Grevă generală în educație, de luni, cu peste 150.000 de angajați care sistează activitatea în școli, după negocierile eșuate de la Guvern / Pentru ca examenele să nu fie date cu jandarmii, lucrurile trebuie tratate mult mai serios, avertizează sindicaliștii

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

De luni, peste 150.000 de angajați din sistemul de Educație intră în grevă, după cum a precizat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Miercuri, 17 mai, reprezentanții profesorilor s-au întâlnit cu premierul Ciucă, pentru a găsi soluții la problemele angajaților, dar negocierile au eșuat: „Senzația mea este că astăzi au venit nepregătiți, adică nu și-au făcut niște calcule clare”, a spus Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). În paralel cu declarațiile sindicatelor, a făcut declarații și premierul Ciucă – acesta a spus că a „avut un dialog foarte bun” cu reprezentanții profesorilor.

La discuțiile de la Guvern au participat următoarele persoane: premierul Ciucă; liderul social-democrat Marcel Ciolacu; ministrul Educației – Ligia Deca, secretarii de stat în Ministerul Educație Sorin Ion și Florian Lixandru; Ioana Lazăr – secretar general al Ministerului Educației, ministrul Finanțelor – Adrian Câciu; Cristian Vasilcoiu – secretar de stat în Ministerul Muncii.

Simion Hăncescu a spus că problemele din Învățământ trebuie tratate serios, pentru a nu se ajunge în situația ca examenele să fie date cu jandarmii: „Le-am spus astăzi foarte clar celor doi președinți că mingea acum e la Guvern. Deci, dacă se dorește ca lumea să nu se radicalizeze și să nu se ajungă în situația în care la examene să vină cu jandarmii să dea examenele, că vor refuza profesorii, trebuie să trateze lucrurile mult mai serios.”

Liderul sindical Simion Hăncescu a menționat că reprezentanții Guvernului au tratat problema superficial: „Noi am atenționat încă din decembrie că sunt niște probleme și că există riscul să se ajungă la această formă de protest. Senzația noastră este că s-a tratat problema superficial sau au crezut că e o glumă. Și senzația mea este că astăzi au venit nepregătiți, adică nu și-au făcut niște calcule clare.”

Cât timp se desfășoară greva generală, nu se predă, nu se ascultă, nu se pun note, potrivit acestuia. ”În multe școli unde procentul (profesorilor care participă la grevă – n. red.) este foarte mare, nici n-o să aibă cine să stea cu acești copii. Conform legii, directorul trebuie să asigure supravegherea și, practic, nu vedem cum ar putea un director să aibă grijă de copiii care vin la școală. Da, știm că o treabă delicată, în special pentru cei mici, mă refer la grădiniță și învățământul primar.”

Liderul sindical Simion Hăncescu (FSLI) a avertizat, în cadrul conferinței de presă, că există riscul ca examenele naționale să fie date peste cap de greva generală din învățământ: „Vina nu este a noastră, nici a oamenilor din sistem, este a guvernanților. Ei trebuie să se gândească, a lor este vina, dacă se va întâmpla, repet, să nu se dea examenele naționale sau să se decaleze”, a spus acesta.

Întrebată de jurnaliști dacă s-ar putea ajunge la înghețarea anului școlar, Ligia Deca a spus se vor găsii soluții: “Sunt convinsă că se vor găsi soluții punctual. Nu cred că ar trebui pus pusă în pericol în niciun fel structura anului școlar sau procesul educațional”.

Regulile pentru greva profesorilor

Conform sindicatelor, regulile din perioada în care are loc greva sunt următoarele:

„1. În unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanți la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; reamintim că, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, iar conform art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greviştii sunt prezenți în incinta unității;

2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă;

3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul;

4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea;

5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului.”

Citește și:
Eșec al negocierilor dintre sindicatele din învățământ și premierul Ciucă. ”De luni va fi grevă generală”, anunță liderul sindical Simion Hăncescu
Exit mobile version