Genul de comportament manifestat de guvern în actuala situație este un exemplu excelent de bullying – comentariul unui cititor

870 de vizualizări
Foto: © One Photo | Dreamstime.com
Guvernul nu ascultă propunerile profesorilor, ci vine cu ale lui, pe care le aprobă singur. fără nicio solicitare, iar în paralele trimit mesaje de intimidare și schimbă regulile în timpul protestelor, scrie un cititor Edupedu.ro într-un comentariu. Pentru că este foarte bine explicat și exemplificat, decizia redacției a fost să îl transformăm în articol.
  • Orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.

„Genul de comportament manifestat de guvern în actuala situație este un exemplu excelent de bullying. Ei nu ascultă propunerile profesorilor, dar vin cu propunerile dânșilor, pe care le aprobă singuri și apoi le legiferează. Între timp, trimit mesaje de intimidare pe toate canalele disponibile, ba o solicitare de situații, ba o notă de informare despre cum se taie ore și peste toate o ordonanță care să reglementeze suspendarea contractelor de muncă pe perioada grevei. Apoi niște mizerii de prime plătibile în tranșe și condiționate și acelea. Pe când cupoanele sociale pentru profesori?

Aș vrea să reamintesc tuturor că toate majorările și plățile făcute profesorilor au fost plătite cu întârzieri și eșalonări pe luni și ani de zile, astfel încât, pe lângă faptul că, în cuantum, ele nu reprezentau mare lucru, prin plata întârziată au devenit aproape nule. Ultimul exemplu ar fi orele remediale din pandemie, plătite după 11 luni. Asta în timp ce profesorilor li se cer intervenții rapide. Și eficiente.

Meseria de profesor, probabil precum cea de medic, a devenit o meserie de „hârțogar”: planuri individuale, planuri pe unitate, planuri remediale, fișe personalizate și apoi rapoarte individuale, cu planuri remediale pe baza rapoartelor. Săptămâna verde – dosare de planificări și raportări, săptămâna altfel la fel. Portofoliul personal, portofoliile elevilor, dosarul catedrei, dosarul comisiei, procese verbale, planificări în toate aceste dosare, planificare pe orice pas pe care îl faci în perimetrul școlii apoi analiza și raportarea lui plus planul remedial.

Mai nou, modulul MATE cu obligația profesorilor de a participa. I s-au arondat urgent și credite. De parcă problema abandonului școlar se rezolvă prin încărcarea problemelor (tot de către profesori) în SIIIR.

Aaa, să nu uităm de proceduri. Școlile din România au în jur de peste 150 de proceduri care reglementează cam tot ce s-ar putea întâmpla în școală. Pe care profesorii (în comisiile respective) trebuie să le elaboreze și revizuiască aproximativ anual. Tone de hârtii și prostii. Și predarea?

Dacă s-ar contabiliza orele de citit și revizuit și redactat toate aceste maldăre de hârtii și situații, ați vedea că, fără să ajungem la norma didactică de predare, s-a consumat și depășit săptămâna de lucru de 40 de ore”.


1 comment
  1. Corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația World Vision Romania și Fundația OMV Petrom

Formarea educatorilor pentru comunicarea cu părinții este esențială, spune profesoara Simona Stan Constantinescu: grădinița nu mai e considerată un loc unde copilul e dus și lăsat, iar copiii simt că vocea lor este auzită și părinții înțeleg ca avem același scop

„Există o imagine adânc înrădăcinată despre grădiniță, aceea de loc unde copilul este dus și lăsat. Pe măsură ce părinții participă la ateliere și dialoguri, totul devine mai firesc. Conversațiile…
Vezi articolul

Profesorul Ovidiu Șontea: Am o vechime de aproape 31 de ani, am predat la Sava, Mihai Viteazul, Vianu acum și n-am nici măcar un singur elev care să fie profesor de matematică în România / Un profesor debutant trebuie să aibă cam 1.000 euro, care să-i rămână

„Am o vechime de aproape 31 de ani, am predat la liceele Sava, Mihai Viteazul și Vianu acum și n-am nici măcar un singur elev care să fie profesor de…
Vezi articolul

MODEL Condica de prezență valabilă de la 1 noiembrie 2020 pentru orele din școală nu mai cuprinde rubrica „subiectul lecției”. Profesorii completează doar semnătura / Apare o hârtie nouă: „Fișa de prezență” pentru orele online se completează lunar

Condica de prezență zilnică a profesorilor la școală, valabilă de la data de 1 noiembrie 2020, a fost modificată și are un nou model. Documentul a fost trimis de Ministerul…
Vezi articolul