Fundației Regală Margareta anunță că a strâns 180.000 de euro la Concertul Regal Caritabil pentru sprijinirea tinerilor artiști talentați cu posibilități financiare limitate / Selecția Tinere Talente 2024 va începe în noiembrie

242 de vizualizări
Foto: Daniel Angelescu
Fonduri de 180.000 de euro, pentru sprijinirea tinerilor artiști talentați cu posibilități financiare limitate, s-au strâns cu ocazia celei de-a 14-a ediții a Concertului Regal Caritabil, ce a avut loc aseară, la Ateneul Român, conform unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro.

Fondurile strânse din sponsorizările și donațiile atrase la Concertul Regal vor susține o nouă generație de muzicieni și artiști vizuali, cu vârste între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venituri modeste, prin programul național Tinere Talente ediția 2024, selecția națională urmând să fie lansată în luna noiembrie, potrivit sursei citate. 

„De 15 ani investim în tinerii artiști. Iar ei au răspuns acestei șanse cu extraordinar talent, spirit creator, atingând potențialul lor artistic. Mulți dintre ei își împlinesc visul profesional și ne bucură apoi cu darurile lor. Drumul în artă este greu, de multe ori inaccesibil pentru cei cu posibilități financiare limitate, deși ei fac eforturi și sacrificii. De aceea este nevoie ca oameni ca voi să sprijine această cauză nobilă! Mulțumim mentorilor, companiilor, donatorilor și voluntarilor care ne însoțesc în misiunea noastră!”, a spus Majestatea Sa Margareta în discursul rostit în deschiderea Concertului Regal caritabil, care are loc în mod tradițional pe 25 octombrie, ziua de naștere a Regelui Mihai I. 

Recitalul de la Ateneul Român a fost susținut de tenorul Ioan Hotea și mezzosoprana Martiniana Antonie, fostă bursieră a programului Tinere Talente al Fundației. Alături de ei, Orchestra Română de Tineret, dirijată de maestrul Gabriel Bebeșelea.

În cei 14 ani de proiect aproape 2 milioane de euro au fost investiți în educația tinerilor artiști, susțin organizatorii. Până acum au fost acordate 410 burse, care cu sprijinul mentorilor și a promovării susținute, au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Programul Tinere Talente este recunoscut ca Cel mai bun Program de artă și Cultură din România, de 4 ori laureat la Gala Societății Civile, inclusiv în 2022.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pretransfer profesori 2023. Pe 23 martie vor fi afișate la sediile școlilor și grădinițelor condițiile specifice pentru ocuparea posturilor. Documentele pe care trebuie să le depună cadrele didactice la inspectoratul școlar și la unitățile de învățământ

Etapele pentru pretransferul cadrelor didactice se desfășoară în perioada 23 martie – 26 aprilie, potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023 – 2024. Pe 23 martie…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu: În ciuda tuturor greutăților și „apocalipsei”, domnul ministru Boloș a asigurat resurse financiare de 13,7 miliarde de lei cu care să acoperim cheltuielile sociale esențiale ale statului până la sfârșitul acestui an

Premierul Marcel Ciolacu a spus în deschiderea ședinței de Guvern de joi, 23 noiembrie, că „în ciuda tuturor greutăților și apocalipsei, domnul ministru Boloș a asigurat resurse financiare de 13,7…
Vezi articolul

VIDEO Educația nu este o povară pentru țări, este cea mai profitabilă investiție pe care o pot face, spune Jean Michel-Blanquer, ministrul Educației din Franța: Într-o lume tot mai tehnologizată care riscă să se dezumanizeze, avem nevoie de factorul uman mai mult ca niciodată – una din prioritățile Hexagonului la președinția Consiliului UE

Într-o lume tot mai tehnologizată care riscă să se dezumanizeze, avem nevoie de factorul uman mai mult ca niciodată, așa a explicat ministrul Educației Jean Michel-Blanquer de ce țara sa,…
Vezi articolul