Germania vrea să redeschidă toate grădinițele și școlile, luna aceasta. Motivul: deschiderea liceelor și celelalte măsuri de relaxare nu au adus un nou val de contaminare – Le Soir

3.768 de vizualizări
testarea la Matematică
Foto: Freepik.com
Germania, prima economie europeană, vrea să redeschidă toate școlile și magazinele în luna mai, relatează publicația Le Soir preluată de Rador. Motivul pentru care autoritățile susțin că țara poate să ridice restricțiile? „Numărul de noi infectări” cu coronavirus „a rămas foarte slab” după primele etape ale relaxării care au fost aplicate pe 20 aprilie – când au fost deschise primele licee și școli gimnaziale. Între timp, în România președintele a anunțat că toate grădinițele și școlile rămân închise pentru tot restul anului școlar, cu excepția claselor a VIII-a și a XII-a care pot veni la școală pentru a se pregăti de examene.

Noutatea deciziei de acum, din Germania, este redeschiderea grădinițelor și a școlilor primare. Nu s-a observat până acum „niciun nou val” de contaminare, motiv pentru care revenirea la școală poate fi completă – arată un proiect de acord între Angela Merkel și regiunile germane, a cărui copie a obținut-o AFP. 

Germania a închis, timp de o lună, toate școlile pentru a opri răspândirea noului coronavirus, iar landurile federale au decis să revină treptat, după data de 4 mai, la normal. Într-o primă fază au reluat cursurile elevii care trebuie să susțină examene. Unele guverne regionale au decis să redeschidă şcolile şi mai devreme, aşa încât deja din 20 aprilie unii elevi şi-au reluat cursurile. Dar şi în cadrul aceluiaşi land, reglementările diferă de la o şcoală la alta, după cum arată o analiză Deutsche Welle.

Textul care prevede deschiderea tuturor școlilor trebuie formal aprobat în cursul zilei de astăzi, scriu jurnaliștii Le Soir. Germania a anunțat miercuri noi etape decisive de relaxare, care prezic o revenire treptată la normal în luna mai. Germania se numără printre statele cel mai puțin afectate de noul coronavirus.

Prima economie europeană are în vedere să ridice cvasi-totalitatea restricțiilor, cu excepția frontierelor care rămân închise și a interdicțiilor de a fi organizate mari manifestații sportive, festive sau culturale cu public.

Proiectul de acord obținut de AFP prevede redeschiderea începând de săptămâna viitoare a tuturor școlilor. Până acum, au fost redeschise școlile gimnaziale și liceele, deci noua decizie a autorităților se referă la școlile primare și grădinițele de copii, care până acum nu fuseseră incluse în relaxarea începută în această țară pe 20 aprilie.

Redeschiderea tuturor școlilor și grădinițelor va fi însoțită de aplicarea unor măsuri de protecție în aceste instituții.

Germania va redeschide și toate magazinele, inclusiv cele de peste 800 de metri pătrați. 

Jurnaliștii notează că este liberă calea redeschiderii și pentru sectorul gastronomiei și hotelurilor, afectate de impactul coronavirusului. Acesta va reîncepe să funcționeze, de la regiune la regiune, de săptămâna viitoare.

Proiectul de acord mai prevede reluarea campionatului german de fotbal în luna mai, în timp ce în Franța campionatul a fost oprit iar în celelalte țări europene nu au fost luate decizii privind reluarea.

Amintim că redeschiderea primelor școli în anumite landuri din Germania, în aprilie, a generat reacții vehemente din partea unor elevi și părinți, care transmiteau public: „Nu suntem cobai!”. Detalii aici

  • Franța a anunțat că începe redeschiderea de luni, 11 mai, cu grădinițele și școlile primare. În a doua fază, din 18 mai, vor începe cursurile și la gimnaziu, prevede planul francez.
  • Danemarca a început procesul de redeschidere a școlilor încă de pe 15 aprilie

Sursa: Le Soir / Rador / Traducere: Gabriela Sîrbu

Citește și:


1 comment
  1. Este ridicol că în România nu se deschid școli și grădinițe,avem județe cu 20 de cazuri ca Brăila și copiii stau acasă 6 luni (din martie până în septembrie),pierzând 6 luni de educație .Romània este un contraexemplu fără de alte țări unde educația este prioritară si unde nu sunt analfabeti funcționari conform testelor Pisa ca la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
școli din București

Restricțiile care intră în vigoare la depășirea ratei de infectare de 3 la mie: Masca obligatorie în toate spațiile deschise, se închid restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc / Școlile ar putea trece la predarea exclusiv online

O serie de restricții intră automat în vigoare odată ce într-un județ sau într-o localitate se depășește incidența cumulată a cazurilor de infectare cu coronavirus de 3 la mia de…
Vezi articolul

GRAFIC Aproape 220 de mii de tineri cu vârste între 18 și 24 de ani terminaseră cel mult 8 clase în 2020. Procentul celor care au abandonat școala timpuriu a început să crească din nou, în primul an al pandemiei / România urmează să acorde granturi pentru 2.500 de școli, de anul viitor, pentru reducerea fenomenului

Aproape 220 de mii de tineri cu vârste între 18 și 24 de ani terminaseră cel mult 8 clase în 2020, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza datelor de la…
Vezi articolul

Avertisment în privința supra-reglementării inteligenței artificiale în UE / Politico: Până acum, Uniunea Europeană a fost mai interesată de scrierea regulilor pentru AI decât de implementarea tehnologiilor

Uniunea Europeană va pune bazele reglementării noilor tehnologii, precum inteligența artificială sau recunoașterea facială, printr-un amplu proces de consultare publică. Vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, i-au fost delegate…
Vezi articolul

ANALIZĂ Tabloul problemelor grave din educație este prezentat prin prisma nevoilor economice ale țării în raportul Economia României 2026, făcut de OCDE: abandon ridicat, participare scăzută de la educația timpurie până la universitate, decalaje profunde / E nevoie să fie atins „nivel minim de cheltuieli” pentru a avea „educație de calitate și rezultate suficiente ale învățării”

Educația este esențială pentru alinierea competențelor pe care le dobândesc tinerii cu nevoile pieței muncii din România, iar țara pornește, din acest punct de vedere, „dintr-o poziție dificilă”, comparativ cu…
Vezi articolul

TOP 5 cele mai „căutate” meserii în învățământul profesional și tehnic. Producem peste 11 mii de tehnicieni ecologi și sunt doar 16 firme cu astfel de angajați

Cei mai mulți elevi sunt înscriși la calificarea „tehnician în activități economice”, potrivit platformei meserii.ro. Este vorba despre 14% din totalul elevilor din învățământul profesional din România. Pe locul al…
Vezi articolul