Grupul pentru Dialog Social dezaprobă interzicerea educației de gen și cere președintelui Iohannis respingerea legii: Prin acest act de cenzură, România se așază în siajul statelor eșuate în iliberalism

1.353 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Grupul pentru Dialog Social dezaprobă interzicerea educației de gen de către Parlamentul României, prin modificarea Legii Educației.

„A elimina prin decizii parlamentare discipline academice din câmpul dezbaterii intelectuale e mai mult decât o intruziune în autonomia universitară: este, în toată puterea cuvântului, un act de cenzură”, spune GDS, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Comunicatul Grupului pentru Dialog Social:

„Grav în sine, acest fapt e cu atât mai grav în contextul românesc – în care discriminarea, sexismul, misoginia, homofobia produc zilnic tragedii despre care aflăm cutremurați la știri. Interzicerea educației de gen va contribui la amplificarea acestor injustiții sociale.

În plus, este și un recul major al modernizării statului. Prin acest act de cenzură, România se așază în siajul statelor eșuate în iliberalism – îndepărtându-se de valorile și modelele europene (asumate inclusiv prin tratate internaționale, pe care acest act de cenzură le încalcă).

Grupul pentru Dialog Social solicită președintelui Iohannis respingerea acestei legi, echivalente deopotrivă cu un act de cenzură și cu o sabotare a proiectului unei Românii moderne”.

Citește și:

 

 


2 comments
  1. Grupul Pentru Dialog Social, fondat in februarie 1990 de George Soros?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul de extindere a Colegiului German ”Goethe”, aprobat în ședința Consiliului Local din Sectorul 1 / Clotilde Armand: Colegiul are clase de liceu care au cursuri după-amiaza, în intervalul orar 12:00-19:30, iar durata pauzei pentru orele de după amiaza este de numai 5 minute

Proiectul de extindere a Colegiului German ”Goethe” a fost aprobat în ședința Consiliului Local al Primăriei Sectorului 1. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a scris pe pagina de socializare că…
Vezi articolul

Întâlnire înaintea grevei generale din școli, dintre sindicatele din Învățământ și premierul Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Adrian Câciu, Lucian Bode și Marius Budăi, la Palatul Victoria

UPDATE Reprezentanții Executivului au fost față în față cu reprezentanții sindicatelor din Educației, sâmbătă de la ora 14:00, conform agendei publicate pe site-ul Guvernului. La întâlnire participă, conform surselor Edupedu.ro,…
Vezi articolul