Grevă generală a studenților din Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, care cer îmbunătățirea condițiilor din cămine și restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”

2.541 de vizualizări
Campus / Foto: unefs.ro
Studenții din Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti sunt (UNEFS) în grevă generală de astăzi, 23 octombrie. Aceștia solicită îmbunătățirea condițiilor din cămine, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate pentru nefolosirea a 1 milion de Euro din fondul de burse în ultimii 6 ani și restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”, conform anunțului postat de Liga Studenților și Absolvenților din UNEFS.

Replica UNEFS la anunțul studenților: „În cazuri justificate, Liga studenților poate declara grevă, în conformitate cu prevederile legale. Până la acest moment conducerea U.N.E.F.S. apreciază că, acesta este declarată cu nerespectarea legii, urmând a face demersurile necesare în vederea stabilirii nelegalității/ legalității de către instanța competenta.”

Liga Studenților și Absolvenților din UNEFS a răspuns că „Universitatea în loc să aleagă calea dialogului constructiv preferă să se folosească de mesaje de acest gen. Studenții merg mai departe în acest demers și noi facem parte din această comunitate academică. Doar uniți în aceeași direcție putem rezolva toate problemele”.

Solicitările studenților din UNEFS: 

1. „Îmbunătățirea condițiilor de trai din căminele UNEFS (apă caldă, fără gândaci, săli de lectură, bucătării utilate, etc);

2. Restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”;

3. Restituirea sumelor încasate de la studenți sub forma unui supliment de hrană pentru stagiile obligatorii de la bazele didactice Parâng și Eforie Nord;

4. Identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate pentru nefolosirea a peste 5.000.000 de lei (1 milion de Euro) din fondul de burse în ultimii 6 ani și corectarea erorilor produse;

5. Restituirea sumelor încasate de la studenți prin mărirea taxei de studiu în timpul ciclului de studiu;

6. Respectarea condițiilor contractuale din proiectul POCU/626/6.13/133208 și efectuarea plăților datorate studenților, absolvenților și cadrelor didactice neplătiți de mai bine de 1 an.

Acestea sunt o mică parte dintre problemele semnalate de noi anterior și care nu au primit o rezolvare. Studenții care intră în grevă generală vor semna adeziunea la acest eveniment și nu vor intra la orele desfășurate în universitate (cursuri, lucrări practice, seminarii, stagii). Semnarea adeziunii și participarea la grevă înseamnă prezența dumneavoastră în curtea universității”, se precizează în anunț.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, mesaj pentru studenții din anul I de la Facultatea de Matematică și Informatică din București: La vârsta voastră, pare că timpul este infinit. Însă e ultima oară în viață când aveți timp exclusiv pentru voi și ar fi păcat să-l risipiți

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, le-a transmis studenților din primul an de licență de la Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București (UB) să profite de această perioadă…
Vezi articolul

Peste 800 de candidați la Titularizare pot deveni profesori dacă au posturi, după ce au primit note peste 7 la proba scrisă, în urma contestațiilor. Alți încă 167 pot deveni suplinitori – rezultatele finale

Încă 800 de candidați la concursul național de angajare în învățământ se pot titulariza în școli dacă există posturi pentru disciplinele lor, după ce notele la proba scrisă au trecut…
Vezi articolul