Legea salarizării 2026. Consilierii școlari ar putea primi un spor de maximum 5%, iar profesorii de sprijin și logopezii de până la 15% / Profesorii care au elevi cu CES la clasă în școlile de masă sunt excluși

ID 324012075 © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com

Consilierii școlari din CJRAE și CMBRAE ar urma să primească un spor de până la 5% din salariul de bază, potrivit ultimei variante a proiectului Legii salarizării 2026, transmisă partidelor pe 20 august. Profesorii-logopezi, profesorii itineranți și de sprijin, alături de personalul didactic de predare din unitățile de învățământ special, pot primi până la 15%, conform proiectului. 

Profesorii din învățământul de masă care au elevi cu cerințe educaționale speciale (CES) în clase rămân în afara prevederii, după ce varianta din luna mai făcea referire și la „învățământul special integrat”.

Ultima variantă a proiectului noii Legi a salarizării, transmisă partidelor politice la întâlnirea din 20 august, modifică din nou sistemul de sporuri pentru personalul care lucrează cu elevii cu cerințe educaționale speciale și pentru angajații centrelor județene de resurse și asistență educațională, CJRAE/CMBRAE.

Principala noutate față de proiectul din iulie este reintroducerea consilierilor școlari printre beneficiarii unui spor, însă procentul prevăzut pentru aceștia este de până la 5% din salariul de bază.

Consilierii școlari pot primi spor de până la 5%

Articolul 3 alin. (2) din ultima variantă prevede: „Consilierii școlari din centrele județene de resurse și de asistență educațională, respectiv în Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională beneficiază de un spor de până la 5% la salariul de bază.”

Este o modificare față de proiectul publicat în iulie, în care consilierii școlari nu mai apăreau deloc printre beneficiarii sporului, deși sindicatele din Educație anunțaseră anterior că Ministerul Muncii acceptase, în urma negocierilor din 28 mai, menținerea sporului de până la 15% și pentru personalul didactic din CJRAE/CMBRAE, inclusiv pentru profesorii consilieri școlari.

Până la 15% pentru profesorii itineranți și de sprijin și logopezi

Pentru personalul didactic de predare din învățământul special și anumite categorii de personal din CJRAE/CMBRAE, procentul maxim rămâne 15%.

„Personalul didactic de predare din unitățile de învățământ special, precum și profesorii-logopezi, profesorii itineranți și profesorii de sprijin încadrați ca personal didactic de predare în centrele județene de resurse și de asistență educațională, respectiv în Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională beneficiază de un spor de până la 15% la salariul de bază.”

Profesorii care au elevi cu CES la clasă în școlile de masă sunt excluși

Ultima variantă nu schimbă însă una dintre modificările importante apărute în proiectul din iulie: profesorii din învățământul de masă care predau elevilor cu CES integrați în clasele obișnuite nu sunt menționați printre beneficiari.

În proiectul publicat în luna mai, formularea era „personalul didactic din învățământul special și special integrat […] beneficiază de un spor de până la 15% a salariului de bază.”

Sintagma „special integrat” deschidea posibilitatea ca sporul să fie acordat și profesorilor din învățământul de masă care lucrează cu elevi cu CES.

În proiectul din iulie, formularea a fost restrânsă la „personalul didactic de predare din unitățile de învățământ special”, iar această formulă este păstrată și în ultima variantă transmisă partidelor pe 20 august.

Procentul concret va depinde de o viitoare hotărâre de Guvern

Important este și faptul că proiectul nu garantează automat acordarea procentului maxim de 15%, respectiv 5%. Formularea utilizată este „de până la”.

Condițiile efective de acordare vor trebui stabilite ulterior.

Articolul 3 alin. (3) prevede: „Drepturile salariale prevăzute la alin.(1) și (2) se stabilesc pe baza normelor metodologice aprobate prin hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarității Sociale și Ministerului Finanțelor.”

Prin urmare, 5% și 15% reprezintă plafoane maxime, iar modul în care vor fi stabilite efectiv sporurile ar urma să fie decis prin norme metodologice după intrarea în vigoare a legii.

Aproape 100.000 de copii cu CES în școli și grădinițe

Modificarea este relevantă și în contextul creșterii accelerate a numărului copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în sistemul de învățământ.

Potrivit unei analize Edupedu.ro, în școli și grădinițe sunt aproape 100.000 de copii cu CES, aproape dublu față de acum trei ani, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este insuficient în raport cu nevoile.

Ideea acordării unui spor profesorilor din învățământul de masă care au elevi cu CES la clasă este mai veche. În 2022, fostul ministru Sorin Cîmpeanu anunța un mecanism prin care aceștia ar fi urmat să primească 5% pentru fiecare elev cu CES, până la maximum 15%. Măsura nu a mai fost însă introdusă în forma finală a Legii învățământului preuniversitar.

În martie 2025, fostul ministru Daniel David confirma că profesorii care lucrează cu copii cu CES „nu au salariul mai mare”, precizând că aceștia primesc însă punctaj pentru gradațiile de merit.

Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version