Mii de elevi apar îmbrăcați în negru în fotografii realizate luni, 28 septembrie, în mai multe licee și școli din România, în cadrul protestului față de proiectul de lege care introduce uniformele obligatorii în învățământul de stat. Acțiunea a fost lansată de Consiliul Național al Elevilor (CNE), care i-a îndemnat pe elevii care se opun măsurii să poarte voluntar haine negre la cursuri, fără întreruperea activității școlare.
Fotografiile pe care le puteți vedea în articol arată grupuri de elevi îmbrăcați predominant sau integral în negru, adunați în curțile școlilor. În unele unități de învățământ apar câteva zeci de participanți, iar în altele grupurile sunt de peste o sută de elevi.


Într-una dintre fotografii, elevii țin în mâini foi care formează mesajul „EDUCAȚIA NU SE REPARĂ LA CROITORIE!!!”, sloganul folosit în campania împotriva proiectului.












CNE a explicat anterior aparentul paradox dintre opoziția față de uniforma obligatorie și alegerea unei vestimentații comune pentru protest: „Una este alegerea voluntară a unei ținute ca formă de exprimare, alta este impunerea acesteia prin lege. Exercitarea libertății de alegere nu poate fi confundată cu renunțarea la aceasta.”
Acțiunea vine în timp ce proiectul privind uniformele obligatorii se află în procedură parlamentară, iar inițiativa este contestată de mai multe structuri de reprezentare a elevilor.
Chiar luni dimineață, senatorul PSD Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului, a anunțat că este dispus să discute cu reprezentanții CNE „ca să facem legea mai bună”, după ce anterior descrisese organizația drept „un grup de elevi care s-au adunat în numitul Consiliul Național al Elevilor”.
4 comments
Și despre elevii maghiari și reprezentanta lor nu doriți să menționați nimic? Cred că ar fi frumos și relevant să fie amintită și această minoritate numeroasă, a cărei implicare în acest protest a fost una uriașă.
A murit Decentza iar voi ii cantati prohodu’.
Deci au purtat uniformă o zi și ce să vezi, asta nu le-a distrus personalitatea.
Uniforma aia neagră nici nu arată așa de rău.