FOTO Cele mai vechi planuri arhitecturale cunoscute până în prezent, descoperite de arheologi. Sunt gravări în piatră vechi de 9.000 de ani

Arheologii au descoperit gravate în piatră cele mai vechi planuri arhitecturale cunoscute până în prezent, ce au o vechime de 9.000 de ani şi care reprezintă, la scară, structuri imense construite pentru vânătoare în zone în prezent deşertice din Iordania şi Arabia Saudită, informează AFP, conform Agerpres.ro.

Aceste „Desert Kites” („Zmeiele Deşertului”) au fost denumite astfel de primii lor descoperitori – aviatori din anii 1920 – datorită formei deosebite pe care o au atunci când sunt văzute din aer.

„Sunt structuri mari, delimitate prin ziduri joase, care au lungimi de mai mulţi kilometri” şi care seamănă cu traseele unor zmeie. Odată îngustate la o lăţime de 20 de metri, aceste culoare mărginite de ziduri joase „duc la un spaţiu deschis de aproximativ un hectar, în care sunt săpate gropi adânci de mai mulţi metri”, a explicat Olivier Barge, arheolog şi cartograf la Laboratorul Archeorient din cadrul Universităţii Lyon-2 din Franţa, scrie sursa citată.

Construcţiile ar permite „o tehnică de vânătoare sofisticată”: animalele sunt mânate – gazele, de exemplu – în acel spaţiu de tip capcană înainte de a fi direcţionate spre gropile în care erau sacrificate”, a explicat specialistul francez, coautor al studiului publicat în această lună în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Proiectul Globalkites, organizat de laboratorul său, a recenzat până în prezent 6.000 de structuri de acest tip, din Kazahstan şi până în Iordania. În această ţară din urmă, la Jibal al-Khashabiyeh, precum şi la 250 kilometri mai la est, în deşertul saudit Al-Nafud, arheologii de la Archeorient au făcut în 2015 două „descoperiri excepţionale”, potrivit lui Olivier Barge.

O stelă din calcar înaltă de aproape un metru în Iordania şi un impunător bloc de gresie neagră în Arabia Saudită: ambele poartă planuri gravate şi detaliate ale acelor „Desert Kites” din apropierea lor. Planurile nu sunt o simplă reprezentare schematică, a precizat Wael Abu-Azizeh, arheolog la Institutul Francez pentru Orientul Apropiat şi coautor al studiului, potrivit Agerpres.

„Percepţia spaţiului”

Fără ajutorul tehnicilor moderne, „nu am putea să reproducem cu precizie planul unui ‘zmeu’, aşa cum este cazul aici”, a spus el. Pentru că desenarea unui plan la o astfel de scară implică o stăpânire a proporţiilor elementelor reprezentate şi, deci, măsurarea lor exactă. Ar fi o provocare când vine vorba despre structuri a căror formă de ansamblu nu poate fi percepută fără ca aceasta să fie observată din aer.

„Nu avem nicio idee despre felul în care au reuşit acest lucru”, a adăugat Olivier Barge, al cărui studiu subliniază „măiestria mintală în mare măsură subestimată a percepţiei spaţiului” pe care o aveau populaţiile din epocă.

Potrivit ipotezelor formulate până acum, arta cartografiei s-ar fi născut mult mai târziu, „într-o cultură care stăpânea scrierea, cu o tradiţie a arhivelor, integrată în reţele de schimb”, a explicat acelaşi cartograf. Precum cea din Mesopotamia, în urmă cu 5.000 de ani, sau din Europa din Epoca Bronzului, în urmă cu 4.000 de ani, aşa cum este cazul Hărţii din Saint-Belec, în provincia franceză Bretania, conform sursei citate.

Descoperirile din Iordania şi Arabia Saudită pun sub semnul întrebării teoriile formulate până acum. Mega-structurile sunt construite într-o topografie complexă, excluzând ideea unui plan iniţial care să fi fost apoi implementat pe teren.

Acest plan ar permite „transmiterea unei informaţii şi partajarea ei cu mai multe persoane, pentru organizarea vânătorii”, a explicat Wael Abu-Azizeh, care consideră că aceasta este ipoteza „cea mai probabilă”.

Ei i s-ar adăuga şi o dimensiune culturală. Harta ar fi astfel un simbol al stăpânirii spaţiului şi al unei tehnici de vânătoare speciale, prin intermediul unor capcane savant construite, folosind particularităţile terenului, mai informează Agerpres.