.
  • Audiologie și protezare auditivă: test grilă exclusiv din Anatomia și Fiziologia omului.

Bibliografia de concurs poate fi consultată în metodologia de admitere pentru anul universitar 2025-2026 UMF „Grigore T. Popa” din Iași.

Foto: © Robert Brown | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

REPORTAJ Pogromul de la Iași și Trenurile Morții – cel mai mare masacru înfăptuit pe teritoriul actual al României/ Cine sunt românii declarați ”Drepți între Popoare” pentru că și-au riscat viața salvând evrei de la moarte

Autoritățile inaugurează marți, la Iași, Muzeul Pogromului în aceeași clădire unde cu exact 80 de ani în urmă a avut loc un masacru de proporții în care armata și jandarmii…
Vezi articolul

Peste 30 de granturi de până la 30.000 de euro pentru ONG-uri care depun proiecte pentru accesul la educație, piața muncii și cultură, anunțate de Fundația Dacia pentru România / Cătălina Murariu, director: Ne dorin ca fiecare om, indiferent de locul din care pornește, să aibă șansa reală să ajungă acolo unde își dorește

Fonduri de până la 30.000 euro pentru proiecte care abordează domenii precum accesul la educație, piața muncii și cultură vor fi oferite de Fundația Dacia pentru România (FDpR) care a…
Vezi articolul

Școlile vor primi bani pentru a susține activitățile din Programul „Săptămâna Verde” / Ministerul Mediului anunță un acord cu Ministerul Educației în valoare de 100 de milioane de euro, dar nu se precizează de când va intra în vigoare

Activitățile din cadrul programului „Săptămâna Verde” vor fi finanțate de la Ministerul Mediului, printr-un acord între ministerele Educației și Mediului. Deocamdată nu se cunosc date despre cum vor fi împărțiți…
Vezi articolul