Grecia amână până pe 14 septembrie redeschiderea școlilor, iar măștile vor fi obligatorii și gratuite

1.381 de vizualizări
Niki Kerameus, ministrul grec al Educatiei / Foto: Facebook
Grecia amână cu o săptămână începerea anului şcolar, care va avea loc la 14 septembrie, din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, a anunţat marţi guvernul de la Atena, potrivit Agerpres.

Înmulţirea cazurilor în ultimele săptămâni a obligat autorităţile să reimpună gradual restricţii pentru a limita răspândirea virusului, în plin sezon turistic.

Marţi, purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, a declarat că amânarea este necesară pentru ca familiile să revină din vacanţă în oraşele mari şi să petreacă un timp cu copiii înaintea ca aceştia să se întoarcă la şcoală.

Îi îndemnăm pe toţi părinţii să se întoarcă acasă împreună cu copiii în zilele următoare şi să se asigure că aceştia rămân sănătoşi (…) până la reluarea cursurilor‘, a spus Petsas, citat de Agerpres.

În conferinţa de presă în care au fost prezentate detalii privind noul an şcolar, ministrul educaţiei, Niki Kerameus, a precizat că măştile vor fi obligatorii pentru elevi şi pentru profesori în toate spaţiile închise din şcoli. Măştile vor fi puse la dispoziţie în mod gratuit atât în şcolile publice, cât şi în cele private.

Grecia a raportat până acum 10.317 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 266 de decese.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Psihologul Cristian Grigore: Încă de la vârsta de 7-8 ani putem vorbi de un impact al tehnologiei asupra copiilor. Este important ca părinții să le explice transparent că sunt unele reguli de aur care nu se negociază când vine vorba de ecrane

Tot mai mulți copii ajung la specialiști cu probleme legate de utilizarea excesivă a tehnologiei, iar fenomenul pare să fie în creștere, fie prin numărul cazurilor, fie prin faptul că…
Vezi articolul

Formatul şi conţinutul Cadrului Național al Calificărilor, schimbate după mai mult de 10 ani, prin hotărâre de Guvern: 8 niveluri de calificare care descriu rezultatele învăţării, de la cunoștințe generale de bază, la cunoștințe de vârf într-un domeniu

Formatul şi conţinutul Cadrului Național al Calificărilor au fost schimbate după mai mult de 10 ani, prin hotărâre de guvern, pe 29 mai. Cadrul naţional al calificărilor este un instrument…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Mai mulți parlamentari USR îi cer ministrului Sorin Cîmpeanu să să iasă public pentru a “opri legea plagiatorilor” și să “ceară prioritar analiza propriei teze de doctorat”, în contextul tentativelor parlamentare de amnistiere a plagiatorilor

Un grup de parlamentari USR îi cer ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să dea dovadă de “integritate” și “să iasă public și să delimiteze ferm sistemul de învățământ românesc de tentativele…
Vezi articolul