Improvizație la Ministerul Educației. Instituția stabilește prin ordin de ministru nivelul salariului pentru directorii adjuncți ai CJRAE, deși funcția nu se regăsește în anexa Hotărârii cu salariile directorilor

29.750 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Salariul directorilor adjuncți din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională (CJRAE) și al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) a fost stabilit oficial, printr-un ordin emis de Ministerul Educației, la același nivel cu salariul directorilor adjuncți din centrele școlare pentru educație incluzivă. Funcția de director adjunct în cadrul CJRAE și CMBRAE este o poziție nouă, introdusă în 2024.

„Salariul de bază pentru funcția de director adjunct din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională se stabilește la același nivel cu salariul de bază aferent funcției de director adjunct din cadrul centrelor școlare pentru educație incluzivă”, se precizează în articolul 1 al Ordinului Ministerului Educației nr. 7.823, publicat în Monitorul Oficial.

Funcția de director adjunct în CJRAE/CMBRAE este nouă față de regulamentul anterior, aprobat în 2011, și a fost introdusă prin Regulamentul-cadru din iulie 2024, pentru a răspunde noilor cerințe stabilite de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

  • Funcția de director adjunct CJRAE/CMBRAE nu se regăsește în anexa Hotărârii de Guvern 598/2018 care stabilește salariile directorilor unităților de învățământ preuniversitar, modificată în ianuarie 2024, în dreptul centrelor de asistență și resurse educaționale.

Potrivit noilor reglementări, „pot ocupa funcția de director adjunct al CJRAE/CMBRAE cadrele didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au diplomă de licență cu specializarea în psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială, sociologie, asistență socială, precum și alte specializări conform centralizatorului aprobat prin ordin al ministrului educației pentru ocuparea posturilor/catedrelor normate în cadrul CJRAE/CMBRAE;

b) sunt titulare în sistemul de învățământ, având încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată în CJRAE/CMBRAE;

c) dețin cel puțin gradul didactic II;

d) au o vechime de cel puțin 10 ani în învățământ;

e) au o vechime în specialitatea postului de minimum 5 ani;

f) nu au fost condamnate pentru fapte incompatibile cu funcția didactică în conformitate cu prevederile art. 168 alin. (7) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare”.

Conform grilei salariale aferente majorărilor aprobate în ianuarie 2024, salariul de bază al unui director adjunct din CJRAE/CMBRAE ar urma să fie de 11.428 lei (majorat din iunie 2024), similar cu cel aplicabil directorilor adjuncți din centrele de educație incluzivă. Pentru aceștia, până la majorarea plătită în iulie 2024, nivelul salariului a fost de 10.830 lei.

Foto: captură HG 38/2024 care modifică HG 598/2018

Noua funcție și salarizarea acesteia au fost stabilite „în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene de resurse și asistență educațională, aprobat prin Ordinul ministrului Educației nr. 5.701/2024”, conform documentului publicat.

  • Ministerul Educației precizează că Direcția generală economică și inspectoratele școlare sunt responsabile de aplicarea prevederilor acestui ordin, iar măsura intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

FOTO DOCUMENT OME 7.823/2024 privind stabilirea salariului directorului adjunct CJRAE/CMBRAE la nivelul salariului directorului adjunct de centru de educație incluzivă:

Citește și:
OFICIAL Un consilier școlar la cel mult 500 de elevi și profesori itineranți și de sprijin transferați către CJRAE/CMBRAE de la 1 ianuarie 2025. Noul regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională a fost aprobat
OFICIAL Grilele cu noile salarii ale directorilor de școli și grădinițe, contabili-șefi și secretari-șefi de la 1 ianuarie 2024


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sunt profesori care plătesc și 900 de lei lunar pentru navetă, fără să le fie decontată / Profesoara Ioana Pourtzoglou: E un program copleșitor. Depunem mult efort pentru a face această navetă 5 zile pe săptămână

Ioana Pourtzoglou, profesoară de Limba română la Școala Profesională de Industrie Alimentară din Țibana, a povestit despre naveta pe care o face zilnic: „E un program copleșitor: 5 zile pe…
Vezi articolul

Concursul pentru elevi de toate vârstele și profesorii lor coordonatori. Înscrieri până pe 20 iunie, anunțate de Organizația Salvați Copiii în competiția „Starea de bine a tinerilor în lumea digitală” (P)

Organizația Salvați Copiii și Endava dau start concursului „Starea de bine a tinerilor în lumea digitală”, o competiție organizată la nivel național, pentru elevii care își doresc să își dezvolte…
Vezi articolul

EXCLUSIV Acuzații grave de imixtiune în subiectele de la Bacalaureat 2024 – Mai mulți profesori ar fi fost aduși la cererea Ligiei Deca să pună presiune pe cei care fac subiectele să scadă dificultatea – surse / Ligia Deca: La nivelul conducerii ministerului nu a existat niciodată o interferență cu procesul firesc de elaborare a subiectelor

Acuzații grave de imixtiune în grupurile de experți care au conceput subiectele de la Bacalaureatul 2024 și de presiune exercitate de conducerea politică a Ministerului Educației, cu scopul ca experții…
Vezi articolul