Sindicat din Educație: Vor începe executările silite, pentru recuperarea banilor câștigați în instanță de profesori și neincluși în rectificare

1.220 de vizualizări
Formatori pentru profesori de gimnaziu
Foto: Pixabay.com
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunță că „Guvernul României trebuie să se aștepte, în perioada următoare, la demararea procedurilor pentru executarea silită” a sentințelor judecătorești. „În Proiectul de OUG privind rectificarea bugetară nu au fost incluse sumele pentru plata sentințelor judecătorești, așa cum prevede legea. Această atitudine față de colegii noștri care au sentințe judecătorești din anii trecuți și care nu sunt puse în executare va crea o stare justificată de profundă nemulțumire”, precizează FSLI, într-un comunicat de presă.

Comunicatul FSLI:

„Conform legii, Guvernul României are obligația de a asigura fondurile necesare pentru plata tranșei drepturilor salariale aferente anului 2018 și cele restante de anul trecut, drepturi stabilite prin sentințele judecătorești. Aceste sume ar fi trebuit să fie cuprinse în Legea bugetului de stat pentru anul 2018, lucru care nu s-a întâmplat. Guvernanții au promis că aceste restanțe salariale legale vor fi acordate la rectificarea bugetară din luna noiembrie a.c. Constatăm însă că această promisiune este încălcată, ceea ce crează nemulțumiri în rândul membrilor noștri.

Același proiect de act normativ prevede că bugetul Ministerului Educației Naționale urmează să fie redus cu 198 milioane lei, bani proveniți din capitolul: proiecte cu finanțare din fonduri europene, lucru de neînțeles dacă ne gândim la neajunsurile sistemului de învățământ românesc și la faptul că multe dintre unitățile de învățământ au nevoie de dotări.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atenționează Guvernul României că, în perioada următoare, vor fi demarate procedurile pentru executarea silită a acestor sentințe judecătorești, în vedera recuperării drepturilor cîștigate în instanță.

“Guvernul României are obligația de a respecta legea și de a asigura condițiile pentru punerea în executare a sentințelor judecătorești. Așa cum un cetățean este executat imediat de către statul român în situația în care are o datorie financiară, firesc este ca și cetățeanul să primească de îndată datoria financiară pe care o are statul față de el. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. În cadrul ședinței de Dialog social de la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, dar și în cadrul ședinței Plenului Consiliului Economic și Social de astăzi, am solicitat MFP să facă efortul de a rezolva această problemă, avertizând că, în caz contrar, se vor demara procedurile pentru executarea silită a acestor sentințe judecătorești. Singurul lucru acceptat de către Ministerul Finanțelor Publice este acela de a fi trecut un articol în OUG conform căruia: Până la sfârșitul anului 2018, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin HG, pot fi alocate sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Argumentul invocat de MFP potrivit căruia acești bani nu pot fi cuprinși în ordonața de rectificare, deoarece ar duce la depășirea deficitului bugetar, nu este acceptat, pe bună dreptate, de către membrii noștri de sindicat“, a declarat președintele FSLI Simion Hancescu. „


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Sute de studenți au protestat la Cluj-Napoca, unde ministrul Educației David a deschis anul universitar la Universitatea Babeș-Bolyai / „Tăiați din corupție, nu din educație!” / Reprezentanți ai studenților: Discuții ministru-protestatari sunt așteptate pentru ora 14.00, la rectoratul UBB

Câteva sute de studenți au protestat, luni, la Cluj-Napoca pentru a marca deschiderea anului universitar 2025-2026, în același loc în care ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a ales să…
Vezi articolul

Directorii Colegiului „Petru Rareș” din Neamț, care au pus la dispoziție școala pentru evenimentul la care o elevă participantă a murit în urma consumului de droguri, nu au primit nicio sancțiune din partea Inspectoratului școlar / Instituția îi acuza luna trecută de neglijență în serviciu

Cei doi directori de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț nu vor fi sancționați disciplinar, a hotărât Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț după analizarea raportului realizat de Comisia…
Vezi articolul

Material susținut de ECDL Romania

Doi liceeni îmbină pasiunea pentru robotică și științe cu tehnicile de imprimare 3D: Toate piesele colorate de pe robotul nostru sunt făcute la imprimantele 3D de la liceu / Datorită acestor activități practice am aflat ce vrem să facem pe viitor

„Am intrat în echipa de robotică să învățăm ceva mai mult din liceu, pentru că în liceu nu înveți multe lucruri practice. Știm mai multe despre ce poate să urmeze…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Structura examenului de Bacalaureat este gândită politic – cinci întrebări pe text au același punctaj ca un eseu de 3-4 pagini. Ca să iasă niște cifre la final și media 6. Nu încurajăm copilul să învețe nici literatură, nici limba română

Structura actuală a examenului de Bacalaureat este una politică, este de părere profesoara de limba română Dorica Boltașu, care spune că este „un subiect cu cinci întrebări de înțelegere a…
Vezi articolul

BREAKING Profesorii se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore, cât este o normă didactică de bază, anunță ministrul Cîmpeanu, pentru viitoarea Lege a Educației din Preuniversitar / Cel mai mic salariu net va fi 3.750, adică va fi cel mediu pe economie

Profesorii se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore, cât este o normă didactică de bază, anunță ministrul Cîmpeanu, pentru viitoarea Lege a Educației din Preuniversitar. Acesta…
Vezi articolul

Programul „Micii Grădinari”, derulat în județul Harghita, îi învață pe copii ce înseamnă un stil de viață sănătos, prin consumul de legume din propria grădină. Elevii primesc gratuit pachete de semințe

Interesul pentru programul „Micii Grădinari”, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita, este tot mai crescut, în fiecare an, numărul participanţilor ajungând de la…
Vezi articolul