Germania vrea să redeschidă toate grădinițele și școlile, luna aceasta. Motivul: deschiderea liceelor și celelalte măsuri de relaxare nu au adus un nou val de contaminare – Le Soir

testarea la Matematică

Foto: Freepik.com

Germania, prima economie europeană, vrea să redeschidă toate școlile și magazinele în luna mai, relatează publicația Le Soir preluată de Rador. Motivul pentru care autoritățile susțin că țara poate să ridice restricțiile? “Numărul de noi infectări” cu coronavirus “a rămas foarte slab” după primele etape ale relaxării care au fost aplicate pe 20 aprilie – când au fost deschise primele licee și școli gimnaziale. Între timp, în România președintele a anunțat că toate grădinițele și școlile rămân închise pentru tot restul anului școlar, cu excepția claselor a VIII-a și a XII-a care pot veni la școală pentru a se pregăti de examene.

Noutatea deciziei de acum, din Germania, este redeschiderea grădinițelor și a școlilor primare. Nu s-a observat până acum “niciun nou val” de contaminare, motiv pentru care revenirea la școală poate fi completă – arată un proiect de acord între Angela Merkel și regiunile germane, a cărui copie a obținut-o AFP. 

Germania a închis, timp de o lună, toate școlile pentru a opri răspândirea noului coronavirus, iar landurile federale au decis să revină treptat, după data de 4 mai, la normal. Într-o primă fază au reluat cursurile elevii care trebuie să susțină examene. Unele guverne regionale au decis să redeschidă şcolile şi mai devreme, aşa încât deja din 20 aprilie unii elevi şi-au reluat cursurile. Dar şi în cadrul aceluiaşi land, reglementările diferă de la o şcoală la alta, după cum arată o analiză Deutsche Welle.

Textul care prevede deschiderea tuturor școlilor trebuie formal aprobat în cursul zilei de astăzi, scriu jurnaliștii Le Soir. Germania a anunțat miercuri noi etape decisive de relaxare, care prezic o revenire treptată la normal în luna mai. Germania se numără printre statele cel mai puțin afectate de noul coronavirus.

Prima economie europeană are în vedere să ridice cvasi-totalitatea restricțiilor, cu excepția frontierelor care rămân închise și a interdicțiilor de a fi organizate mari manifestații sportive, festive sau culturale cu public.

Proiectul de acord obținut de AFP prevede redeschiderea începând de săptămâna viitoare a tuturor școlilor. Până acum, au fost redeschise școlile gimnaziale și liceele, deci noua decizie a autorităților se referă la școlile primare și grădinițele de copii, care până acum nu fuseseră incluse în relaxarea începută în această țară pe 20 aprilie.

Redeschiderea tuturor școlilor și grădinițelor va fi însoțită de aplicarea unor măsuri de protecție în aceste instituții.

Germania va redeschide și toate magazinele, inclusiv cele de peste 800 de metri pătrați. 

Jurnaliștii notează că este liberă calea redeschiderii și pentru sectorul gastronomiei și hotelurilor, afectate de impactul coronavirusului. Acesta va reîncepe să funcționeze, de la regiune la regiune, de săptămâna viitoare.

Proiectul de acord mai prevede reluarea campionatului german de fotbal în luna mai, în timp ce în Franța campionatul a fost oprit iar în celelalte țări europene nu au fost luate decizii privind reluarea.

Amintim că redeschiderea primelor școli în anumite landuri din Germania, în aprilie, a generat reacții vehemente din partea unor elevi și părinți, care transmiteau public: “Nu suntem cobai!”. Detalii aici

Sursa: Le Soir / Rador / Traducere: Gabriela Sîrbu

Citește și:
Exit mobile version