Inspectorii școlari vor da examen pentru ocuparea funcției și inspectoratele vor primi audit extern, anunță ministrul

43.747 de vizualizări
Examene pentru cei care vor să fie inspectori școlari generali, ca la directori, anunță ministrul educației Monica Anisie. În plus, inspectoratele vor fi auditate atât din partea ministerului, cât și de către echipe de audit extern, a declarat Anisie cu ocazia preluării mandatului. Cel mai recent examen pentru inspectorii școlari generali a fost organizat în 2016, când Anisie era secretar de stat.

Iată declarația făcută de Monica Anisie:

„După cum bine știți, am fost persoana care și-a dorit profesionalizarea managementului școlar și am desfășurat concursurile de inspector școlar general și am fost cea care a început și concursurile de directori. Prin urmare, îmi doresc aceeași abordare.

Rep: – Adică se va da concurs pentru funcția de inspector?

– Îmi doresc aceeași abordare. Profesionalizarea managementului școlar.

Rep: – Legat de inspectorii școlari generali care sunt interimari, care au fost numiți, urmează să îi reevaluați?

– Da, bineînțeles. Va fi un audit nu numai în cadrul ministerului, ci și în subordonate. Și, atenție, nu numai din partea ministerului, ci și un audit extern.”

În mai 2019, din cei 42 de inspectori şcolari judeţeni, 18 erau membri PSD, doi ai PNL iar unul membru ALDE, potrivit unei analize adevărul.ro.

De la concursul din 2016, unele mandate au expirat, iar pe funcții au fost numiți interimari. În aprilie anul acesta, liberalii, prin deputatul Marilen Pirtea, cereau desființarea inspectoratelor școlare județene și atrăgeau atenția asupra numirilor politice de la nivelul ISJ-urilor.

Amintim că și președintele Klaus Iohannis a susținut că actualele inspectorate școlare trebuie desființate.

În decembrie 2018, la evenimentul în care a lansat raportul său pe educație “România Educată”, Klaus Iohannis a declarat: “Actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști. Dacă acum intru într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune. Aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste. Deci PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional. O eroare fundamentală”.

FOTO: Edupedu.ro


4 comments
  1. Ar trebui organizat concurs pentru toate functiile din inspectorate sau școli. Unii au impresia ca au pe srl aceasta funcție. Si asta, cat mai repede! Va multumim!

  2. Poate Dna Ministru ,intelege mai bine problema milioanelor de hartii pe care trebuie sa le facem. Daca ar analiza corect aceasta situatie ar intelege usor, ca activitatea cu elevii este greu de realizat , deci falsa. Va rugam plecati urechea si doleantelor celor din preuniversitar, intelegeti ca unele cadre didactice lucreaza cu copii speciali, cu copii ai caror parinti nu au ce sa le puna in chiozdan de mancare, nu au cu ce sa ii incalte.

  3. Trebuie regândit si concursul. Cum, in ultimii 5 ani (aşa cum se evaluează de obicei), putine cadre didactice neînregimentate PSD sau „simpatizante” au avut acces la functii (la nivel de scoală – sefi catedre, comisii, arii curriculare etc. – la nivel judetean – coordonatori de cerc, metodisti, mentori, formatori, consilii consultative, grupuri de lucru, ca să nu mai vorbesc de functii de directori, inspectori – sau nivel național – diverse comisii, grupuri de lucru, plus gradul de cuprindere în proiecte de anvergură, consider că evaluarea in continuare a CV -ului va defavoriza din start o mare parte potențialii candidați.

    Concursul trebuie să fie strict pe competențe /cunostințe manageriale.

  4. Pentru perioada scurtă a acestui cabinet propunerile de anvergură nu-și au nici un rost. ce se poate face urgent este eliminarea activităților extra-didactice ( completarea de hârtii fără număr și fără de rost, aprecierea profesorilor după activitățile extra-școlare, participarea în zeci de comisii cu ședințele și hârtiile aferente, etc. ) din „portofoliul” dascălilor și aprecierea acestora exclusiv după activitatea didactică desfășurată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația media și digitală trebuie abordată transversal în curriculum și în toate ciclurile – Centrul pentru Jurnalism Independent în reacție la proiectul de introducere a unei discipline pe această temă în programa de gimnaziu și liceu

O nouă inițiativă de modificare a Legii învățământului preuniversitar, ce vizează introducerea disciplinei „Educație media și digitală” în programa școlară, la nivel de gimnaziu și liceu, este salutată de Centrul…
Vezi articolul

Daniel David: Dacă va fi să fiu invitat și eu să fac parte viitorul guvern, discuția va fi cum planificăm creșterea bugetului în următorii 4 ani, astfel încât, la sfârșitul celor 4 ani, să atingem 15% din bugetul național consolidat pentru Educație și 1% din PIB pentru Cercetare

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, spune că dacă va fi invitat să facă parte din Guvern va pune în discuție o strategie clară prin care bugetul Educației să ajungă…
Vezi articolul

Primăria Timișoara aprobă marți studiul de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual Vest Timișoara – proiect PNRR de 35 de milioane de euro. Va putea primi aproape 470 de elevi și studenți

Municipalitatea timişoreană va realiza un studiu de fezabilitate (SF) pentru construirea unui Campus regional integrat destinat „învăţământului dual Vest Timişoara”, care va realiza legătura necesară între sistemul educaţional preuniversitar, cel…
Vezi articolul