Conferința „Profesorul autentic”, un eveniment cu acces gratuit dedicat profesorilor, educatorilor și specialiștilor interesați de educație, va avea loc pe 26 mai 2026, la sediul Karin’s Kids Academy Băneasa din București. Evenimentul este organizat de Karin’s Kids Academy, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic București. Edupedu.ro este partener media al conferinței.
- Înscrierile sunt deschise aici, iar locurile sunt limitate
Potrivit organizatorilor, conferința își propune să aducă în discuție „omul din spatele catedrei” și rolul autenticității în relația profesor-elev, într-un context în care activitatea didactică este asociată tot mai des cu proceduri, evaluări, rapoarte și rezultate măsurabile.
Tema centrală a evenimentului este formulată prin întrebarea: „Cine ești ca profesor atunci când ieși din rol, rutină și presiunea de a performa?”
Organizatorii transmit că evenimentul pornește de la realitatea prezentă în școli, în care profesorii sunt adesea definiți prin documente, planificări, comisii și indicatori, deși impactul lor real se construiește, zi de zi, în relația directă cu elevii. „Dincolo de metodologii și standarde, educația rămâne un act profund uman”, se arată în comunicatul transmis.
Conferința va include intervenții inspiraționale, ateliere aplicate și momente interactive de dialog. Participanții vor avea acces la exemple din practica educațională, perspective despre autenticitate și relația profesor–elev, exerciții aplicabile la clasă și contexte de reflecție profesională.
Printre invitații anunțați se numără:
- Constantin Lomaca, fost Head of Science Department la Franconian International School, Germania, autor al cărții „Profesor autentic. Repere și perspective”, apărută la Editura Nomina;
- Anca Nedelcu, profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București;
- Nicoleta Briciu, director al Casei Corpului Didactic București;
- Paul Lungeanu, profesor doctor în Științele Educației, expert educațional în Ministerul Educației și Cercetării;
- Consuela Colțan, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială nr. 280 din București;
- Geanina Studencu, educator muzical, trainer și fondator NEURORITMIC;
- Nicu Bujor, profesor pentru învățământul primar și director la Școala Primară Karin’s Kids Academy Băneasa;
- George Năzăreanu, biolog și profesor naturalist la Școala Primară Karin’s Kids Academy Băneasa.

Tema autenticității va fi abordată din perspective psihologice, educaționale și practice, prin exemple de la clasă și dialoguri despre modul în care prezența autentică a profesorului influențează climatul emoțional, motivația și relația cu elevii, potrivit organizatorilor.
„Copiii nu au nevoie de profesori perfecți. Au nevoie de profesori prezenți, conectați și autentici”, transmit reprezentanții Karin’s Kids Academy din Băneasa.
Programul conferinței
Evenimentul are loc la Școala Primară Karin’s Kids Academy Băneasa, Șos. București-Ploiești 182A, Sector 1, București.
Programul anunțat este următorul:
- 15:00 – acces și networking;
- 16:00 – 19:00 – conferință și ateliere;
- 19:00 – 21:00 – cină și networking.
Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere. Formularul de înscriere este disponibil aici: https://karins.ro/profesor-autentic
Partener instituțional al evenimentului este Casa Corpului Didactic București. Partenerii media sunt Edupedu, Spark News, Business Leaders și Business Lounge Media.
Descarcă de aici comunicatul evenimentului: