Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” a emis diplome cu o greșeală de tipar și cerut elevilor să le returneze, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a instituției. Mai exact, două litere din cuvântul „național” au fost inversate. Liceul a retras diplomele și a emis altele noi pentru cei 129 absolvenți. Întrebată de Edupedu cine răspunde pentru această greșeală, șefa ISJ Hunedoara a spus că: „Toate persoanele care semnează și au răspundere în ceea ce privește completare acestor diplome, dar și semnarea lor.
- De precizat, tipizatul de diploma secretariatul școlii e cel care scrie numele școlii și al elevului
Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” le-a transmis absolvenților să revină cu diplomele pentru că acestea aveau o greșeală de tipar. Mesajul a fost postat, ieri, 14 iulie, pe pagina de Facebook a instituției.
În mesaj, conducerea școlii nu menționează cine a descoperit greșeala, ci doar că a fost depistată „în urma verificării diplomelor”.
„În urma verificării diplomelor emise pentru sesiunea de Bacalaureat iunie-iulie 2026, a fost identificată o eroare de tipărire prezentă pe acestea (două litere inversate într-un cuvânt). Eliberarea diplomelor a fost oprită imediat.
Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” regretă disconfortul creat absolvenților și părinților și asigură comunitatea că situația este gestionată cu prioritate, fără a afecta calendarul de înscriere la facultate al absolvenților”, spune anunțul.
Într-un comentariu, un părinte precizează că de fapt un elev a fost cel care a semnalat greșeala.
În total este vorba despre 129 diplome emise greșit, dintre care doar 8 ar fi fost eliberate, spune inspectorul șef al ISJ Hunedoara, Maria Ștefănie.
„Regretăm foarte mult incidentul de la Colegiul Național de Informatic „Iancu de Hunedoara” cu privire la completarea diplomelor de bacalaureat. Ieri (n. red 14 iulie 2026) am constatat situația. Eu personal am aflat după ora 11:00 și în momentul în care am aflat, am luat măsuri, am luat legătura cu unitatea de învățământ, le-am dat alte formulare de diplome și s-au făcut toate demersurile. Aseară deja absolvenții au putut ridica diplomele. Cam jumătate de fapt au și fost înmânate ieri.
În momentul în care am aflat am luat măsuri, toate diplomele au fost refăcute, completate corect, astfel încât să nu avem nici o problemă. Și bineînțeles, e vorba de absolvenții noștri, trebuie să aibă diplomele completate în conformitate cu prevederile legale. S-au inversat două litere în denumirea unității de învățământ, prin urmare, am fost nevoiți să le scriem din nou pe toate. Este vorba de 129 de diplome, dintre care 8 diplome au fost înmânate ,din informațiile transmise de către secretariatul unității de învățământ, sigur că după verificări vom afla și vom avea datele reale și aceste 8 diplome au fost retrase”, a spus inspectoarea generală.

Diplomele au fost refăcute, ISJ a început o anchetă și vor fi luate măsuri
Inspectoratul școlar județean Hunedoara a început o anchetă în acest caz. Întrebată de Edupedu cine răspunde pentru această greșeală, șefa ISJ Hunedoara a spus că: „Toate persoanele care semnează și au răspundere în ceea ce privește completare acestor diplome, dar și semnarea lor. După ce se finalizează distribuirea diplomelor, pentru că, așa cum am spus, aseară au fost aproape jumătate distribuite, înmânate absolvenților. Se continuă cu înmânarea diplomelor și sigur că facem toate verificările și luăm și măsuri”, a spus șefa ISJ Hunedoara.
Inspectoarea a spus că nu știe dacă elevii au fost afectați de această situație având în vedere că diploma e necesară și trebuie depusă la facultate pentru înscriere.
„Aici trebuie discutat punctual, nu pot să știu fiecare situație în parte”, a mai spus Ștefănie.
1 comment
O stire senzationala! Haideti sa vedem de ce s-a ajuns in aceasta situatie. In perioada aceasta, secretarele au lucrat si 12 ore, mai multe zile la rand, pentru a completa si elibera diplomele. In acelasi timp, au deservit parintii disperati sa isi transfere copiii. Colegiile care au si gimnazial, au avut si repartizarea computerizata, si inscrieri la profile vocationale, si eliberari de documente pentru elevii respinsi, examene de diferenta si corigente etc. Toate acestea IN ACELASI TIMP! De ce nu se mentioneaza asta? De ce inscrierile la facultate sunt programate inainte de eliberarea diplomelor? De ce este bataia asta de joc?? Parintii vin si bat cu pumnul in masa de fiecare data, Inspectoratul cere situatii peste situatii in timpul acesta. Sa lucrezi in invatamant ca si personal didactic auziliar a ajuns un CHIN! pe salarii mizere. Iar sindicatele inchid ochii pentru auxiliar, aceasta categorie nu are drepturi, dar are numai si numai responsabilitati. Si apar acesta articole jalnice, prin care mai lovim putin oamenii din invatamant care duc atatea in spate. Rusine!